Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Training 2N la ELKO Demo & Training Center

București, 8.03.2018

Training 2N la ELKO Demo & Training Center

Înțelegerea și instalarea corespunzătoare a produselor este cea mai importantă parte a construirii unei soluții care să răspundă nevoilor clientului.

În acest context, ELKO Romania a organizat joi, 8 martie 2018, seminarul dedicat prezentării produselor 2N, desfășurat în propriul Demo & Training Center.
În cadrul seminarului au fost prezentate produsele și soluțiile de telecomunicații din portofoliul 2N, intrate recent în portofoliul ELKO, precum și scenariile de utilizare și proiectele de succes ale acestora.
Compania 2N este un important dezvoltator de soluții de telecomunicații. Gama de produse include interfoane IP, soluții IP de control acces, dispozitive audio IP, sisteme dedicate ascensoarelor și soluții M2M.
La seminar au participat reprezentanți ai companiilor care au ca obiect de activitate instalarea, configurarea, administrarea și mentenanța soluțiilor de securitate, supraveghere și control acces, aceștia arătându-se interesați atât de instalarea practică a soluțiilor 2N, cât și de ansamblul de integrare a soluțiilor ELKO.
Soluţiile 2N sunt versatile şi pot fi folosite în numeroase scenarii; în cadrul seminarului au fost prezentate studii de caz de la implementările actuale realizate în școli, în domeniul industrial sau în domeniul public. Pentru domeniul public, soluțiile 2N se integrează în implementări Smart City alături de soluțiile CCTV.
Compania 2N a fost achiziţionată în anul 2016 de către Axis Communications, această preluare întârind poziţia de lider de piaţă în materie de video inferfoane IP. 2N este prezentă în 130 de ţări şi continuă să îşi extindă operaţiunile, parteneriatul lansat  anul acesta cu ELKO Romania fiind unul dintre exemplele în acest sens.
ELKO Romania este un distribuitor cu o poziţionare unică în această regiune, misiunea companiei fiind aceea de a conecta expertiza și cunoştinţele partenerilor, putând fi astfel realizate integrări complexe şi eficiente, cu cele mai bune soluții posibile. Datorită nivelului tehnologic ridicat şi al flexibilităţii extinse, produsele companiei 2N se potrivesc perfect în această strategie.
Despre Grupul ELKO și ELKO Romania
Grupul ELKO este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse și soluții IT din regiune, reprezentând 210 producători și oferind o gamă largă de produse și servicii către mai mult de 7.700 de companii, producători de calculatoare, retaileri, integratori de sisteme din 30 de țări în Europa și Asia Centrală. Cifra de afaceri a grupului în 2016 s-a ridicat la 1.460 de milioane USD.
ELKO Romania face parte din Grupul ELKO și este specializată în distribuția unei game largi de echipamente și soluții IT: soluții mobile, componente, soluții de infrastructură IT și de stocare, soluții de supraveghere video, echipamente industriale, software, periferice. Compania comercializează produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor săi, companii revânzătoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiectează, instalează și revând soluții IT, sisteme de comunicații și supraveghere video), adresând toate canalele de distribuție IT & Telecom
Mai multe informații: www.elko.ro
Despre 2N
2N este o companie europeană lider de piaţă, specializată în dezvoltarea şi producerea de soluţii de comunicaţii. Compania are operaţiuni în peste 125 de ţări, iar portofoliul de produse include: interfoane IP, staţii de control acces IP şi sisteme audio IP. Produsele companiei sunt vândute prin intermediul reţelei de distribuitori şi sunt potrivite pentru industriile ICT, Audio şi Home Automation.
Toate produsele 2N se bazează pe protocoale IP deschise, putând fi astfel uşor integrate cu sisteme terțe, inclusiv CCTV/ VMS (precum AXIS, Milestone, Genetec), terțe soluții de acces control (cum ar fi: Kantech, HID, Rosslare, Suprema), cladiri și sisteme de automatizare a caselor (precum: Crestron, Schneider, Savant), la fel precum sistemele de telefonie IP (Cisco, Panasonic și multe altele). 2N este membră a grupului Axis. Mai multe detalii la: https://www.2nusa.com
Monica M.

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:34:53 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...