Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Cea de-a doua ediție ,,Marketing Days FSE”...

În perioada 14-18 decembrie

Cea de-a doua ediție ,,Marketing Days FSE”...

În această perioadă magia sărbătorilor ne însoțește pretutindeni, iar studenții anului III ai Facultății de Științe Economice, specializarea Marketing vor să scoată în evidență acest lucru, bazându-se pe un șir de evenimente magice organizate cu prilejul celei de-a doua ediții a ,,Marketing Days FSE", eveniment desfășurat în perioada 14-18 decembrie 2017.

Sub egida ,,Make Marketing Magic" tinerii studenți au început pregătirile pentru cele trei zile de sărbătoare care se anunță înzestrate cu multă distracție, informații prețioase și ce este cel mai important, magia marketingului, pe care o regăsim în activitățile derulate.
Programul evenimentului este unul  diversificat, fiind organizate evenimente care au rolul de a atrage un număr cât mai mare de studenți interesați în a acumula informații despre time management, marketing personal sau chiar pentru a participa la unele dintre cele mai distractive jocuri interactive, care se vor finaliza cu câștigarea unor premii.
În speranța că munca depusă în realizarea evenimentului nu a fost în zadar, studenții specializării Marketing anul III dau startul celor trei zile de magie.
Joi, 14 decembrie, începând cu ora 12.00, la Biblioteca Universității din Oradea, Sala Cataloagelor prin desfășurarea primului eveniment din cadrul proiectului. Regăsindu-se printre cele mai așteptate conferințe ale lunii decembrie, ,,Marketing Days conference" are menirea de a introduce publicul în cele mai ascunse taine ale vieții. Invitatul special este dl. Adrian Vîntu, singurul coach din România cu educație și experiență de peste 10 ani în străinătate. Acesta va aborda o temă de impact social care se intitulează: Perfecționism, Time Management și Sensul vieții. 
Tot în aceeași zi, organizatorii vă invită să participați alături de ei, în incinta clădirii F etajul I, începând cu ora 13.30 la ,,Logo Quiz", un concurs prin care vă puteți testa abilitățile de recunoaștere a unor brand-uri renumite. Iar pentru a încheia ziua într-o notă pozitivă, începând cu ora 16.00  cafeneaua din incinta campusului universitar, uSelect, găzduiește o seară de jocuri de societate, astfel sunt invitați tineri studenți indiferent de facultatea de la care provin, să formeze echipe de 2-4 jucători pentru a petrece o seară plină de voie bună jucând Activity. Printre surprizele pe care le vor întâlni studenții se regăsesc numeroase momente artistice, dar și o tombolă. Participanții la aceste activități vor intra în posesia unor premii oferite de sponsorii evenimentului.
Vineri, 15 decembrie, în cea de-a doua zi de activități, studenților Facultății de Științe Economice le este pregătit un ,,Târg al Prăjiturilor Magice", care se desfășoară la parterul clădirii F în intervalul orar 10.00-13.00. Sunt numite prăjituri magice deoarece în compoziția lor intră multă dragoste, iar banii obținuți în urma vânzării acestora îi vor fi donați lui Alex, copilul fără părinți crescut de bunica sa. În același interval orar alături de multe bunătăți vă așteaptă și Moș Crăciun, care e dornic să-și facă poze cu copiii cuminți.
 Ziua nu se termină aici, astfel, începând cu ora 16.00 R&R bookstores & coffee houses găzduiește premierea celor două concursuri desfășurate pe pagina de Facebook a evenimentului respectiv: concurs de eseuri și selfie brand. Prin desfășurarea acestor concursuri s-a urmărit creșterea gradului de vizibilitate și înțelegere a conceptului de marketing. Participanților le-a fost oferită posibilitatea de a-și  îmbogăți vocabularul și în același timp de a-și pune creativitatea la încercare fiind creatorii celor mai reușite fotografii cu brand-ul favorit.
Cea de-a treia și ultima zi de activități aduce în prim plan un FlashMob la care personajele principale vor fi organizatorii, care îi îndeamnă pe toți doritorii să li se alăture, luni, 18 decembrie, de la ora 10.00, în fața corpului E, pentru a simți cu adevărat magia marketingului.
Conceptul de ,,Marketing Days FSE" a prins contur la inițiativa lect. univ. dr. Adela Popa, care și-a dorit să le ofere studenților posibilitatea organizării unui eveniment de o amploare majoră, pentru a descoperi cu adevărat provocările cu care se confruntă un marketer zi de zi.
Evenimentul se anunță a fi unul cu un impact major în rândul studenților, iar atât organizatorii cât și colaboratorii printre care amintim: Asociația Studenților Economiști din Oradea și Facultatea de Științe Economice vă invită să le fiți aproape. Pentru a primi informații în timp real despre evenimentele derulate, organizatorii vă invită să le vizitați pagina de Facebook: MarketingDaysFSE.
Paula Lele

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:33:04 Ora standard a Europei de Est