Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Poliţiştii de prevenire bihoreni acționează pentru prevenirea violenţei domestice

Luni, la Ștei

Poliţiştii de prevenire bihoreni acționează pentru prevenirea violenţei domestice

Ștei. Peste 100 de profesori și specialiști din diverse domenii au fost implicați de polițiștii de prevenire bihoreni într-o amplă dezbatere pe tema prevenirii violenței în familie.

Luni, 4 decembrie 2017, la Colegiul Național „Avram Iancu" din Ștei, a fost organizat un eveniment pe tema prevenirii violenței în familie, în cadrul campaniilor preventive „Oprește acum violența în familie, cere ajutor!" și „Aripi Frânte". Activitatea a fost organizată de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și de polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Oraș Ștei, împreună cu Fundația „Lampas", în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și cu Colegiul Național „Avram Iancu" din Ștei.
Scopul acestui eveniment îl reprezintă creşterea gradului de informare a cadrelor didactice cu privire la dimensiunea, incidenţa şi formele de manifestare a violenţei în familie, cu privire la instituţiile implicate în gestionarea acestui fenomen, precum şi cu privire la drepturile şi măsurile prevăzute de lege pentru asigurarea protecţiei victimelor violenţei în familie.
Evenimentul a debutat cu două momente artistice susținute de elevii Colegiului Național „Avram Iancu" Ștei și de cei ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 „Nicolae Bogdan" Vașcău. Elevii şi-au prezentat, în mod artistic, propria viziune cu privire la violenţă, formele de manifestare a acesteia şi modalităţi de abordare a luptei împotriva violenţei.
La eveniment au fost prezenți peste 100 de profesori, psihologi și reprezentanți a 14 unități școlare din localităţile Ştei, Câmpani, Nucet, Lunca, Vaşcău, Rieni, Cărpinet, Buntești, Săliște de Vașcău, Pietroasa, Lazuri de Beiuș, Călugări. Reprezentantul Compartimentului de Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cel al Fundației Lampas, al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Oradea și un avocat au susținut teme referitoare la formele de manifestare a violenței domestice, cadrul legislativ, efectele violenței asupra comportamentului copiilor, intervenția poliției în cazurile de violență în familie, măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie, aspecte privind emiterea ordinului de protecție, precum și serviciile sociale ce pot fi acordate victimelor violenței în familie. Totodată, au fost abordate și aspecte legate de traficul de persoane și modalitățile de prevenire a acestuia.
Invitaţii au avut ocazia să vizioneze filmul documentar „Aripi Frânte", care prezintă situaţia victimelor violenţei domestice din România, prin câteva cazuri ale unor deţinute din Penitenciarul de Femei Târgşor. Documentarul este construit în jurul poveştilor unor femei care au trăit o viaţă în abuzuri şi frică, ce le-a motivat pe acestea să reziste ani de zile unor suferinţe crunte, să nu ceară ajutorul nimănui ajungând la un moment dat să clacheze şi să devină din victimă agresor, făcându-şi singure dreptate.
În cadrul evenimentului, polițiștii de prevenire și proximitate din Ștei au distribuit peste 300 de pliante și broșuri realizate în cadrul celor două campanii preventive.
Ordinul de protecţie... cum te poate ajuta?
În 2012, legislaţia românească în domeniu a fost modificată, astfel încât ea s-a adaptat la legislaţia europeană.
Noul act normativ, Legea nr. 217/2003, redefineşte şi extinde conceptul de „violenţă în familie", stabilind că reprezintă „orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale sau psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate; împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale".
Printre membrii de familie sunt enumeraţi: ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele provenite prin adopţie, soţul/soţia sau fostul soţ/fosta soţie, persoanele aflate în concubinaj, tutorele, reprezentantul legal sau cel care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală sau handicap fizic.
Pentru prima dată în România, legea introduce un instrument de protecţie: „ordinul de protecţie". Acesta este emis de judecător, pe o durată maximă de 6 luni. Aceeaşi victimă poate beneficia de mai multe ordine de protecţie, în cazul în care există indicii că, în lipsa măsurilor de protecţie, viaţa, integritatea fizică sau psihică sau libertatea victimei ar fi puse în pericol.
Cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, iar în cazuri deosebite, instanţa poate emite ordinul de protecţie în aceeaşi zi.
Prin ordinul de protecţie, judecătorul poate hotărî:
Evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
Reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţă, atunci când victima a părăsit locuinţa;
Limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
Obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia, sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
Interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
Obligarea agresorului de a preda Poliţiei armele deţinute;
Încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora;
Suportarea de către agresor a chiriei sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri ai familiei locuiesc sau urmează să locuiască;
Obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Alina Dinu
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Poliţiştii de prevenire bihoreni acționează pentru prevenirea violenţei domestice. 

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:03:31 Ora standard a Europei de Est