Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Delegația Colegiului Tehnic ,,Alexandru Roman'' din Aleșd va pleca pentru prima mobilitate în Cypru

Astăzi (joi),

Delegația Colegiului Tehnic ,,Alexandru Roman'' din Aleșd va pleca pentru prima mobilitate în Cypru

Delegația Colegiului Tehnic ,,Alexandru Roman'' din Aleșd va pleca, astăzi (8 martie 2018) pentru prima mobilitate în Cypru, în cadrul proiectului Erasmus +,,Drum deschis către o formare profesională de succes'' (OPEN ROAD TO A SUCCESSFUL TRAINING!- 2017-1-RO01-KA102-036786).

Proiectul, a cărui valoare totală este de 109 674 euro, va fi implementat pe o perioadă de 18  luni, între 1.10.2017 - 31.03.2019 şi se adresează unui număr de 48 elevi (din care 20 sunt de la clasa a XI-a învățământ profesional, specializarea Mecanic auto, nivel 3 de calificare, 14 din clasa a XI-a, Tehnician electrotehnist, nivel 4 de calificare și 14  din clasa a XI-a, Tehnician mecanic întreținere și reparații, nivel 4 calificare.
Mobilitățile se vor derula în doua fluxuri. Fluxul 1 se va desfășura în perioada 9-24 martie 2018  la care vor participa 10 elevi de nivelul 3, calificarea Mecanic auto + 14 elevi de nivelul 4, calificarea Tehnician electrotehnist, în orașul Paphos - Cypru;
Fluxul 2  se va desfășura în perioada 19.10.2018 - 2.11.2018, cu participarea a 10 elevi de nivelul 3, calificarea Mecanic auto  și14 elevi de nivelul 4, calificarea Tehnician mecanic întreținere și reparații, în Barcelos din Portugalia.
Pentru pregătirea primei mobilități, s-a realizat memorandumurile cu partenerii externi
P. Kousios Electrical LTD  din orașul Nicosia, Cypru pentru modulul Circuite electronice și Jomicarauto, LDA din Paphos pentru Mecanici auto - Diagnosticarea funcționării automobilelor. Organizația intermediară care facilitează derularea întregului proiect este Organization for Promotion of European Issues din Cypru - o organizație specializată în managementul proiectelor europene, încurajând tinerii, grupurile defavorizate să se implice în proiecte europene pentru rezolvarea nevoilor lor.
Pentru elevii de liceu se vor desfășura activități practice corespunzătoare modulului ,,Circuite electronice",din stagiile de pregătire practică, modul care este studiat la clasa a XI-a Tehnician electrotehnist. Plecarea va avea loc astăzi, joi 8.03 2018, de la Aleșd până în Budapesta cu autocarul, iar de acolo cu avionul până în Larnaca, unde vom fi așteptați de firma organizatoare pentru a ne deplasa în Paphos.
 Este o mare oportunitate pentru elevii de la învățământul profesional și tehnic pentru adaptarea la medii profesionale, sociale, culturale diverse, prin îmbunătățirea competențelor de comunicare în limba engleză, ale celor culturale, dezvoltarea unor valori și atitudini europene, pentru o mai bună mobilitate a acestora.
Vom dezvolta pregătirea profesională  în conformitate cu standardele de pregătire europene, specifice, prin acces la noile tehnologii și contact cu firme și specialiști din domeniu, în vederea unor șanse sporite în carieră și o mai bună angajabilitate.
Pentru unitatea școlară este o mare oportunitate deoarece a obținut  realizarea unui parteneriat durabil cu unități din spațiul european, în vederea asigurării unor stagii practice de înaltă calitate.
Doamna director Vasile Valeria, care este și coordonatorul proiectului, ne-a spus:
 ,,Dezvoltarea managementului instituțional nu se poate face decât prin folosirea instrumentelor pentru recunoașterea rezultatelor învățării în diverse contexte și dobândirea de abilități de implementare a proiectelor europene. Este o țintă strategică pentru Planul de acțiune de dezvoltare a unității școlare până în anul 2020.
Validarea și recunoașterea stagiului se va realiza pe baza rezultatelor consemnate în fișa de evaluare post stagiu prin compararea competențelor înscrise în Certificatul Europass Mobility și în Learning Agreement cu unitățile de competență specificate de SPP pentru cele două calificări.
În pregătirea acestei reuniuni, elevii au parcurs 40 de ore de pregătire lingvistică pentru limba engleză cu doamna profesor Bradea Laura, pregătire culturală ( istoria și cultura cipriotă) cu doamna profesor Anca Toderaș și de pregătire pedagogică, reguli de conduită și comportament într-un alt mediu cultural, cu subsemnata".
În cadrul stagiului, vor avea loc programe de divertisment, tururi culturale, excursii în zona peșterilor de la malul mării, vizite la site-urile UNESCO, la mormintele regilor, la casteluri, tururi ghidate în zona Limasol, în amfiteatrul Kourion,la băile Afroditei,precum și o seară culturală cipriotă de rămas bun.
Întoarcerea în țară va avea loc în 24.03.2018 de pe aeroportul din Larnaca, cu aterizare la Budapesta, iar de acolo, cu autocarul până la Aleșd.
Prof. Valeria Vasile,
coordonator proiect
Drum bun, dragi ambasadori ai României, și să vă întoarceți cu bine! Mult succes! - Ovi

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:55:44 Ora standard a Europei de Est