Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ziua Națională, celebrată de elevi talentați

Serbarea Școlii Gimnaziale ,,Dacia

Ziua Națională, celebrată de elevi talentați

În data de 28.11.2017, elevii Școlii Gimnaziale ,,Dacia" au prezentat un spectacol prin care au celebrat 1 Decembrie.

Profesorii organizatori au adus cu acest prilej pe scena din sala de sport a unității pe cei mai talentați elevi, fie la dans, la cântece sau la recitat poezii.
Programul artistic a debutat cu Imnul, cântat de corul școlii, dirijat de profesoara de muzică Matiuț Monica, urmat de o prezentare a semnificației zilei de 1 Decembrie, susținută de doamna profesoară de istorie,  Marian Anda.
,,Dulce Românie, suflet românesc"
Elevii clasei a IV-a B, îndrumați de doamna profesoară Zlibuț Diana, au prezentat montajul literar-artistic ,,Dulce Românie, suflet românesc". Poezia generic ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie", de Mihai Eminescu, a fost recitată de Toma Aida, Nagy Andrea și Cătană Sara. Grupul a interpretat ,,Câte țări sunt pe pământ", pe muzica lui George Enescu. Poezia ,,La noi", de Octavian Goga, a fost recitată de Constăngioară Ema și Timiș Elena. În tematica montajului au mai fost incluse: cântecul ,,Cântă cucu", poezia ,,O scrisoare de la Muselim Selo", de George Coșbuc, în interpretarea elevelor Danșa Daria și Cocoș Raluca, ,,Cântec de cătănie", ,,Ajută-l, Doamne, pe român", poezie recitată de Vlad Fetea; cântecul ,,Marșul Basarabiei", poezia ,,Scrisoare din Basarabia", de Grigore Vieru, recitată de Morozan David, cântecul ,,Basarabie frumoasă"; elevii Șereș Albert și Iova Casian au recitat ,,Noi vrem pământ", de George Coșbuc, montajul încheindu-se cu superbul colind ,,Vin colindătorii".
 ,,Marșul lui Iancu", ,,Treceți batalioane", ,,Așa-i românul"...
Au urmat elevele Ionescu Andreea, clasa a V-a C și Ianceu Ariana din clasa a V-a D cu poezii. Corul a interpretat ,Marșul lui Iancu", dirijat de doamna profesoară Matiuț Monica, urmat de recitarea unor poezii de către elevii Petrușan Arian, din clasa a V-a B și Florea Maria din clasa a V-a D. Poezia ,,Ardealul" a fost recitată de elevele Maghiar Ioana și Urs Daria, din clasa a VI-a D, sub îndrumarea doamnei profesoare Moza Monica, urmată de cântecul ,,Treceți batalioane", interpretat de corul școlii. Poezia ,,Alba Iulia" a fost recitată de elevii Baidog Daiana, clasa a VII-a B, Coneru Dania, clasa a V-a D și Blaga Vlad din clasa a VII-a D. A urmat un moment de show dance,  interpretat de talentata Fota Nicolle, din clasa a V-a B. Eleva Ianc Antonia, din clasa a V-a B, acompaniată de corul școlii, a cântat ,,Așa-i românul".  Elevul Vereș Victor din clasa a V-a D a recitat o poezie, urmată  de cântecul ,,Cântă cucul, bată-l vina", interpretat de eleva Andreea Petcu din clasa a VI-a D. Programul a continuat cu un moment de gimnastică aerobică, realizat de eleva Aida Lele din clasa a IV-a C, învățătoare Zach Florina.
,,Ne leagă un tricolor"
Corul a cântat ,,Ne leagă un tricolor", urmat de recitarea poeziei ,,Părinții" de către elevele Petcu Andreea și Lazăr Iasmina din clasa a VI-a D, urmat de poezia ,,Țările mele", recitată de elevele Blejan Alexia și Kostikov Melena din clasa a VI-a D. A urmat un  moment artistic de gimnastică realizat de eleva Sîncelean Alexandra.  Elevul Rațiu Șerban din clasa a V-a C a recitat o poezie, urmat de corul școlii cu un cântec, iar apoi o poezie recitată de Toma Daria, din clasa a V-a C. A urmat un moment artistic interpretat de eleva Verdeș Diana din clasa a V-a A. Eleva Avram Cristalia, din clasa a VI-a D, a recitat poezia ,,Lupta", iar Floruța Mihnea din clasa a V-a D a recitat o altă poezie; corul a interpretat cântecul ,,România", iar elevul Lucas Silaghi din clasa a V-a D a recitat ultima poezie din regalul nostru artistic, închinat Zilei Naționale a României. 
În derularea spectacolului, momentele, protagoniștii, artiștii au fost prezentați de elevele  Creț Daria și Doboş Paula,  din clasa a VI-a C. Ultimul cuvânt al serii omagiale l-au avut tot membrii corului, care au cântat pentru țară și pentru toți românii tradiționalul ,,La mulți ani". Am avut și o expoziţie de desene, care a cuprins lucrări artistico-plastice realizate de elevii școlii, sub îndrumarea doamnei profesoare Mureșan Ioana.
Spectacolul a fost coordonat de către doamna profesoară Băican Carmen, coordonatorul de programe şi proiecte educative, cu sprijinul domnului director Hava Florian și al doamnei  director adjunct Simina Diana. În pregătirea programului s-au mai implicat profesorii: Marian Anda, Matiuț Monica, Zlibuț Diana, Zach Florina, Moza Monica, Sarca Crișan Raluca, Mureșan Ioana, Velimirovici Gabriela, Tarr Delia și Sîncelean Teodora, alături de elevii pe care i-am nominalizat.
Prof. Băican Carmen Diana
Foto: Naghi Florin
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Ziua Națională, celebrată de elevi talentați.

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:29:05 Ora standard a Europei de Est