Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Sărbătorim Ziua Internaţională a Educaţiei

La Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu" Oradea

Sărbătorim Ziua Internaţională a Educaţiei

,,Un bun profesor este asemeni unei lumânări. El se mistuie pe sine însuşi pentru a lumina calea altora" (Mustafa Kemal Atatürk).

Am dorit să marcăm într-un mod aparte această zi de 5 octombrie... Ziua Internaţională a Educaţiei.
Astfel le-am propus elevilor mei, din clasa a III-a E, câteva activităţi. Pentru început am discutat ce înseamnă pentru ei educaţia. Am realizat la tablă un brainstorming pornind de la acest cuvânt. Ideile au fost destul de multe şi de diversificate.
În cadrul celei de a doua activităţi, elevii au avut de decupat diferite frunze pe care au scris motive pentru care avem nevoie de educaţie. Printre acestea aş putea enumera: să fim oameni mai buni, să ajungem oameni importanţi, să avem o meserie/un job, să ne îndeplinim visele, să fim creativi, să fim mai inteligenţi. O dată ce au terminat de scris, frunzele au fost aranjate, după cum a dorit fiecare elev, pe doi copaci realizaţi din materialul unor pantaloni. Aceşti copaci au devenit copacii educaţiei.
A treia activitatea a presupus ca elevii să realizeze două afişe... bucuria de a fi educat  respectiv bucuria de a fi educator. Au fost împărţiţi în patru echipe, fiecare alegându-şi tema dorită pentru a realiza afişul într-un mod cât mai creativ. Au fost încântaţi de ce au realizat.
A venit vremea şi la joacă. Le-am propus un joc numit Sticluţa, în cadrul căruia au avut de conturat portretul profesorului ideal respectiv al elevului ideal. Astfel pentru profesor au enumerat: să fie corect, să dea note mari tot timpul, să se joace cu elevii, să nu dea teme pentru acasă, să iubească elevii etc. Pentru elevul ideal au precizat: să înveţe tot timpul, să iubească şcoala, să fie un coleg bun, să ajute alți colegi la teme, să ştie multe jocuri, să fie inteligent.
Ziua s-a încheiat cu diverse jocuri realizate afară în curte. Toate activităţile au fost pe placul elevilor şi cel mai mult le-a plăcut faptul că s-au jucat şi s-au distrat împreună.
În urma discuţiilor purtate, dar şi a acestor activităţi am încercat să le implementez elevilor faptul că „O educaţie bună este izvorul întregului bine în lume", după cum spunea Immanuel Kant.
Prof. Tăut Crina Lavinia
Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu" Oradea
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Sărbătorim Ziua Internaţională a Educaţiei.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:52:52 Ora standard a Europei de Est