Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

România investește în educația tinerilor pentru dezvoltare durabilă

Seminarul național de pregătire AIESEC, de la Amara

România investește în educația tinerilor pentru dezvoltare durabilă

În luna noiembrie, la Amara, a avut loc Seminarul național de pregătire AIESEC, unde 350 de studenți din 15 centre universitare au participat la congres pentru a-și dezvolta abilitățile personale de leadership, management organizațional și comunicare interpersonală.

 RBS România a fost sponsorul principal al unui eveniment foarte important din cadrul programului: Ziua dezvoltării durabile, care s-a desfășurat pe 22 noiembrie. Evenimentul și-a propus să ofere studenților opiniile experților pe teme referitoare la mediu, educație, antreprenoriat, IT&C. Manifestarea a fost structurată în patru seminarii corespunzătoare celor patru teme principale, iar studenții au putut discuta împreună cu reprezentanții companiilor și ONG-urilor participante.
Reprezentanții departamentului de dezvoltare durabilă al RBS România au susținut o parte a seminarului pe tema mediului, cea dedicată schimbărilor climatice. La finalul Zilei dezvoltării durabile, banca a acordat premiile de excelență RBS comitetelor locale cu cele mai bune rezultate în 2008 din punctul de vedere al calității proiectelor derulate: AIESEC București, AIESEC Târgu-Mureș, AIESEC Sibiu.
Parteneriatul dintre RBS și AIESEC a fost inițiat în 2005 prin programul „Educație pentru dezvoltare durabilă”, având ca scop definirea conceptului de dezvoltare durabilă pe baza a trei direcții: de mediu, economică și socială. Programul din 2007 – 2008, s-a desfășurat în opt orașe din România: București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Oradea și Sibiu. Au fost implementate proiecte concrete care au contribuit la rezolvarea problemelor specifice comunităților locale: Ia Și Reciclează, CSR Bridge. De exemplu, în timpul desfășurării proiectului Ia Și Reciclează a fost implementat un sistem de reciclare în două universități și cinci licee, au fost reciclate 30 de tone de hârtie; 400 de studenți au participat la seminariile susținute de angajații RBS România, peste 5000 de studenți și profesori au participat la evenimente și au fost plantați 5000 de pomi.
Tinerii sunt sprijiniți în realizarea unor cercetări în mediul local pentru identificarea problemelor existente și pentru dezvoltarea de proiecte care să propună soluții de îmbunătățire contând pe implicarea comunității locale și a angajaților băncii. Peste 500 de tineri și-au îmbogățit cunoștințele și și-au dezvoltat abilitățile de antreprenoriat în urma seminariilor și studiilor de caz susținute în acest program. Subiectele tratate au fost printre cele mai variate, de la schimbările climatice la instituțiile financiare și impactul lor asupra mediului social, de la importanța CSR în strategiile de business la schimbarea mentalităților tinerilor în ceea ce privește acest concept.
Georgeta Bora, Sustainability Development Coordinator la RBS România, a declarat: „La RBS România, dorim să ne aducem contribuția la informarea și educarea tinerilor pe teme de dezvoltare durabilă cum ar fi poluarea, schimbările climatice și necesitatea reciclării și sperăm ca proiectele realizate în cadrul acestei colaborări să aibă un impact pozitiv în comunitățile locale”.
În 2009, programul se va desfășura în Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Târgu-Mureș și Timișoara și se va finaliza la jumătatea anului.
Daniela Cuciureanu

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:05:36 Ora standard a Europei de Est