Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Cătălin Crișan aniversează 30 de ani de carieră printr-un concert extraordinar

Marți, 3 oct., la Sala Palatului,

Cătălin Crișan aniversează 30 de ani de carieră printr-un concert extraordinar

Îndrăgitul artist Cătălin Crișan va sărbători cei 30 de ani de activitate muzicală tot pe scenă, printr-un concert special numit "Cătălin Crișan și prietenii săi".

Producția artistică va avea loc marți, 3 octombrie 2017, la Sala Palatului, începând cu ora 19.30 și va fi pusă în scenă într-o manieră grandioasă: peste 50 de muzicieni, membri ai Orchestrei Mundi Colour vor acompania live interpretările artiștilor, sub bagheta maestrului dirijor Daniel Jinga.
Prieteni dragi, numeroși colegi de scenă din lumea muzicii și a teatrului românesc vor contura tabloul unui spectacol emoționant, de neuitat. Spectatorii se vor putea bucura de povestirile, amintirile și întâmplările de neuitat ale artiștilor invitați, dar și de momente artistice magice. Dan Puric, Mirabela Dauer, Tudorel Filimon, Luminița Anghel, Anișoara Puica, Adrian Daminescu, Mihai Trăistariu și, nu în ultimul rând, fiica sa - Daria Cătălina Crișan  sunt doar câteva nume celebre și voci de aur ale scenei românești, care nu vor lipsi de la celebrarea marelui artist.
Timp de 30 de ani, glasul cald și plin de sensibilitate al artistului Cătălin Crișan a fascinat publicul din România cu unele dintre cele mai frumoase melodii de dragoste, cu șlagăre de neuitat, precum ,,Dacă pleci", ,,Vorbește marea", ,,Mama" sau ,,Rabdă inimă și taci" și a câștigat, în același timp, un loc meritoriu în istoria muzicii ușoare românești.
De-a lungul carierei sale artistice, Cătălin Crișan a adunat în portofoliu un număr însemnat de premii și distincții, albume discografice de succes, a susținut nenumărate concerte și turnee pe toate meridianele, a compus peste 400 de melodii, iar pentru trei sferturi dintre ele, a scris singur muzica și versurile.
Biletele sunt disponibile la prețuri cuprinse între 50 lei - 160 lei și pot fi achiziționate atât de la casa de bilete a Sălii Palatului, magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu, magazinele Diverta, agențiile TUI Travel Center sau Eurolines cât și online de pe www.bilete.salapalatului.ro,  www.ticketnet.ro,  www.iabilet.ro,  www.bilet.ro, www.bilete.ro sau www.eventim.ro.
Nicoleta Ion

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:41:49 Ora standard a Europei de Est