Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

#Erasmus Days, la C.Ş.E.I. Nr. 1 Oradea

Informare şi diseminare proiecte europene

#Erasmus Days, la C.Ş.E.I. Nr. 1 Oradea

Vineri, 13.10.2017, la sediul C.Ş.E.I. Nr. 1 Oradea au fost organizate sub egida #Erasmus Days, eveniment de informare şi diseminare al proiectelor europene organizat la nivel naţional şi european, o sesiune de informare despre proiectele Erasmus derulate și o activitate recreativă destinată exclusiv elevilor.

Prima activitate amintită, sesiunea de informare a vizat prezentarea proiectelor Erasmus+ KA1 şi KA2 derulate de CȘEI Nr. 1 Oradea în perioada 2016-2019. Au fost prezentate obiectivele, partenerii, activitățile desfășurate și produsele finale realizate în cadrul următoarelor proiecte Erasmus:
KA1 - School education staff mobility - European training for psychologists, prezentare realizată de profesor Erdeli Elena
KA2 - Cooperation for Innovation and the Exchange of Good Practices Strategic Partnerships for Schools Only- Our story - true story, prezentare realizată de profesor Erdeli Elena
KA2 - Cooperation for Innovation and the Exchange of Good Practices Strategic Partnerships for Schools Only- Exchange best practices on children with learning difficulties, integration problems and behavioral disorders, prezentare realiată de profesor Şipoş Lăcrimioara
La această activitate au participat directori, responsabili de proiecte/programe și profesori din 16 instituţii de învăţământ, precum şi părinţi ai elevilor din instituția gazdă.
Activitatea recreativă a fost destinată preşcolarilor şi şcolarilor mici și organizată în cadrul parteneriatului strategic Erasmus+ KA 2,  Our story true story. Copiilor li s-a prezentat, de către profesor Erdeli Elena, conţinutul  pe scurt al legendelor: Dochia, fata de împărat, Legenda celor doi fraţi Someşul şi Crişul, Legenda Ciocârliei şi Legenda întemeierii Cetăţii Oradea. Pe marginea poveștilor prezentate, preşcolarii şi elevii, ajutați de prof. Sârb Liliana au pictat cojoacele Dochiei, hainele împăratului, cei doi fraţi (Someșul și Crișul), soarele, fata de împărat, au ornate cu blăniţă oile celor doi fraţi şi au decorat cu pene ciocârlia.
Toate produsele realizate de copii au fost înfoliate şi cuprinse într-o carte care poate fi uşor de utilizat la activităţile de stimulare a comunicării. Activitatea a continuat la tabla interactivă unde elevii au îmbrăcat-o pe Dochia, i-au numărat cojoacele, au format mulţimea oilor, au asociat numărul cu cantitatea, au conturat şi colorat razele soarelui.
Copiii au participat cu interes şi plăcere la această activitate.
Prof. Erdeli Elena

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:50:43 Ora standard a Europei de Est