Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

O excursie pentru cunoașterea unor zone protejate din Parcul Național Apuseni

Elevii cls. a V-a C și a VI-a B de la Șc. Gimnazială ,,Oltea Doamna” au făcut

O excursie pentru cunoașterea unor zone protejate din Parcul Național Apuseni

Între obiectivele generale ale excursiei, prof. coordonatori Cristina Băran și Ana Iosa și-au mai propus descoperirea formelor de relief și consolidarea colectivelor de elevi, iar dintre obiectivele specifice: formarea priceperilor și deprinderilor de orientare pe hartă şi pe teren, protejarea mediului înconjurător (în popasurile făcute), precum și valorizarea intra şi interdisciplinară a informaţiile culese.

Între obiectivele generale ale excursiei, prof. coordonatori Cristina Băran și Ana Iosa și-au mai propus descoperirea formelor de relief și consolidarea colectivelor de elevi, iar dintre obiectivele specifice: formarea priceperilor și deprinderilor de orientare pe hartă şi pe teren, protejarea mediului înconjurător (în popasurile făcute), precum și valorizarea intra şi interdisciplinară a informaţiile culese.
Despre zonele protejate
Parcul Național Apuseni este un parc pentru natură și oameni, situat în vestul României, în partea central nord-vestică a Munților Apuseni, întinzându-se pe o parte din masivele Bihor, la sud, și Vlădeasa, la nord, pe teritoriul administrativ a trei județe: Bihor (32%), Cluj (40%) și Alba (28%).
Parcul Natural Apuseni cuprinde trei sate de vacanță: Vârtop, Boga și Fântânele. Primele inițiative în vederea constituirii unui parc în zonă i-a aparținut lui Emil Racoviță care, la primul congres al naturaliștilor din România, a formulat clar scopul și obiectivele creării unei arii protejate de dimensiuni mari în Munții Apuseni.
Un loc pitoresc foarte cunoscut este Peștera ,,Poarta lui Ionele". Geologii o descriu ca fiind sculptată în calcare albe, iar la intrarea în peșteră, se află un pârâu care tâșnește din stâncă.  Este situată pe versantul drept al Văii Odâncușa, la o altitudine de 800 m. Am ajuns la ea din Gârda de Sus, pe Valea Arieșului.
Peștera ,,Ghețarul Scărișoara" a fost declarată, din 1938, monument al naturii. Atracțiile Ghețarului sunt: Sala mare, Biserica și o Sală cu stalagmite de gheață.
Acestea sunt câteva din punctele tari pe care le-am vizat la plecarea noastră la Arieșeni.
Ariadna Borza și Casian Bode (cls. a VI-a B)
O excursie de neuitat
Am așteptat cu nerăbdare clipa în care urma să pornesc în prima mea excursie din clasa a cincea! Urma să mergem la munte, la Arieșeni, pentru două zile.
Era o zi frumoasă de toamnă, când am pornit spre Arieșeni. Pe drum ne-am oprit să mâncăm.  Încă puteam observa un peisaj de toamnă târzie, dar, când am ajuns la Arieșeni aveam zăpada până la glezne, în unele locuri.
După ce ne-am cazat, am avut la dispoziție un timp de relaxare, după care am pornit spre Groapa Ruginoasa. Din păcate, nu am reușit să ajungem la Groapă, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a zăpezii care ne încetinea. Cu toate acestea, ne-am bucurat de spectacolul superb al naturii, în prima zi autentică de iarnă, din acest an. Aerul pătrunzător, bolțile verzi ale pădurilor de conifere, zăpada foșnitoare și entuziasmul ce ne însuflețea la fiecare pas, au fost pentru noi motive să ne dorim să rămânem cât mai mult în mijlocul naturii. 
Când ne-am întors la vila unde eram cazați, ne-am pregătit pentru alte activități interesante. Seara, am organizat o petrecere de Haloween (fiind 30-31 octombrie 2017), am dansat, am cântat și am povestit până târziu.
A doua zi dimineața, ne-am trezit, am mâncat și am pornit spre Peștera Poarta lui Ionele. Nu am reușit să o vedem în interior, doar pe dinafară. Ulterior, am încercat să vedem cum e drumul spre Peștera Scărișoara și dacă acesta ne permite să urcam la peșteră. Spre dezamăgirea noastră, drumul era periculos, riscant, așa că ne-am îndreptat spre locul unde eram cazați. Odată ajunși acolo, ne-am bătut cu bulgări de zăpadă, am servit prânzul și am pornit spre casă.
Nu după mult timp, ne-am oprit la Pârtia de schi Vârtop. Aici ne-am simțit cel mai bine; împreună cu câțiva colegi, ne-am urcat aproape până în vârful pârtiei si am alergat la vale cu obrajii îmbujorați din cauza frigului. Ce priveliște! Ce entuziasm! Peisajul muntos era minunat, brazii erau împodobiți cu zăpadă. Totul era ca într-o poveste.
A fost o excursie minunată, petrecută alături de doamna dirigintă si de colegi. 
Maria Balaș (cls. a V-a C)
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: O excursie pentru cunoașterea unor zone protejate din Parcul Național Apuseni.

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:35:34 Ora standard a Europei de Est