Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Steagul e, totodată, trecutul, prezentul și viitorul țării”

,,Steagul este simbolul devotamentului, credinței, ordinei și-al disciplinei ce reprezintă oastea”

,,Steagul e, totodată, trecutul, prezentul și viitorul țării”

Luni, 26 iunie 2017, la Oradea, a fost sărbătorită Ziua Drapelului Național printr-un ceremonial militar religios care a început la Biserica cu Lună, unde a fost sfințit drapelul României, în prezența preasfințitului părinte episcop Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei.

De la Catedrala cu Lună, în alai, participanții s-au deplasat pe platoul din fața Primăriei Municipiului Oradea unde drapelul și alaiul au fost primiți de militarii care au prezentat onorul și salutul drapelului. La ceremonia ce a urmat au rostit alocuțiuni: subprefectul Ion Iulius Dolorean și conferențiar universitar dr. Alina Stoica, din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene din Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării.
,,Dragi români, vă îndemn să vă bucurați!"
Subprefectul Ion Iulius Dolorean a dat citire mesajului adresat de ministrul Afacerilor Interne, doamna Carmen Daniela Dan care ne-a îndemnat să ne bucurăm în această zi sfântă pentru țară...
,,Dragi români, vă îndemn să vă bucurați de această zi, să arborați drapelul național acasă, la (locul de) muncă și oriunde acest lucru este posibil și veți vedea că emoția pe care o veți simți va fi aceeași".
La 169 de ani de la adoptarea steagului național...
Doamna conf. univ. dr. Alina Stoica a făcut o prezentarea exhaustivă a istoriei drapelului la 169 de ani de la adoptarea steagului național și 19 ani de la prima sărbătoare a drapelului național, proclamată prin Legea 96 din 20 mai 1998.
Am reținut din toată istoria trăită și cu emoție prezentată două citate, inserate în titlu și supratitlu. ,,În 22 iunie 1861, Alexandru Ioan Cuza decreta tricolorul ca fiind drapelul civil oficial al Principatelor Unite. Au rămas celebre cuvintele sale de atunci (a precizat doamna conf. univ. dr. Alina Stoica): ,,Steagul este simbolul devotamentului, credinței, ordinei și-al disciplinei ce reprezintă oastea". Și tot el (Cuza) a spus: ,,Steagul e, totodată, trecutul, prezentul și viitorul țării"...
În cadrul ceremonialului, a fost adus
drapelul național sfințit şi legat la catargul de arborare, unde a fost binecuvântat de preotul militar Mircea Ioniță, iar reprezentanți ai instituțiilor de stat (Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Episcopia Ortodoxă a Oradiei și Garnizoana Oradea) au sărutat drapelul, care apoi a fost înălțat pe catarg în acordurile Imnului național.
Nelipsită de la asemenea manifestări a fost și ieri distinsa doamnă educatoare Angelica Șandor, emblemă a Grădiniței Nr. 23, simbol de credință și dragoste de neam și țară.
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: ,,Steagul e, totodată, trecutul, prezentul și viitorul țării”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:06:00 Ora standard a Europei de Est