Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Rugăciunea florilor

Proiectul Ceata lui Pițigoi

Rugăciunea florilor

Fundaţia Culturală de pe lângă Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Șincai", în colaborare cu unități de învățământ din Municipiul Oradea, a organizat proiectul ,,Ceata lui Pițigoi" pentru a oferi copiilor şi elevilor activităţi ocupaţionale, creative, de îndemnare și abilitate și activităţi culturale care se desfăşoară în Orăşelul Copiilor.

Activitatea a fost suspendată temporar pentru renovarea și reamenajarea spațiilor din clădirea principală. 
Piţigoii au continuat să se întâlnească pentru pregătirea unui mic spectacol pe care l-au oferit credincioşilor de la Biserica Ortodoxă ,,Sfânta Treime" din Cartierul Rogerius.
Momentul a cuprins o rugăciune rostită individual de către copii. Semnificaţia textului Rugăciunii era ilustrată de imaginea multicolor a florilor, pe care o purtau copiii, iar glasul lor gingaş, plin de smerenie înălţau spre cer dorința şi evlavia florilor către Dumnezeul nostru.
În continuare, copiii au interpretat pricesne, rugăciuni speciale și mai multe poezii.
Coordonatoarea proiectului, ing. Săteanu Mioriţa, a oferit copiilor multe dulciuri şi pentru fiecare câte o jucărie din pluş care reprezenta diferite animale îndrăgite de copii.
Preacucernicul părinte paroh Bala Ioan a mulţumit copiilor, precum și prof. Doina Iliescu, care cu mare dăruire și efort a realizat momentul artistic şi a asigurat și recuzita din colecţia personală de costume populare. Prezenţa copiilor la acest lăcaş de cult a fost răsplătită de către părintele paroh cu o surpriză specială. Pentru prima oară copiii au vizitat marele Muzeu de costume tradiționale, obiecte de uz casnic-gospodăresc, o colecție de blide - farfurii pictate, straie ţărănești din diferite zone, unelte agricole din cele mai vechi timpuri. Multe obiecte unicat, anonime, de o frumuseţe şi valoare inestimabile.
Mulţumim pe această cale preacucernicul părinte paroh Bala Ioan pentru surpriza oferită  de asemenea, mulţumim și părinţilor pentru sprijinul și încrederea acordate organizatorilor în realizarea activităţilor și evenimentelor cuprinse în proiectul ,,Ceata lui Piţigoi.
Manager  de proiect,
ing. Miorița Săteanu

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 06:56:57 Ora standard a Europei de Est