Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Foști olimpici ai C.T. „Mihai Viteazul” au devenit mentori ai actualilor olimpici ai colegiului

Ca studenți ai Universității din Oradea

Foști olimpici ai C.T. „Mihai Viteazul” au devenit mentori ai actualilor olimpici ai colegiului

Vineri, 8 decembrie 2017, a avut loc a VI-a ediție a Conferinței Internaționale Studențești INNOVATIVA, eveniment organizat de către Facultatea de Protecția Mediului, Departamentul de Ingineria Produselor Alimentare din cadrul Universității Oradea în scopul prezentării rezultatelor studiilor științifice ale cadrelor didactice și studenților și promovării activității științifice.

În același timp, evenimentul a oferit un cadru propice dezvoltării profesional-academice a studenţilor prin constituirea unei platforme de prezentare şi dezbatere ştiinţifică, a schimbului de informaţii, idei şi perspective în ce privește produsele alimentare și producerea de alimente sănătoase și inovative, în urma căruia studenții pot lua contact cu informaţii şi viziuni noi, dar mai ales îşi pot perfecţiona abordările metodologice sau crea legături colegiale de lucru. Totodată, au fost încurajate abordările interdisciplinare sau lucrările în coautorat.
La conferinţă au fost prezentate 24 de lucrări științifice susținute de studenţi și masteranzi din cadrul facultății organizatoare, dar și din alte centre universitare din România (Universitatea „Ștefan cel Mare" din Suceava) și din Polonia (Universitatea „Rzeszow").
 Atât la ediția trecută  a conferinței, cât și la actuala ediție, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul" a fost reprezentat de câte un elev olimpic. Elevul Lascu Alexandru, olimpic național la Olimpiada  Națională „Tehnologii" - tehnician analize produse alimentare -  aprilie 2017, a susținut o lucrare științifică realizată împreună cu  Vinter Ioana, fosta olimpică a liceului, actualmente studentă în anul III - programul de studii CEPA, care i-a fost mentor pe parcursul a două luni de studiu și lucru în laboratoarele de specialitate ale celor două instituții.
Tema lucrării științifice a fost ,,Determination of some qualitative parameters and  bioactive compounds in two varieties of pears before and after thermal treatment" (Determinarea unor parametri calitativi și a compușilor bioactivi în două varietăți de pere înainte și după tratamentul termic) și a fost coordonată  de conf. dr. Purcărea Cornelia de la Facultatea de Protecția Mediului, în colaborare cu prof. Filip Marinela și Sicoe Gabriela de la Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul".
Această activitate a fost posibilă datorită acordului de colaborare realizat între cele două instituții și a relațiilor deosebite care s-au stabilit pe baza multor parteneriate încheiate între acestea. În baza acestei excelente colaborări, Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul" a primit ca  recunoștere, în urmă cu doi ani, o diplomă de apreciere din partea Universității din Oradea, Facultatea de Protecția Mediului, Departamentul de Ingineria Produselor Alimentare ca fiind cel mai valoros partener din mediul preuniversitar, atât datorită unor proiecte comune - Taste of Life - Regional healthy food in schools, cât și a unor candidați de excepție, olimpici naționali. care au ales, în ultimii cinci ani, domeniul Ingineriei Alimentare.
Coordonatorul acestui proiect este șef lucrări dr. ing. Adrian Timar, directorul Departamentului de Ingineria Produselor Alimentare  din cadrul Facultății de Protecția Mediului din Oradea.
Fără îndoială, se poate spune că ediţia din 2017 a Conferinței Internaționale INNOVATIVA a fost o reuşită pentru noi!
Prof. Filip Marinela,
director adjunct
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Foști olimpici ai C.T. „Mihai Viteazul” au devenit mentori ai actualilor olimpici ai colegiului.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:53:25 Ora standard a Europei de Est