Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Unsprezece zile de festival la Oradea

,,Distracţie gratis, nu degeaba!”

Unsprezece zile de festival la Oradea

Uniunea Studenţilor din România (USR) organizează cea de-a XVI-a ediţie a celui mai mare festival cultural studenţesc din România, intitulat UNIFEST. Din 2001, deviza acestuia este "distracţie gratis, nu degeaba!".

UNIFEST se desfășoară simultan în toate cele peste 20 de centre universitare membre ale Uniunii Studenților din România, timp de 11 zile, mai exact în perioada 3 - 13  noiembrie 2017.
În cadrul Universității din Oradea sunt cinci asociații studențești care și-au manifestat interesul de a participa la organizarea festivalului. Acestea sunt: USO - Uniunea Studenților din Oradea; ASEO - Asociația Studenților Economiști din Oradea; ASIO - Asociatia Studenților Ingineri din Oradea; ASMO - Asociația Studenților Mediciniști din Oradea; și ARDT - Asociația de Responsabilizare și Dezvoltare a Tineretului Oradea.
Importanţa educaţiei formale nu este contestată, însă în completarea ei, cea non-formală va avea un loc de cinste în perioada aceasta şi va fi reprezentată printr-o serie de competiții sportive, seară de film, dar și campanii de informare a populației.
Deschiderea oficială a festivalului în Oradea va avea loc vineri, 3 noiembrie  2017, începând cu ora 13.00, în Piața Unirii. Pentru a marca așa cum se cuvine importanța proiectului UNIFEST, voluntarii tuturor asociațiilor studențești implicate vor derula un Flashmob la care vă invită să luați parte alături de ei.
În perioada celor 11 zile de festival, studenții pot participa gratuit la o serie de activități menite să promoveze cultura, educația formală și non formală, creativitatea, spiritul civic, sănătatea și sportul.
Activitățile și manifestările la care vă invităm să luați parte în cadrul festivalului UNIFEST sunt variate și acoperă o gama vastă de interes public. Fiecare asociație studențească va derula două activități, iar programul este următorul:
Asociația de Responsabilizare și Dezvoltare a Tineretului Oradea (ARDT) pregătește pentru perioada 6 - 10.11 o campanie de promovare a proiectului StudPass Card, în campusul Universității din Oradea, prin care urmăresc să promoveze un card cu ajutorul căruia posesorii lui obțin discount-uri avantajoase la anumite produse și servicii.
În același timp, pentru a începe săptămâna în forță, Asociația Ștudenților Economiști din Oradea pregătește ,,ASEO Movie Nights", o activitate prin care organizatorii doresc să reunească un număr cât mai mare de studenți, în incinta localului din campusul universitar, pentru a viziona un film și totodată pentru a comunica și a descoperi personalități diferite. Astfel, dacă sunteți curioși care este filmul ales, tinerii economiști vă invită să le fiți alături luni seara, începând cu ora 18.30.
Ce-a de-a doua zi de festival, marți, 7.11, aduce un Quiz Event, respectiv un concurs de cultură generală. Prin participarea la această activitate, membrii Asociației de Responsabilizare și Dezvoltare a Tineretului Oradea urmăresc să formeze echipe de câte 2-5 studenți, care să demonstreze că informațiile învățate în băncile facultății nu sunt de prisos.
Pentru ziua de miercuri, 8.11, Asociația Studenților Economiști a pregătit o nouă ediție a evenimentului ,,Forumul Antreprenorial" dedicat în primul rând studenților economiști, însă sunt invitați toți cei care doresc să cunoască cu adevărat viața unui om de business.
Evenimentul aduce în prim plan o personalitate din mediul de business bihorean, care  începe prin a povesti cum și-a început activitatea, ce provocări a întâmpinat dar mai ales cum a trecut peste fiecare obstacol care i-a stat în cale. Fiecare invitat își are propriile trăiri, idei și concepte despre viață și despre business-ul pe care îl conduce, astfel, tinerii participanți își pot contura o nouă perspectivă asupra ceea ce vor întâmpina în viața ce-i așteaptă. La această ediție a evenimentului, invitatul este unul deosebit, care vă va stârni interesul încă de la primele sale cuvinte rostite, ne asigură organizatorii.
Uniunea Studenților din Oradea (USO) pregătește pentru ziua de joi o întâlnire între studenții actuali ai universității și foștii studenți, pentru ca cei din urmă să le împărtășească din experiența lor.
La finalul zilei se dă startul la ,,Party Unifest" , unde tinerii vor avea parte de o petrecere tematică,care le va reaminti cât de frumoși sunt anii studentiei.
Ținem să vă informăm că se anunță un weekend condimentat cu multă distracție și voie bună, toate acestea datorându-se Asociației Studenților Ingineri din Oradea, care organizează pentru cel de-al treilea an consecutiv ,,Cupa Tesla".
Aceasta este o competiție sportivă dedicată studenților de la facultățile cu profil tehnic. Competiția însumează trei campionate de: fotbal, baschet și tenis de masă. Echipele participante vor fi alcătuite din studenți, profesori și angajați ai companiilor din domeniul ingineriei.
Pentru ziua de duminică, 12.11., Asociația  Studenților Mediciniști din Oradea derulează două campanii de informare a populației intitulate ,,Ana si Mia", respectiv "Antidiabet - World Diabetes Day".
 Scopul proiectului ,,World Diabetes Day" este de a informa populația orașului despre ce înseamnă diabetul zaharat, precum și care sunt complicațiile acestei afecțiuni. De asemenea, studenții pun  accent pe transmiterea informațiilor care îndeamnă la urmarea tratamentului prescris de medicul specialist și adoptarea unui stil de viață sănătos.
Cât despre proiectul „Ana și Mia m-au ucis", vă putem menționa că a prins contur prin dorința voluntarilor ASMO, care doresc să aducă la cunoștința tineretului pericolele anorexiei și bulimiei și să explice că ele nu sunt diete, ci boli mortale. Scopul său este de a promova o viață sănătoasă și un corp sănătos, în paralel cu dezvăluirea adevărului despre pericolele acestor boli.
Așa arată programul pregătit de cele cinci asociații studențești implicate. Studenții voluntari vă invită să le fiți alături pe toată durata celor 11 zile de festival, garantându-vă experiențe inedite, acumularea de idei și informații noi, și nu în ultimul rând, multă distracție.
Paula Lele
Felicitări, Paula și mult succes!
V-am promovat și pe pagina Facebook OviDan, un produs nou, din 7 octombrie 2017.
Ovi

 

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:06:57 Ora standard a Europei de Est