Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Au fost sculptate peste o mie de legume și fructe

La ediția a XVIII-a a Festivalului Toamnei de la ,,N. Bălcescu”

Au fost sculptate peste o mie de legume și fructe

Vineri, 27 octombrie 2017, în sala de sport a Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Bălcescu" din Oradea, ne-am bucurat de frumusețile și bogățiile toamnei, alături de participanții la cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Toamnei.

,,Ne bucurăm că și soarele e de partea noastră. Este mai mult decât emoționant să vezi figurile luminoase ale părinților și bunicilor. În bucuria dumneavoastră, de pe chipurile dumneavoastră citim însăși bucuria copiilor dumneavoastră, a copiilor noștri. Suntem la a XVIII-a ediție a acestui festival. Putem spune că în această toamnă, Festivalul a devenit major", a spus domnul director Gheorghe Troie, în deschiderea evenimentului. De la coordonatorul, inițiatorul și sufletul Festivalului, doamna profesor Stela Tăut, aveam să aflăm că la ediția de majorat au fost sculptate peste o mie de legume și fructe; la cele două secțiuni ale festivalului (desene, picturi, colaje și machete tridimensionale; respectiv sculpturi în legume și fructe: compoziții, coșuri și dovleci) s-au primit peste 350 de lucrări din 15 județe și municipiul București, din care au fost premiate 125; s-au acordat 15 premii speciale, 20 de premii I, și câte 30 de premii II, III și mențiuni.
,,Vă îndemn să vă serviți/ Să alegeți ce poftiți!"
După parada celor mai frumoase legume și fructe prezentate de cei mai mici școlari din clasele pregătitoare A, B și C, Zâna Toamna 2017 a fost primită cu cântece; prințesa le-a mulțumit și i-a îndemnat pe toți, mari și mici, să se servească din bunătățile Toamnei. În cadrul momentului artistic care a urmat, și alți școlari (din clasele a II-a) au cântat și au recitat,  elogiind anotimpul autumnal pentru frumusețea și rodnicia sa. La finalul manifestării, cinci clase de dansatori, peste 130 de copii, au dansat împreună în curtea mică, într-un flashmob, sub bagheta lui Florin Culda.
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze (116 poze), accesați Galeria foto: Au fost sculptate peste o mie de legume și fructe.

Trimite email
duminică, 5 ianuarie 2025, 22:53:46 Ora standard a Europei de Est