Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

A fost dezvelită Statuia marelui om de stat Ion I.C. Brătianu

Vineri, în Parcul Brătianu din Oradea

A fost dezvelită Statuia marelui om de stat Ion I.C. Brătianu

Vineri, 24 noiembrie 2017, la împlinirea a 90 de ani de la moartea marelui om politic Ion I.C. Brătianu, Primăria Oradea a organizat o serie de manifestări publice prilejuite de dezvelirea statuii lui Ion I. C. Brătianu, amplasată în Parcul Brătianu din Oradea.

Dezvelirea acestei statui face parte dintr-un ciclu de evenimente prin care Primăria Oradea dorește să marcheze Centenarul Marii Uniri. Ion I.C. Brătianu a fost prim-ministru al României într-o perioadă în care s-au întâmplat evenimente istorice importante, având un rol major în Marea Unire din 1918.
Omul de stat I.C Brătianu s-a stins din viață la 63 de ani, în anul 1927, când ocupa funcția de prim-ministru al României.
După intonarea Imnului Naţional al României, în prezența oficialităților şi în aplauzele unui public numeros, a fost dezvelită statuia lui Ion I. C. Brătianu. Sarcina i-a revenit sculptorului Radu Ciobanu, cel care a câștigat concursul pentru realizarea statuii, organizat de municipalitate în anul 2015.
După slujba de sfințire a statuii, primarul Ilie Bolojan a mulțumit tuturor celor prezenți pentru participare: președintelui Partidului Național Liberal, d-lui Ludovic Orban și conducerii PNL, d-lui academician Mihai Șora, care la 101 ani a ținut să fie prezent la dezvelirea statuii, sculptorului sătmărean Radu Ciobanu, d-lui academician Nicolae Noica și membrilor Comisiei Naționale de Monumente de For Public, tuturor celor care au venit din alte județe pentru a fi alături de orădeni.
Primarul Ilie Bolojan a vorbit despre importanța implicării lui I.C Brătianu în realizarea Marii Unirii, dar și despre motivele pentru care orădenii, și nu numai, trebuie să-i fie recunoscători omului de stat I.C. Brătianu: ,,Marcăm azi personalitatea unui dintre cei mai mari oameni politici pe care i-a dat țara noastră: Ion I.C. Brătianu. Alături de alți câțiva oameni politici de seamă și alături de armata română, acesta a avut un rol major la ceea ce este România astăzi și la faptul că Oradea, Aradul, Timișoara și celelalte orașe sunt astăzi în România. Era o obligație din partea noastră ca oraș să amplasăm această statuie, iar în anii următori, când pe parcursul a doi ani vom marca și în Oradea Centenarul Marii Uniri, ne propunem ca, pe lângă cele 100 de proiecte de investiții, să mai amplasăm câteva statui în semn de respect pentru oamenii care au făcut lucruri importante pentru România și pentru Oradea".
Invitat la eveniment, istoricul Nicolae Noica a vorbit despre personalitatea, formarea și parcursul carierei lui I.C. Brătianu: ,,Se spune adesea că recunoștința e o floare rară. Ei bine, aici la Oradea, s-a sădit azi o floare rară: recunoștința față de I.C. Brătianu, cel care în 1916, după doi ani de amânări bine gândite, a semnat documentul de intrare în război a României. Merită arătat tineretului mult mai mult despre cine a fost I.C. Brătianu, cel care a provenit dintr-o familie de mari patrioți. Acesta s-a format înainte ca tehnician, lucrând 6 ani inginer constructor la Paris, apoi alți 6 ani la construcții în țară, fiind cel care a lucrat cu Anghel Saligny la Podul peste Dunăre. Numai după 12 ani a intrat în politică, unde cu demnitate a realizat niște lucruri extraordinare".
Sculptorul Radu Ciobanu s-a arătat uimit, emoționat și totodată încântat de publicul numeros care a participat la dezvelirea statuii lui I.C. Brătianu: ,,Acum câțiva zeci de ani în urmă, obișnuiam să vin cu familia mea la Băile Felix, umblam pe străzile acestui frumos oraș și nu-mi imaginam că o să-mi leg destinul de aceste locuri. Acum o parte din inima mea se află aici".
Manifestările  au continuat cu momentul depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori, realizarea dispozitivului de defilare, iar în final defilarea detașamentului de onoare.
De la ora 16.00, în Sala mare a Primăriei Oradea urma să aibă loc o conferință de prezentare a personalității marcante a lui Ion I.C. Brătianu, la care erau invitaţi să vorbească academicienii Nicolae Noica, Ionuț Cojocaru și Mihai Șora. (B.P.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:11:39 Ora standard a Europei de Est