Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Vino să miști lucruri cu puterea minții la ERA Park Oradea!

NEUROLand

Vino să miști lucruri cu puterea minții la ERA Park Oradea!

Gândește - crede - mișcă! Condu, zboară și joacă-te doar cu puterea minții! Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să poți mişca obiectele din loc dacă te concentrezi cu adevărat? Ei bine, ERA Park îți oferă această experiență inedită!

În perioada 10-19 noiembrie te așteptăm sub cupola centrului comercial la NEUROLand, un eveniment inedit și unic în România, care îți pune creierul la treabă, la propriu. Practic, cu ajutorul undelor generate de gândurile tale, poți ajunge să bați mingea, să controlezi mașini ori chiar să ghidezi elicoptere!
„Ecuația" e simplă: când te concentrezi, mintea ta generează unde Beta, care sunt „traduse" într-un semnal digital și execută diverse comenzi. Tot ce trebuie să faci este să-ți pui un set de căști și o bandă de susținere pe frunte, de fapt un echipament cu senzori care detectează impulsurile utilizatorului.
Jocuri deștepte
Cei care trec pe la ERA Park vor avea ocazia să încerce diverse scenarii și jocuri. „Big Ball Tower", de exemplu, folosește o tehnologie a senzorilor neuronali care citește și interpretează undele creierului astfel încât poți provoca ridicarea și căderea mingii aflate într-un turn. La „Duo Duel", poți ridica o minge pe o pernă de aer: când te relaxezi, mingea se ridică, iar la relaxare coboară.
„Slot Car Racing" este cea mai recentă modalitate de a face diferenţa între prieteni, deoarece câștigătorul chiar dovedește că posedă capacități mintale superioare. Folosind un set de mașini de cursă, un hardware, circuite și câteva scenarii personalizate ce rulează într-un Notebook, NEUROLand a creat cursa perfectă pentru utilizatorii cerebrali. Când începi să-ți folosești mintea, concentrându-te sau pur și simplu citind, mașina ta va „rupe" pista. În schimb, când îți pierzi concentrarea, vei ajunge la oprire.
O altă atracție este „Heli Drone", un elicopter mic ce poate fi controlat cu puterea minții, tot prin relaxare sau concentrare. Jocul e antrenant și poate fi utilizat pentru a învăța copiii și pentru a ajuta adulții să-și păstreze vie și constantă activitatea neuronală: şi aici, dacă utilizatorul își pierde concentrarea, elicopterul va cădea!
NEUROLand pune la dispoziția celor care vor să își măsoare „mușchii" creierului și alte jocuri neuro-virtuale pe calculator.
Programul este de luni până vineri, între orele 16 și 21, iar sâmbăta și duminica între orele 11 și 21. Vino și tu să îți pui mintea la contribuție, la ERA Park! Tot ce trebuie să faci e să-ți dorești. Participarea este gratuită pentru toată lumea!
Ce este NEUROLand?
NEUROLand este un ansamblu de sisteme și softuri care, folosindu-se de un echipament dotat cu senzori, detectează impulsurile utilizatorului și le transferă într-o unitate de comandă care, atunci când este conectată la PC cu ajutorul unui software special, va amplifica și va decoda acești senzori.
NEUROLand folosește un software special care atribuie fiecărui semnal bio-electric al corpului uman o anumită comandă.
Proiectul s-a născut în urma unor studii de cercetare și aplicații ale NASA, permițându-le curioșilor să interacționeze cu controlori digitali prin impulsuri din creier.
Vezi cum arată un „festival" NEUROLand, în clipurile de mai jos!
https://www.youtube.com/watch?v=D_UXeNsaEPk
https://www.youtube.com/watch?v=y0js-EUoQG0
Andrea Stan

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:25:04 Ora standard a Europei de Est