Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Soluții Smart City în România

București, 19.02.2018

Soluții Smart City în România

Cu o societate din ce în ce mai tehnologizată, din ce în ce mai dotată cu tehnică de calcul modernă, capabilă să îndeplinească sarcini din ce în ce mai complexe cu scopul îmbunătățirii calității vieții, orașele inteligente nu mai sunt orașele viitorului, ci reprezintă actualitatea de zi cu zi.

Iar un oraș inteligent folosește, printre altele, soluții de monitorizare, supraveghere și control, cu scopul protejării cetățenilor și a obiectivelor, fluidizării traficului sau limitării accesului în anumite zone.
ELKO Romania, companie membră a grupului ELKO specializată în distribuția unei game largi de echipamente și soluții IT, recomandă o soluție integrată de supraveghere video și informare urbană, construită cu echipamente și soluții Axis Communications, Allied Telesis, Milestone Systems, FF Group, Optex, Sieza şi Supermicro.
Supravegherea video - un element esenţial
Camerele Axis sunt recunoscute la nivel mondial, atât pentru calitatea și performanțele furnizate, cât și pentru funcţionalităţile avansate și adaptabilitatea la diverse scenarii de utilizare. Dintre modelele companiei, seria Q60 de camere video de supraveghere, cu construcție tip dome și funcționalitate PTZ (pan-tilt-zoom), se remarcă prin flexibilitatea dată de designul ce le permite să fie folosite atât la interior, cât și la exterior, și de rezistența sporită la condiții de mediu neprielnice. Modelele Q60-E folosesc tehnologia Arctic Temperature Control, acestea putând să opereze la temperaturi cuprinse între -500°C și +500°C, ceea ce le recomandă pentru utilizare la exterior, la nivelul întregului oraș, indiferent de condiţiile atmosferice. Unul dintre modelele seriei ce se remarcă prin cel mai bun echilibru din punct de vedere al calității, performanțelor și dotărilor, este AXIS Q6054-E Mk II.
Capabilă să filmeze la rezoluție HD 720p cu până la 60FPS și prevăzută cu tehnologie Lightfinder cu un senzor extrem de sensibil, ce poate filma color în condiții de iluminat ambiental de numai 0.15lux și monocrom până la 0.03lux, Q6054-E Mk II poate fi practic folosită în orice scenariu, de la intersecții și zone aglomerate, până la accesul în zone rezidențiale sau perimetre protejate.
Funcțiile de zoom optic 30x și rotire la 360°, alături de Focus Recall pentru focalizare rapidă și EIS (Stabilizare electronică a imaginii) permit obținerea la calitate foarte bună a unor detalii din zona monitorizată. Dacă se dorește o rezoluție superioară se poate opta pentru modelul AXIS Q6055-E, cu suport Full HD 1080p. Pentru medii unde temperatura nu coboară sub 0°C, precum parcări subterane, metrou, sunt recomandate modelele AXIS Q6054 Mk II pentru imagini 720p și AXIS Q6055 pentru 1080p. Pentru zonele industriale se recomandă AXIS Q6055-C, o cameră specializată pentru lucrul în astfel de medii, fiind prevăzută cu soluție de răcire activă pentru a putea opera până la temperaturi de +75°C.
Detecţie la superlativ - senzori IR
Supravegherea video permanentă a intersecțiilor și zonelor aglomerate din orașe este recomandată, dar sunt și scenarii în care operarea continuă a camerelor nu face decât să încarce inutil lățimea de bandă și serverele utilizate pentru stocare. Un astfel de exemplu poate fi accesul în parcările private, zonele cu acces restricționat, perimetrele protejate sau ansamblurile rezidențiale. În toate aceste situații, sistemul de supraveghere video este necesar numai punctual, atunci când calea de acces este utilizată de persoane sau vehicule. De aceea, dintr-o astfel de soluție inteligentă nu pot lipsi senzorii OPTEX. În astfel de situații, este recomandată utilizarea echipamentelor AIR (active infrared) din seriile SL sau AX, ce pot fi implementate într-un sistem de management video (VMS) prin intermediul modulului PIE-1.
Un alt senzor ce poate fi folosit cu succes pentru a creşte gradul de securitate al unui oraş este OPTEX Akribos. Acesta este un contorizator ce poate număra oamenii sau obiectele dintr-un anumit spaţiu. Astfel, senzorul poate fi folosit şi pentru a calcula gradul de ocupare al clădirilor sau al anumitor zone exterioare. Datele generate permit monitorizarea numărului de persoane prezente într-un centru comercial sau într-o clădire industrială şi poate transmite către agenţii de securitate zona în care aceştia se află şi direcţia lor de deplasare. Echipamentul are o acurateţe de 97%, poate fi montat la o înălţime de până la 6m, iar detecţia se realizează cu un offset faţă de sol de 1.2m - eliminând astfel copiii, cărucioare sau animale.
Recunoaşterea plăcuţelor de înmatriculare
Implementarea tehnologiei LPR (License Plate Recognition) furnizată de FF Group, extinde capabilitățile unui sistem de supraveghere video urbană. Aceasta poate fi folosită, de exemplu, în zonele cu acces controlat, pentru a permite sau refuza accesul vehiculelor în funcție de numărul de înmatriculare, complet automat, fără intervenția unui operator. Totodată, soluția este extrem de eficientă și pentru recunoașterea numerelor de înmatriculare ale vehiculelor din trafic, garantând, în funcție de calitatea camerelor video şi a senzorilor și de poziționarea acestora, rezultate optime la viteze de până la 240km/h. Astfel, tehnologia poate fi folosită cu succes și pentru detectarea unor vehicule căutate, sesizarea unor încălcări ale regulamentului rutier sau analiză a traficului.
Mecanisme de informare și avertizare
Supravegherea video, controlul și monitorizarea reprezintă o bună parte din instrumentele necesare unui oraș inteligent, dar siguranța cetățenilor poate fi îmbunătățită și mai mult prin implementarea unor mecanisme de informare și avertizare. Aici intervine Sieza - un furnizor cu tradiție de astfel de soluții, iar din portofoliul lor recomandăm două produse: VoiceGuard și Infos. VoiceGuard este un sistem de avertizare și informare a populației, ce poate fi folosit pentru emiterea unor alerte în caz de pericole, precum dezastre naturale, accidente bio-chimice și de altă natură, sau chiar amenințări teroriste. Acesta integrează senzori și detectori pentru diverse substanțe periculoase și pentru monitorizarea condițiilor de mediu, este conectat în permanență la sistemul național pentru avertizări și informări și poate transmite alertele către echipamente de adresare publică fie prin conexiune cu fir, fie prin conexiune radio, folosind o frecvență dedicată, pentru a evita interferențele. La fel ca VoiceGuard, Infos este tot un sistem de informare, doar că este conceput pentru transportul public. El poate să distribuie mesaje text și audio, controla sistemele radio și administra panouri de informare. Soluția permite control local sau centralizat, informări programate, prioritizarea mesajelor și suport pentru raportări. Ambele soluții pot fi folosite în cadrul unui oraș inteligent în tandem cu sistemul de supraveghere video, pe care operatorii îl pot folosi pentru a culege și sintetiza informații, pe care mai apoi să le transmită populației.
Reţelistică şi video management
Integrarea unei soluții hardware de detecție și supraveghere video la scară largă necesită o infrastructură adecvată, extrem de fiabilă, stabilă și cu performanțe ridicate. De aceea, pentru Smart City se recomandă utilizarea switch-urilor Allied Telesis din seria X930. Certificate OpenFlow v1.3, acestea sunt considerate unele dintre cele mai sigure echipamente de acest fel din lume și permit stivuirea a până la opt unități folosind tehnologia VCStack. În funcție de versiune și echipare, acestea sunt folosite pentru a construi nucleul hardware al rețelei pe bază de cablu din cupru, fibră optică sau cu suport PoE (Power over Ethernet).
În sfârșit, componenta hardware a soluției este completată de serverele Supermicro X11, optimizate pentru stocare și centre de date. În funcție de echipare, ele pot fi prevăzute cu până la 28 nuclee de procesare Intel Xeon Scalable din familia Skylake și până la 3TB memorie RAM, în format 1U sau 2U, cu dimensiuni normale sau în format compact. Acestea pot beneficia de surse de alimentare redundante cu certificare 80 Plus Titanium, astfel încât să asigure deopotrivă o eficiență energetică excelentă și un regim de operare fără întreruperi.
Pentru management video (VMS - video management system) la cele mai înalte standarde de calitate, performanță și securitate, recomandăm utilizarea soluției Milestone XProtect Expert, provenind de la Milestone Systems - companie recunoscută ca lider mondial în domeniu. Aceasta a fost proiectată pentru instalări la scară largă și poate administra mai multe servere, clădiri sau locații, suportând totodată un număr nelimitat de camere și înregistrări video continue. De asemenea, oferă flexibilitate maximă, permite oricând adăugarea de noi servere și extinderi ale sistemului, dovedind și o compatibilitate extinsă. Iar datorită compresiei H.265, este asigurată o utilizare cu până la 50% mai eficientă a spațiului de stocare prin comparație cu soluțiile H.264, cu menținerea nivelului de calitate la cele mai înalte standarde. Securitatea înregistrărilor este asigurată prin criptare AES256, plus semnătură digitală implementată folosind algoritmul SHA-2. Milestone XProtect Expert se remarcă prin complexitate, integrare cu majoritatea produselor și sistemelor din piață, dar și prin interfața de administrare structurată intuitiv, cu o gamă largă de instrumente, ce simplifică atât configurarea inițială, cât și administrarea ulterioară. În plus, capabilitățile sistemului pot fi extinse atât prin adăugarea de elemente hardware precum dispozitivele de detecție OPTEX amintite mai sus, cât și prin adăugarea de soluții software suplimentare.
Despre Grupul ELKO și ELKO Romania
Grupul ELKO este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse și soluții IT din regiune, reprezentând 200 de producători și oferind o gamă largă de produse și servicii către mai mult de 7500 de companii, producători de calculatoare, retaileri, integratori de sisteme din 30 de țări în Europa și Asia Centrală. Cifra de afaceri a grupului în 2016 s-a ridicat la 1460 de milioane USD.
ELKO Romania face parte din Grupul ELKO și este specializată în distribuția unei game largi de echipamente și soluții IT: soluții mobile, componente, soluții de infrastructură IT și de stocare, soluții de supraveghere video, echipamente industriale, software, periferice. Compania comercializează produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor săi, companii revânzătoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiectează, instalează și revând soluții IT, sisteme de comunicații și supraveghere video), adresând toate canalele de distribuție IT & Telecom. (M.M.)

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:19:02 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...