Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Colectă specială

Duminică, 12 noiembrie

Colectă specială

Har şi pace din partea lui Dumnezeu, iar de la noi binecuvântare pentru toţi cei ce aduceţi daruri şi faceţi bine întru sfintele noastre biserici şi vă aduceţi aminte de cei săraci.
+ Virgil Bercea, episcop

Dragi credincioși,
Întrebării tendențioase a „doctorului legii" Învățătorul răspunde cu o parabolă, a cărei semnificaţie este foarte clară. Atât de clară în cât nu lasă loc de pretexte pentru a evada sau pentru a te sustrage de la acea poruncă inderogabilă care spune: „iubeşte-ți aproapele".
Cine este aproapele?
Sunt bărbaţi şi femei, copii, tineri şi bătrâni, pe care viața i-a doborât la pământ într-un oarecare „Ierihon" al lumii sau pe care nedreptatea şi alte situaţii i-au privat de demnitatea lor.
Sunt oamenii răniţi de societate, marginalizaţi, săraci, bolnavi în trup şi adeseori bolnavi în suflet, disperaţi, care aşteaptă un gest sau un cuvânt care să-i însănătoșească și care să le redea un pic de încredere.
Sunt acele persoane neplăcute și inoportune ochilor noștri pe care le vedem pe cărările pașilor noștri.
Sunt acele persoane care se regăsesc în spitale, în centre de primire şi de recuperare, în centre de zi și în cantine sociale.
Sunt acele persoane în vârstă şi singure, poate cu o oarecare bunăstare, dar lipsite de speranţă şi de afecţiune.
Sunt mulţi, şi, adesea, nu avem plăcerea de a-i întâlni, dar sunt acolo, ba mai mult, sunt un gând a lui Dumnezeu care porunceşte să-i iubim şi iubirea nu este uşoară.
A-l iubi pe aproapele înseamnă a-l primi, a-l asculta, a-l înţelege, a cheltui un timp cu el, a-l stima şi a te pune la dispoziţia lui, în limita ta disponibilă, evident, pentru a-l ajuta să-şi rezolve dificultăţile sale de orice natură ar fi ele.
Iubirea nu este un sentiment care se exprimă numai prin cuvinte și, de aceea, vă îndemn, cu apostolul Ioan: „să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul" (I Ioan 3,18).
Dragi credincioși,
În spiritul acestei iubiri, Colecta specială din anul acesta, are ca scop strângerea de fonduri pentru susţinerea "aproapelui" nostru: 56 de copii și 70 de adulţi vor servi, poate unica lor masă pe zi, 30 de vârstnici vor fi ajutați cu alimentele de bază, necesare supraviețuirii lor, 85 de persoane vor putea să facă un duș, odată pe lună și, 100 de familii vor primi un pachet de alimente. Prin urmare, tasul din data de 12 noiembrie 2017 va fi predat, de fiecare parohie, Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea în vederea susținerii semenilor noștri.
În numele acestora, invocăm binecuvântarea Cerului, asupra voastră și familiilor voastre.
Pr. Olimpiu Todorean,
președinte

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 07:07:53 Ora standard a Europei de Est