Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Bune practici la Școala Gimnazială Internațională Agora

Părinții clasei a II-a au participat la activitatea finală a temei: Time Detectives

Bune practici la Școala Gimnazială Internațională Agora

Săptămâna trecută, la Școala Gimnazială Internațională Agora, au fost invitați părinții clasei a II-a pentru a participa la activitatea finală a temei: Time Detectives.

Personalități faimoase, marcante, fapte ce au schimbat destine, invenții revoluționare și descoperiri fabuloase - sunt informații prin care clasa a II-a a călătorit cu doamna profesoara Balaj Diana timp de opt săptămâni. Sunt părți din istoria lumii pe care ei le au acum la degetul mic.
Elevii au fost evaluați printr-o activitate interesantă și interactivă, aceasta având ca formă de organizare munca în echipe. Copiii au vorbit exclusiv în limba engleză, au citit și completat texte cu cuvinte lipsă. Textele au fost desprinse din temele: Lydian Lion, Evolution of Transport, Evolution of Cars, Flight History, Changes in Technology, Terracotta Army, Christopher Columbus, Robert Falcon Scott și Neil Armstrong. După rezolvarea acestei sarcini ei au recitat poezii în limba engleză, compuse de  doamna profesoara Balaj Diana.
Evolution of transport –Riccio Giorgio
In China was the sedan chair
In Europe were the sailing ships
The omnibus was pulled by horses 
But the energy came with all its forces. 
Terracota Army - Croitoru Teodor
The Emperor Qin I know
He had 8 thousand soldiers 
They weren‘t real, they were for show, 
They made him many sculptures. 
Christopher Columbus – Drugaș Maxim
His goal was finding China
America the dream came true
Columbus the explorer 
He lived his life on water 
Evolution of cars – Țiplea Hari
The first car Benz made it 
It was a motorwagen. 
Model T is not for tea 
It wasn‘t made in Germany. 
Flight history - Grau-Roșu Eric
The Hot Air Ballon 
Was the first successful flight
And after that the aeroplane 
Was brought by brothers Wright
Changes in technology – Plugaru Hugo 
The father of computers 
Was Babbage, with the numbers
The phone was Bell‘s and Cooper‘s 
John invented the TV without colours. 
We know they are like no others. 
Robert Falcon Scott – Drugaș Andrei
Imagine the North Pole 
The South Pole is the same.
Captain Scott thought it was the first 
But the Norwegien burst...
Neil Armstrong – Iacob Alexandra
Laika was the first in space
After Armstrong took its place 
He did a small step for man 
A giant leap for mankind. 
Lydian Lion – Suciu Ianis
The first coin in the world 
It was Lydian Lion. 
Some were made of gold 
Some were made of silver. 
Even they were bigger. 
Doresc să felicit elevii clasei a II-a pentru munca depusă, seriozitatea de care au dat dovadă și pentru excelenta colaborare cu echipa. Marele inventator, Henry Ford, despre care noi am învățat, a rostit aceste cuvinte celebre care ni se potrivesc ca o mănușă: „A fi împreună este un început, a rămâne împreună este un progres, a lucra împreună este un succes".
Prof. Balaj Diana
Foto: Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Bune practici la Școala Gimnazială Internațională Agora.

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 09:15:23 Ora standard a Europei de Est