Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Puteți vizita Expoziția Ultimii dinozauri din Transilvania

Începând de astăzi (joi), ora 18.00

Puteți vizita Expoziția Ultimii dinozauri din Transilvania

Muzeul Țării Crișurilor a găzduit miercuri (8 noiembrie), la noul sediu al Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române Nr. 1/A) conferința Ultimii dinozauri din Transilvania, susținută de prof. univ. dr. Vlad Codrea, coordonatorul Laboratorului de Paleotheriologie și Geologia Cuaternarului - Departamentul de Geologie, Universitatea „Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca.

Prof. univ. dr. Vlad Codrea este un reputat paleontolog, cu cercetări în special în domeniul paleontologiei și paleoecologiei vertebratelor și a studiului formațiunilor continentale.
Profesorul Codrea este preocupat de paleontologia vertebratelor din Mezozoic încă din 1999, când a început să cerceteze împreună cu o echipa româno-belgiană formațiunile continentale cretacice în căutare de microvertebrate. În sedimentele cercetate s-au găsit oase de dinozauri și alte reptile reprezentând o faună comparabilă cu cele din formațiunea de Sânpetru din Depresiunea Hațeg, care au fost pentru întâia oară puse în valoare de paleontologul transilvănean Franz Nopcsa (Nopcsa Ferenc) încă de la începutul secolului XIX.
Din anul 2000 cercetările laboratorului din Cluj s-au intensificat și prospecțiunile în siturile continentale cretacice s-au extins. Pe lângă cele din județul Alba, s-au descoperit și s-au cercetat noi situri, atât în Bazinul Hațeg, cât și în Poiana Ruscă și în județele Alba, Sălaj și Cluj. Echipele de cercetători au fost coordonate de către prof. univ dr. Vlad Codrea, în care a cooptat și specialiști din Belgia, SUA, Franţa și Italia.
Toate descoperirile noi atestă faptul că dinozaurii „pitici" din Cretacicul terminal au populat o zonă mai vastă în Transilvania, o insulă mai mare decât s-a presupus anterior - arealul restrâns la Depresiunea Hațeg. Cercetările continuă și se desfășoară din Poiana Ruscă până în Sălaj, acolo unde există dovezile geologice ale insulei dispărute.
„Sfârșitul erei mezozoice oferă, astfel, în România spectacolul unic al evoluției lumii vii în interiorul unei insule nu de foarte mari dimensiuni. Efectele sunt spectaculoase: o parte dintre dinozaurii care populau insula și-au redus dimensiunile devenind „pitici". Ei viețuiau alături de o întreagă faună în care se remarcă alte reptile, precum șopârle, șerpi, pterozauri, crocodili, țestoase, pești și mamifere. Acestea din urmă sunt de interes pentru propria noastră evoluție. Este însă evident că această „insula" oferă și astăzi nebănuite surprize, precum forme noi pentru știință. Cercetările continuă și se desfășoară din Poiana Ruscă până în Sălaj, acolo unde avem dovezile geologice ale insulei dispărute" - prof.univ.dr. Vlad Codrea.
Publicul larg va putea vizita expoziția începând cu data de 9 noiembrie 2017, de la ora 18.00. (A.M.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:54:53 Ora standard a Europei de Est