Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Se vor organiza 29 de activităţi extracurriculare

În 2018, la Universitatea din Oradea

Se vor organiza 29 de activităţi extracurriculare

Universitatea din Oradea va organiza în anul 2018 un număr de 29 de activităţi extracurriculare - ştiinţifice, tehnice, cultural-artistice şi sportive naţionale, precum şi pentru studenţii capabili de performanţe.

În acest sens, ca urmare a demersurilor făcute de rectorul Universităţii, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău şi prorectorul SSV, conf. univ. dr. Ligia Olivia Burtă, care coordonează aceste activităţi, Ministerul Educaţiei Naţionale a alocat Universităţii din Oradea fonduri în sumă totală de 250.000 lei în vederea organizării activitătilor extracurriculare - ştiinţifice, tehnice, cultural-artistice şi sportive naţionale, în baza OMEN nr. 3111/2018. Evenimentele organizate de către Universitatea din Oradea vor aborda tematici diverse constând în seminarii, conferinţe, concursuri, sesiuni, vizite de lucru, activităţi de cercetare etc.
Scopul acestor activităţi este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea studenţilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi socio-culturale, facilitarea integrării în mediul universitar, oferirea de suport pentru reuşită în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale.
Participarea la activităţi extracurriculare este privită ca fiind benefică în vederea educării tinerilor în spiritul societăţii actuale. Dezvoltarea personalităţii studenţilor este preocuparea primordială a cadrelor didactice de la Universitatea din Oradea în scopul modelării conduitei acestora conform cerinţelor societăţii în care trăiesc.
Aceste activităţi urmăresc pregătirea studenţilor pentru viaţa de după absolvire şi este important de menţionat faptul că studenţii sunt tot mai interesaţi să se implice în acest gen de manifestări.
Claudia Teodora Ignat
 
Lista activităţilor extracurriculare care se vor desfăşura la Universitatea din Oradea în anul 2018
 1.Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării
ROMÂNIA DE LA MAREA UNIRE (1918) LA PREŞEDINŢIA CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE - Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice pentru studenţi, ediţia a II-a
8.250 RON
2.Facultatea de Protecţia Mediului
Conferinţa Naţională Studenţească Ecotrophelia, Ediţia VII 2017
6.400 RON
3.Facultatea de Ştiinţe Economice
"Emerging Markets Economics and Business" - Theoretical, Empirical and Policy-Oriented Contributions of Master Students and Graduates - Ediţia a VI-a
10.590 RON
4.Facultatea de Geografie, Turism şi Sport;
Universitatea din Oradea IOSUD;
Asociaţia „Grigore Simion Mehedinţi" Oradea;
Asociaţia „Gheorghe Şincai" a Studenţilor în Istorie
Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Multidisciplinaritate şi multiculturalitate în abordările geografice"
16.000 RON
5.Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică;
Asociaţia Studenţilor Ingineri din Oradea
Concursul Internaţional de Robotică - Robotics Championship, ediţia a VIII-a
15.900 RON
6.Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane;
Asociaţia Studenţilor Psihologi din Oradea
Atelierul Naţional de Dezvoltare Profesională
 (ediţia a II-a)
9.365 RON
7.Societatea Antreprenorială Studenţească;
Centrul de Consiliere şi Servicii privind Cariera
SMART-UP. PROGRAME DE ANTREPRENORIAT PENTRU STUDENŢI
9.050 RON
8.Facultatea de Medicină şi Farmacie;
Asociaţia Studenţilor Stomatologi din Oradea
Contaminarea în cabinetul de medicină dentară, laboratorul de tehnică dentară şi contaminarea pacientului
19.180 RON
9.Facultatea de Drept
SEMINAR NAŢIONAL: STUDENŢII DE AZI, PROFESIONIŞTII DE MÂINE
8.160 RON
10.Facultatea de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură
A treia ediţie a Sesiunii de comunicări ştiinţifice a studenţilor şi masteranzilor din domeniul Inginerie civilă, Inginerie geodezică şi Arhitectură
5.945 RON
11.Facultatea de Arte
CONCURS NAŢIONAL DE INTERPRETARE INSTRUMENTALĂ ŞI VOCALĂ
10.000 RON
12.Facultatea de Inginerie Energetică şi Management Industrial;
Asociaţia Studenţilor Ingineri din Oradea;
Uniunea Studenţilor din Oradea
Simpozionul studenţesc SERMSTUDO 2018
7.860 RON
13.Facultatea de Medicină şi Farmacie;
Asociaţia Studenţilor Farmacişti din Oradea
Sesiunea de comunicări ştiinţifice studenţeşti
3.375 RON
14.Facultatea de Protecţia Mediului
Conferinţa Naţională Studenţească Innovativa
Ediţia VII 2017
14.100 RON
15.Facultatea de Ştiinţe Economice
COMPANIES-STUDENTS-FACULTIES, connected together for a better absorbtion on the labor market
10.200 RON
16.Facultatea de Inginerie Energetică şi Management Industrial;
Centrul de Creaţie Ştiinţifică şi Inovare al Studenţilor Energeticieni Orădeni;
Asociaţia Studenţilor Ingineri din Oradea;
Uniunea Studenţilor din Oradea;
Uniunea Studenţilor din România
Workshop - Creşterea eficienţei energetice la consumatori industriali şi casnici, Ediţia a III-a
7.540 RON
17.Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane
Conferinţa - Cunoaştere, dezvoltare şi intervenţie psihopedagogică
8.645 RON
18.Facultatea de Medicină şi Farmacie;
Asociaţia Studenţilor Stomatologi din Oradea
Sistemul ergonomic în cabinetul dentar şi laboratorul de tehnică dentară
17.600 RON
19.Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane;
Asociaţia CHARIS a studenţilor de la specializarea Asistenţă socială
Actualitate în cercetarea studenţească. Conferinţă internaţională a studenţilor şi doctoranzilor din Sociologie, Asistenţă Socială şi Resurse Umane
8.040 RON
20.Facultatea de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură
Workshop „Dezvoltare sustenabilă. Monitorizare. Materiale noi folosite în construcţii şi arhitectură" 2018
5.855 RON
21.Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică;
Asociaţia Studenţilor Ingineri din Oradea
Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice pentru Studenţii facultăţii I.M.T.
2.400 RON
22.Facultatea de Ştiinţe Economice
Students' Business Plans Competition 2018
5.200 RON
23.Facultatea de Medicină şi Farmacie;
Asociaţia Studenţilor Farmacişti din Oradea
Oportunităţile Studentului Farmacist
3.375 RON
24.Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării
Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Ştiinţă. Cultură. Civilizaţie", ediţia a XIX-a
8.300 RON
25.Facultatea de Protecţia Mediului
Simpozion Naţional Studenţesc: Protecţia mediului - prezent şi viitor, Ediţia IX 2018
2.700 RON
26.Facultatea de Inginerie Energetică şi Management Industrial;
Centrul de Creaţie Ştiinţifică şi Inovare al Studenţilor Energeticieni Orădeni;
Asociaţia Studenţilor Ingineri din Oradea;
Uniunea Studenţilor din Oradea
Şcoală de vară - Perfecţionarea competenţelor tehnice şi manageriale ale studenţilor în inginerie
Ediţia a III-a
6.600 RON
27. Facultatea de Medicină şi Farmacie;
Asociaţia Studenţilor Farmacişti din Oradea
Vizită de studiu
7.875 RON
28.Universitatea din Oradea I.O.S.U.D.
Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice pentru studenţii doctoranzi ai IOSUD
9.245 RON
29.Facultatea de Medicină şi Farmacie;
Asociaţia Studenţilor Farmacişti din Oradea
Concurs „Comunicarea cu Pacientul"
2.250 RON

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:39:48 Ora standard a Europei de Est