Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

ICR Stockholm prezintă filmul Aferim! al lui Radu Jude, cu participarea scenaristului Florin Lăzărescu

Marți,

ICR Stockholm prezintă filmul Aferim! al lui Radu Jude, cu participarea scenaristului Florin Lăzărescu

Institutul Cultural Român de la Stockholm prezintă filmul AFERIM! în regia lui Radu Jude, marți, 24 octombrie 2017, începând cu ora 18.00, la cinematograful Klarabiografen din cadrul Kulturhuset Stadsteatern din Stockholm.

Vizionarea filmului face parte dintr-un proiect mai mare inițiat de către Centrul pentru Studii Baltice și regiunea Europei de Est (CBEES) din cadrul Universității Södertörn și Academia Română, la care ICR Stockholm este partener. Este vorba despre un atelier internațional pe tema relațiilor dintre romi și populația majoritară din Europa Centrală și de Est de-a lungul istoriei, la care participă experți din mai multe țări europene.
,,Filmul lui Radu Jude, cu un scenariu cosemnat de regizor şi de prozatorul Florin Lăzărescu, atacă problema rasismului anti-rom din România de astăzi, dar nu direct, spunând o poveste contemporană cu efect moralizator, ci relatând un episod din epoca robiei (Ţara Românească a anului 1835) despre căutarea, prinderea şi pedepsirea unui rob rom fugit de pe moşia unui boier şi trasând implicit o genealogie a raporturilor de oprimare care continuă să se reproducă şi astăzi. O confruntare făţişă fără precedent atât cu cauzele istorice ale fenomenului social încă atât de acut, cât şi cu fantasmele ideologice care supravieţuiesc practic nederanjate de producţiile artistice dintotdeaunaˮ.  (Andrei Gorzo)
La invitația ICR Stockholm, la proiecția filmului va participa scenaristul Florin Lăzărescu, care va susține o scurtă prezentare despre tematica abordată în scenariul său; prezentarea va fi urmată și de o sesiune de Q&A, pentru a răspunde întrebărilor din partea publicului.
 Florin Lăzărescu (n. 1974), prozator şi scenarist, a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza" din Iaşi în anul 1998 şi a debutat în proză în anul 2000 cu volumul de povestiri: Cuiburi de vîsc (ed. Outopos, Iaşi, 2000). Ca scenarist de film a debutat în anul 2006 cu scurtmetrajul Lampa cu căciulă (r. Radu Jude, 2006). Filmul, ce a câştigat premii la peste 50 de festivaluri internaţionale, a reprezentat primul pas în colaborarea scenaristului cu regizorul Radu Jude. Au urmat scurtmetrajul O umbră de nor... (r. Radu Jude, 2014) şi lungmetrajul Aferim! (r. Radu Jude, 2015), care a câştigat premiul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la ediţia din 2015 a Berlinale.
Miryam Diko,
coordonator proiecte

Trimite email
miercuri, 29 ianuarie 2025, 21:44:04 Ora standard a Europei de Est