Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Adoptă un stil de viaţă sănătos!”

Educaţia pentru sănătate

„Adoptă un stil de viaţă sănătos!”

În cadrul proiectului educativ judeţean „Adoptă un stil de viaţă sănătos!", derulat în şcoala noastră s-a desfăşurat o activitate, din cadrul educaţiei pentru sănătate, care vizează stilul de viaţă sănătos.

În acest sens, partenerii proiectului, reprezentantul Forever Living Product Oradea a fost prezent în şcoala noastră pentru a le vorbi elevilor despre sănătate. Astfel doamna Adrienne Ormos a făcut o prezentare în paralel a două stiluri de viaţă: unul sănătos, iar celălalt care încalcă regulile unei alimentaţii sănătoase şi corecte.
La evenimentul desfășurat la Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia" din Oradea, au fost prezenţi elevi ai claselor a IX-a B, a IX-a D, a X-a A şi a XI-a D, însoţiţi de domnii profesori: Budurean Corina, Mic-David Diana,Ciugudean Luminiţa, Sabău Marcela şi Tomescu Ioana.
Pornind de la premisa proiectului că sănătatea înseamnă adoptarea unui stil de viaţă sănătos, respectarea meselor, consumul suficient de lichide, în special apă plată, echilibru şi chibzuinţă, activitatea prilejuieşte elevilor aducerea la cunoştinţă a repercursiunile viciilor, care sunt acestea în rândul tinerilor şi de ce ar trebui evitate sau chiar înlăturate. În primul rând, elevii au fost familiarizaţi cu noţiunea de sănătate. Cea mai renumită și, fără îndoială, cea mai respectată încă definiție a sănătății, este aceea dată de Organizația Mondială a Sănătății, apărută în preambulul constituirii ei, către sfârșitul anilor '40. Ea sună cam așa: Sănătatea e o stare totală de bunăstare fizică, mentală și socială, și nu doar lipsa bolii sau a infirmității fizice". Au fost prezentate modalităţile prin care alimentele şi fructele sunt păstrate vreme îndelungată în stare de aparentă prospeţime, făcându-se paralela între produse similare pe care le consumăm din gospodăria proprie. Totodată li s-a atras atenţia elevilor asupra raţionalităţii în consumul alimentelor, de orice fel, că excesele atrag după ele în timp disfuncţionalităţi ale organismului, iar calitatea vieţii este foarte importantă.
Spre finalul întâlnirii a fost punctată ideea  privind starea noastră de sănătate care este influențată de tot ce ne înconjoară, de buna adaptabilitate la mediu, de buna relaționare interumană, de buna stare familială avută, adică de întreaga noastră raportare la mediu. Așadar, putem să vorbim de o stare de armonie interioară atunci când vorbim de o bună stare a sănătății fizice și de bune relații cu cei din jurul nostru. Feed-back-ul a venit din partea elevilor prin solicitarea de a da răspunsuri la întrebări adresate din timpul prezentării, dar şi de a adresa ei întrebări referitoare la stilul de viaţă sănătos.
În finalul activităţii au fost premiaţi cu produse Forever elevii care au oferit cele mai multe şi cele mai corecte răspunsuri.
Prof. Tomescu Ioana-Maria,
coordonator proiect

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:29:39 Ora standard a Europei de Est