Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Prima ședință a Senatului universitar din 2018

Luni, 29 ianuarie

Prima ședință a Senatului universitar din 2018

Astăzi, luni, 29 ianuarie 2018, a avut loc la Universitatea din Oradea, prima ședință a Senatului universitar din acest an.

În anul 2018, se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire care a avut loc la 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia, zi care a consfințit pentru totdeauna realizarea statului național unitar român. Marea Adunare Națională de la Alba Iulia înscrie o pagină de nepieritoare glorie în istoria poporului nostru, demonstrând viabilitatea și trăinicia sentimentului național. În vederea aniversării Centenarului, pe întreg teritoriul României, instituțiile publice organizează, pe tot parcursul anului 2018, acțiuni și manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri.
,,Senatul Universității din Oradea în calitatea sa de reprezentant al întregii comunități academice, for academic suveran, garant al libertății și autonomiei universitare,  are datoria de a se alătura instituțiilor publice care s-au implicat în diverse manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri, de a-și exprima respectul și aprecierea față de tradițiile neamului românesc, de valorile naționale, de istoria poporului român", după cum a afirmat domnul prof.univ.dr. Sorin Curilă, Președintele Senatului UO, în deschiderea ședinței,.
După ce a adresat un cuvânt de salut și bun venit invitaților, domnului Rector al Universității din Oradea și colegilor senatori, Președintele Senatului, citându-l pe istoricul Nicolae Iorga, a declarat că ,,Marea Unire este cel mai important eveniment din istoria românilor" și ,,cea mai mare faptă pe care au făcut-o românii în toată istoria lor. Este visul milenar pe care l-au dorit toţi românii".
Cu această ocazie, domnia sa a mulțumit doamnei lect.univ.dr. Carmen Rus și studenților de la Departamentul de Muzică din cadrul Facultății de Arte pentru că au răspuns invitației de a prezenta un scurt program artistic. Aceștia au început cu intonarea Gaudeamus-ului, din repertoriu făcând parte și Doina de Sabin Drăgoi și Răsunet de la Crișana, de Ioan Vida, solist - student Vaida Sebastian. Studenta Alexandra Mahu a recitat două poezii: Limba ta, de Grigore Vieru și Țara cu ochi de lumină, autor necunoscut.
La finalul programului, audiența i-a răsplătit pe studenți cu aplauze, după care a continuat ședința de senat.
Biroul de Comunicare
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Prima ședință a Senatului universitar din 2018.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:16:37 Ora standard a Europei de Est