Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Jocurile ,,afară” – sănătate și bucurie de la mic la mare

Asociația Joyful Learning

Jocurile ,,afară” – sănătate și bucurie de la mic la mare

Proiectul Jocurile ,,afară" - sănătate și bucurie de la mic la mare a debutat în luna septembrie și este implementat de Asociația Joyful Learning care beneficiază de finanțare din partea Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Bihor.

Asociația Joyful Learning dezvoltă și implementează programe inovative pentru copii, tineri, adulți în scopul valorificării potențialului înnăscut, intereselor, talentelor prin dezvoltarea stării de bine și a echilibrului emoțional. În cadrul asociației se desfășoară activități de dezvoltare a competențelor cognitive, sociale, emoționale, motrice și de autonomie personală. Programele derulate de către educatorii și psihologii asociației sunt destinate copiilor preșcolari și școlari. Pentru realizarea obiectivelor sale, asociația își propune realizarea de programe de dezvoltare a intereselor copiilor și tinerilor, planuri educaționale individuale și de grup, organizarea de manifestații publice și alte activități de sensibilizare a opiniei publice, potrivit legii, promovarea educației de calitate în România.
Proiectul de față are ca și grup țintă 150 de preșcolari și școlari mici, 300 de părinți, bunici, cadre didactice și se desfășoară în perioada septembrie-noiembrie 2017. Scopul proiectului este conștientizarea populației orădene de importanța petrecerii timpului afară, precum și de beneficiile pe care le au mișcarea, sportul, jocurile de îndemânare, senzoriale și teatrul în aer liber asupra sănătății și dezvoltării armonioase a copiilor.
Printre activitățile din cadrul proiectului se numără următoarele: excursii la pădure, călărie,  participarea copiilor la joacă în aer liber în cadrul unor centre de activitate care vor viza dezvoltarea motricității grosiere, îndemânării, dexterității, abilităților cognitive prin matematică în mișcare, experimente în natură, dezvoltarea limbajului la centrul de Colțișor de poveste, dezvoltarea abilităților artistice - centrul de dans și teatru, artă. Nelipsite vor fi și serile de povești terapeutice cu ceai cald, în aer liber, teatrul în poală, teatrul de păpuși, dramatizarea. Competențele motrice și sportive ale preșcolarilor și școlarilor mici vor fi evaluate prin intermediul a șase probe, de către un profesor specializat iar apoi părinții copiilor vor fi îndrumați spre activitățile sportive potrivite vârstei.
La finalul proiectului va fi concepută o broșură despre beneficiile activităților în aer liber deoarece este foarte cunoscut faptul că în zilele noastre jocurile în natură nu sunt prioritare, cei mai mulți copii petrecând nespus de mult timp în fața calculatorului, tabletei, televizorului sau altor gadget-uri.
Ioana Omuț-Cherechianu,
responsabil proiect
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Jocurile ,,afară” – sănătate și bucurie de la mic la mare.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 15:11:08 Ora standard a Europei de Est