Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Să învățăm limbi jucându-ne!”

Tabără de vară la Şcoala Gimnazială ,,Szacsvay Imre”

,,Să învățăm limbi jucându-ne!”

Joi, 31 august 2017, directorul Școlii Gimnaziale ,,Szacsvay Imre" din Oradea, doamna profesor Pásztor Gabriella, ne-a invitat, în ultima zi de tabără, să vedem cum se poate învăța o limbă prin joc...

Doamna director Pásztor Gabriella, directorul adjunct, doamna prof. Tăut Eliza, și doamna prof. Tunyogi Katalin, responsabilul de proiect, au inițiat și au derulat în această vară, în cursul ultimelor două săptămâni ale lunii august, un proiect inedit, constând în două serii de tabără de câte trei zile fiecare pentru copiii școlii dispuși să învețe ceva nou prin intermediul jocurilor.
În prima serie (de săptămâna trecută), circa 120 de copii din clasele I-VII, organizați în șase grupe, pe centre de interes, după alternativa step by step (existentă în școală: nouă clase, la ciclul primar), au descoperit științele prin jocuri diverse, experiențe și experimente. În această săptămână, în cea de-a doua serie, desfășurată marți, miercuri și joi, alți 80 de copii au făcut cunoștință și cu alte limbi, tot prin intermediul jocului. La centrul de limba maternă (limba maghiară), alcătuiau cuvinte cu literele scrise pe jetoane, la centrul de limba română învățau cuvinte noi cu ajutorul ghicitorilor, la celelalte patru centre au făcut cunoștință, tot prin intermediul jocurilor și al imaginilor, cu limbile engleză, germană, franceză și daneză.  Dimineața, la ora 9.00, programul zilei începea cu înviorarea, la ora 10.30, urma momentul de mișcare pe ritm de dans, un flash mob, care se încheia cu o gustare sănătoasă: marți - pâine cu pateu, miercuri - pâine cu zacuscă, iar ieri (joi) - pâine cu unt și miere de albine, precum și un supliment de prune. Programul zilei a continuat până la ora 13.00, cu alte jocuri și cu o altă repriză de dans, prin rotirea grupelor pe la cele șase centre de interes.
Ceasul solar
O atracție aparte în curtea școlii o constituie ceasul solar pe care doamna director și l-a dorit foarte mult (ceas pe care nu îl vom mai găsi în altă școală din Oradea și județ) și pe care a reușit să-l facă anul trecut, în luna august 2016, cu concursul doamnei profesor Nicoleta Pazmany, președintele Astroclubului Meridian 0, al doamnei director adjunct, profesor Tăut Eliza și al unui student, după o săptămână de muncă susținută.
Când e soare, ceasul solar îl ajută pe copil, cu ajutorul umbrei sale, să identifice (descopere) ora solară și punctele cardinale, orizontul, ora de vară și ora de iarnă la Oradea și București; mai mult, doamna Eliza susține că ,,tot cu ajutorul ceasului solar se pot face calcule între localități, aflarea distanței longitudinale între două capitale în timp ce soarele străbate acea distanță".
Iată deci, un exemplu de bune practici în vacanța de vară: o tabără de trei zile pentru copii, în care cadrele didactice, în mod voluntar, oferă copiilor câteva ore de petrecere plăcută a timpului în aer liber, învățând ceva nou prin joc și mișcare, prin activități atractive, fără calculator, televizor, telefon și catalog...
Felicităm conducerea școlii pentru inițiativă, pe inițiatorii proiectului și pe truditorii voluntari, cadrele didactice care au coordonat cele șase centre, înviorarea și momentele de dans: Pasztor Gabriella (director și prof. de franceză), Tunyogi Katalin (responsabil de proiect), Tăut Eliza (director adjunct), Szekely Anna și Kun Ildiko (lb. română), Zahu Valeria și Alfoldi Andrea (lb. germană), Toth Anamaria (lb. engleză), Nyitrai - Tunyogi Reka și Szabo Terez (lb. daneză), Kovacs Eniko (limba engleză), Vincze Melinda (lb. maghiară și lb. română), Kiss Tunde (educație muzicală), Bica Tunde, Vanca Daniel și Tar Eva (educație fizică și fitness).
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze (78 de poze), accesați Galeria foto: ,,Să învățăm limbi jucându-ne!”  

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:02:12 Ora standard a Europei de Est