Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Concurs pentru realizarea unui ansamblu statuar în preajma Podului Centenarului

În cinstea Centenarului Unirii

Concurs pentru realizarea unui ansamblu statuar în preajma Podului Centenarului

În ședința Consiliului Local de săptămâna aceasta se va supune aprobării caietul de sarcini privind tema de proiectare și execuție a lucrărilor ,,Amplasare ansamblu statuar Podul Centenarului Oradea".

Așa cum s-a anunţat anterior, Primăria Oradea va realiza în locul actualei pasarele pietonale de la fostul Centru de Calcul, pasarelă construită în anii '50,  un pod rutier, care se va numi ,,Podul Centenarului". Acesta urmează să fie inaugurat în data de 1 Decembrie 2018, cu prilejul Centenarului Unirii. Totodată, în preajma Podului Centenarului se dorește realizarea unui ansamblu statuar corespunzător.
De menționat că în anul 2018 se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Conducerea Primăriei Oradea conștientizează, respectă și dorește să valorifice patrimoniul istoric prin continua celebrare a acestuia, iar în acest sens, construirea Podului Centenarului, ai cărui indicatori au fost deja aprobați în martie 2017, reprezintă un prim pas.
Un al doilea pas este acela de a sublinia rolul comemorativ al acestui element urban prin transformarea rolului funcțional al acestui pod și a zonelor adiacente de la capetele sale în platforme de expunere cu rol permanent a unor obiecte de artă figurativă contemporană, parțial interactivă.
Concursul de soluții pentru realizarea acestui ansamblu statuar se va desfășura conform regulamentului pentru concursul de soluții, regulament care va fi încărcat în SEAP, alături de caietul de sarcini și care va fi verificat de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice.
Jurizarea concursului se va face de către o comisie formată din șapte membri, reprezentanți ai Administrației publice locale, doi arhitecți, membri ai Ordinului Arhitecților din România (O.A.R) atestați ca specialiști de către Ministerul Culturii și Identității Naționale, un artist plastic, un istoric/critic de artă. Secretariatul comisiei de jurizare va fi asigurat de către Instituția Arhitectului - Șef din cadrul Primăriei Oradea.
Conducerea Primăriei Oradea își propune prin acest proiect amplasarea unui ansamblu statuar coerent, simbolic - figurativ, format din șase piese unitare, repartizate astfel: patru piese unitare reprezentative pentru comemorarea a 100 de ani de la Marea Unire deasupra cotei de îmbinare ale arcelor superioare ale podului cu nivelul tablierului; o piesă reprezentativă pentru comemorarea a 100 de ani de la Marea Unire în sensul giratoriu amplasat la intersecția străzilor Ady Endre, Sf. Apostol Andrei și Szigligeti Ede și o altă piesă reprezentativă pentru comemorarea a 100 de ani de la Marea Unire în sensul giratoriu amplasat la intersecția străzilor Plevnei, Călărașilor și Principatele Unite sau în zona verde amplasată la intersecția străzilor Călărașilor și Principatele Unite (în funcție de analiza relațiilor spațial - volumetrice). (B.P.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:51:57 Ora standard a Europei de Est