Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Un nou Exit-Point la Agora International School

Joi,

Un nou Exit-Point la Agora International School

Unicitatea Școlii Gimnaziale Internaționale Agora constă și în faptul că, pe lângă materiile predate în cadrul curriculum-ului național, elevii beneficiază și de valențele de neprețuit ale Curriculum-ului Internațional, care are deja tradiție în această școală.

,,Migrația și migranții"
În acest context, sub coordonarea riguroasă a doamnei profesor Crina Miere,  s-a desfășurat joi (26 octombrie 2017), în prezența elevilor și a părinților exit point-ul, ieșirea din unitatea de învățare ,,Migrația și migranții".
Douăzeci de baloane colorate conținând fiecare câte un bilețel cu câte o noțiune dintre cele însușite pe parcursul unității de învățare au fost puse la îndemâna elevilor, pentru cea dintâi examinare individuală. Primul a fost Raul But care ne-a explicat termenul de migrație ca reprezentând mutarea dintr-o regiune a Globului în alta și, deseori, înapoi. Ce reprezintă  factorii push and pull ne-au arătat Amalia Socaciu și Ștefan Țiplea prezentându-i ca fiind acei factori care țin de conflict, războaie, sărăcie și dezastre naturale sau - în cazul factorilor pull - un loc de muncă mai bun, o educație mai bună, servicii medicale mai bune, climă, costuri de viață  mai reduse. Daniel Plugar a atras atenția asupra faptului că în lume, în 2017, sunt peste 21 de milioane de refugiați. Iulia Popa a arătat ce reprezintă azilul politic și cum poate fi acesta dobândit. Alex Joldos  a făcut referiri la UNHCR - Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru refugiați și la atribuțiile acestuia. Quim Grau-Roșu a atras atenția asupra armelor nucleare și a potențialului nociv al acestora. Răzvan Suciu a arătat ce sunt armele biologice, iar Francesco Manolescu a enumerat efectele negative ale armelor chimice care distrug plante, recolte, animale și oameni. Artemiu Magui a prezentat dezastrele naturale cum ar fi tsunami, tornadele, cutremurele și vulcanii. Julian Kofler ne-a descris omul de  Neanderthal.
Cele trei etape ale Epocii de piatră -Paleoliticul, Mezoliticul si Neoliticul - au fost reliefate de către Angelo Flynn, iar Epoca de bronz a fost prezentată de către Sebastian Bulzan. Epoca de fier i-a ,,revenit" lui Alessandro Riccio, iar peșterile Altamira, Magura și Lascaux lui Vlad Bungău.
Un experiment interesant a urmat cursul prezentării la sfârșitul căruia elevii au înțeles care sunt lucrurile cele mai importante pe care trebuie să le ia asupra lor în situația în care trebuie să-și părăsească țara.
Prezentările în PowerPoint referitoare la casele și monumentele din Epoca de piatră - printre care și celebrul Stonehenge -  ale lui Alessandro si Francesco Riccio au relevat elemente inedite ale perioadei, la fel ca și prezentarea lui Alex Joldoș referitoare la Marea Britanie preistorică.
Părinții au fost implicați și ei în mod activ, trebuind să răspundă la întrebările formulate la sfârșitul prezentării de Ștefan Țiplea.
A fost o unitate de învățare atractivă care a abordat o temă atât de actuală a societății contemporane nouă - migrația - și care a reușit să lărgească universul cunoașterii copiilor cu o cantitate considerabilă de informații noi și utile.
Daniela Drugaș & Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Un nou Exit-Point la Agora International School.

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:54:03 Ora standard a Europei de Est