Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Patru zile de adunări publice pentru repartizare în învățământ

Luni - joi, la Inspectoratul Școlar Județean Bihor

Patru zile de adunări publice pentru repartizare în învățământ

Luni, 28 august 2017, la prima ședință publică de repartizare a cadrelor didactice în vederea angajării pe o perioadă determinată, în principal, au participat cadre didactice cu media de repartiție minimum 7, obținută la concursul din 2017.

Dar ,,prioritate au avut, după cum a subliniat dl inspector școlar Horea Abrudan, din cadrul compartimentului de management resurse umane, coordonatorul comisiei județene de mobilitate, cadrele titulare, care, eventual, au rămas cu o normă incompletă, fără normă sau cu restrângere de activitate nesoluționată. Toți titularii au fost soluționați și au catedră pentru anul școlar viitor, iar cadrele didactice cu medii peste 7 au fost repartizate pe posturile publicate".
Luni, a fost o zi de repartizare maraton care s-a prelungit până în jurul orei 21.00.
Marți (29 august), s-a desfășurat ședința publică de detașare la cerere, pentru cei care din diferite motive întemeiate au dorit să se mute de la o școală la alta (pentru apropiere de domiciliu sau de familie).
Astăzi și mâine (miercuri și joi, 30 și 31 august), vor fi repartizate cadrele didactice cu medii peste 7, rămase nerepartizate de luni, dar și cei cu note între 5 și 7 din 2017. Tot acum vor fi repartizați și cei cu note peste 5 din anii anteriori, inclusiv din 2011, doar că cei din anii 2011-2013 trebuie să aibă media peste 7, ca să poată fi repartizați.
Din cele circa 1.500 de posturi, catedre și fracțiuni de catedră, luni, în ziua maraton, au fost ocupate 481 de catedre sau fracțiuni de catedră.
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze (69 de poze), accesați Galeria foto: Patru zile de adunări publice pentru repartizare în învățământ.

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 06:45:14 Ora standard a Europei de Est