Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Despre cartea ,,Rugăciunile copiilor ating Cerul”

La Grădinița Creștină ,,Emanuel” din Oradea

Despre cartea ,,Rugăciunile copiilor ating Cerul”

Ajungând în 18 decembrie 2017, la Grădinița Creștină ,,Emanuel" din Oradea, în cadrul proiectului ,,Dăruind vei dobândi", doamna profesor Violeta Moțoc ne-a dăruit cartea sa, intitulată ,,Rugăciunile copiilor ating Cerul".

Absolvind Universitatea Emanuel din Oradea, secția Teologie-Didactică în vara anului 1996, doamna profesor Violeta Moțoc a avut marea șansă, ca din toamnă, să lucreze la Grădinița Creștină ,,Emanuel", proaspăt înființată, în 4 noiembrie 1996, ,,sub cupola Bisericii Emanuel'', după cum aflăm din cuvântul de introducere. ,,Aici am avut oportunitatea să încep să investesc în copii, semănând în ei sămânța adevărurilor biblice, oportunitate pe care nu aș fi avut-o într-o grădiniță de stat, în acea vreme. Grădinița creștină înseamnă pentru mine o instituție în cadrul căreia se poate vorbi despre Dumnezeu, se pot cânta cântece prin care Îl lauzi pe El și există un timp de rugăciune împreună cu copiii", după cum citim tot în Introducere. Așa s-a născut carte domniei sale, care este structurată pe opt capitole, din care șapte cuprind rugăciuni ale copiilor, după cum se spune chiar în titlul volumului... ,,rugăciuni sincere, naturale și spontane ale copiilor care au frecventat Grădinița ,,Emanuel", din Oradea, cu vârsta cuprinsă între 4-7 ani. Aceste rugăciuni au fost gândite și exprimate de către copii. Forma și limbajul rugăciunilor nu au fost modificate în niciun fel, ci păstrate întocmai", după cum precizează autoarea. Adunarea rugăciunilor a început în 1998. În capitolul 1 sunt inserate rugăciuni culese în perioada 1998-2000. Unul din evenimentele triste din acel an a fost cutremurul din Turcia, în urma căruia au murit mulți oameni, iar alții au rămas fără case. În capitolul II, sunt cuprinse rugăciuni din perioada 2001-2004; ca eveniment trist al acelei perioade a fost decesul mamei unui copil din grupă. Capitolul III cuprinde perioada 2004-2007. ,,Anul 2005 poate fi considerat un an al inundațiilor pentru România". Și așa mai departe... fiecare capitol cu perioada sa, cu evenimentele marcante ale perioadei, triste sau fericite și cu rugăciuni, una și una, așa cum au fost ele exprimate de copiii din grupa doamnei profesor Violeta Moțoc, în perioada 1998-2014.
Capitolul VIII este unul special, intitulat ,,Copiii spun lucruri adevărate" (,,trăsnite", cum ar zice unii la TV). În cele peste 20 de pagini de final, ,,replicile, dialogurile, afirmațiile și răspunsurile lor sunt culese din diferite activități desfășurate în grupa de copii și din momentele de joacă din grădiniță din perioada 1999-2014", conchide doamna prof. Violeta Moțoc.
Câteva nestemate din Cap. VIII
1.Draga mea, de ce stai în calea mea? Vrei să cad? 2.Ne jucăm, dar fără morți! 3.Pomii trebuie udați ca să fie viață. 4.Găina ne dă șnițel și zgârci. 5.Am sâcâit-o pe mami aproape două ore. Noroc că mi-a luat tata Norofen și n-am avut febră. 6.Nu striga așa tare că mă doare capul. 7.Eu știu de mult muzica asta e pocăiască. 8.Așa de plin sunt de parcă am mâncat un elefant. 9.Dacă-s răi nu-i muți la alte grădinițe, ci-i trimiți la școala de corecție. 10.Îmi place la grădi de mama focului!
Ovidiu Dan  

Trimite email
sâmbătă, 21 decembrie 2024, 16:17:52 Ora standard a Europei de Est