Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Moment festiv, moment de bilanț la absolvirea gimnaziului

Vineri, la Şcoala Gimnazială „Dacia”

Moment festiv, moment de bilanț la absolvirea gimnaziului

Vineri, 9 iunie 2017, în curtea Școlii Gimnaziale ,,Dacia" din Oradea a fost iarăși sărbătoare!

Emoții și flori, premii, mulțumiri și felicitări pentru absolvenții clasei a VIII-a, dar nu numai, la un moment festiv, la un moment de bilanț la absolvirea gimnaziului. A fost sărbătoare cu emoții și flori pentru cei 114 absolvenți din clasele a VIII-a, pentru diriginții și profesorii lor, dar, în egală măsură, și pentru părinții prezenți. Celor din a VIII-a B, li s-au sporit emoțiile văzând-o în careu pe buna lor învățătoare, doamna profesor Diana Zlibuț, și pe actualii săi elevi care au deschis podul de flori al celor din a VII-a pe sub care a trecut fiecare absolvent la sosirea în curte.
,,Opt petale frumoase furate din basmul copilăriei"
Cuvântul de salut a fost adresat vineri de directorul adjunct, doamna profesor Diana Simina, domnul director, profesor dr. Florin Hava, fiind trimis de ministerul de resort într-o acreditare în județul Satu Mare, după cum a precizat doamna director adjunct, care a transmis absolvenților mesajul (felicitările) domnului director.
,,Este o zi specială din viața școlii noastre, o zi cu emoții și cu bucurii, emoții pe care le trăim ca actuali sau foști elevi, ca părinți sau bunici, dar și ca dascăli (...). Putem spune că sunt opt petale frumoase furate din basmul copilăriei, din  izvorul nesecat al cunoștințelor, al talentului, al efortului, ani în care voi, dragi elevi, ați avut parte de bucurii și de iubire. Fiecare petală ascunde în ea talent, efort, bucurii, teme pentru acasă, teste, teze, acumulare de multe cunoștințe, evaluări, note bune sau mai puțin plăcute, satisfacții, dar și dezamăgiri, uneori. Însă din toate acestea, cu siguranță, ați acumulat experiență și mulțumiri", am citat din cuvântul doamnei director adjunct Diana Simina.
,,Prețuiți cât puteți acești ani frumoși și încercați să nu vă abateți de la educație!"
În calitate de profesor al primei promoții de absolvenți ai săi la Școala Gimnazială ,,Dacia", domnul inspector școlar general Alin Florin Novac Iuhas le-a adresat absolvenților un mesaj special, felicitându-i și îndemnându-i să fie mândri că sunt absolvenți, dar să încerce să nu se abată de la educație.
,,Sigur, cea mai de preț moștenire pe care o lăsăm vouă, elevilor, copiilor noștri, este educația pe care o primiți, atât la școală, cât și în familie (...) Prețuiți cât puteți acești ani frumoși și încercați să nu vă abateți de la educație!", a conchis domnul inspector școlar general Alin Florin Novac Iuhas.
2.156 de premii și mențiuni, din care 48 la olimpiadele școlare
Din cuvântul doamnei director adjunct Diana Simina, din bilanțul prezentat, aveam să aflăm că în acest an școlar, care încă nu s-a încheiat, la nivelul Școlii Gimnaziale ,,Dacia" s-au obținut 2.156 de premii și mențiuni: 599 de premii I, 557 de premii II, 620 de premii III, 212 mențiuni, două premii speciale, 73 de diplome de excelență și 93 performer. Din toți premianții, olimpicii școlii au adus 48 de premii și mențiuni: cinci premii I, 11 premii II, 10 premii III, 21 de mențiuni, plus un premiu special ,,Poligraful", cel care a obținut cea mai mare medie pe județ la concursul național de matematică Lumina Math, un premiu-tabără Poligrafu. Dintre olimpici, șase s-au calificat și au participat și la etapa națională: Andrei Ionescu, Mihai Cherecheș, Cristian Ban, Carla Groza, Nagy Robert și Cristian Galchiș. Trei eleve au absolvit cu 10 cei patru ani de gimnaziu: Ioana Baciu și Alexandra Ciurba din a VIII-a B și Ariana Stănescu din a VIII-a C. Din partea absolvenților au vorbit Alexandra Ciurea și Cristian Galchiș, iar din partea claselor a VII-a Alexia Negruț. Între cele două clase s-a făcut apoi schimbul de ștafetă, predarea cheii. Monica Oncu, Paul Barna și Mihai Cherecheș au predat cheia colegilor din a VII-a: Rebeca Baciu, Bogdan Pop, Teona Pop și Vlad Marinău.
Premierea olimpicilor
În continuare, cei merituoși și-au auzit numele și au fost poftiți să-și ridice diplomele; unii nu le-au primit pentru că încă nu au sosit de la Inspectoratul Școlar.
Andrei Ionescu (din a VIII-a C) este olimpic național, premiul I la etapa județeană a Olimpiadei  de astronomie și astrofizică și medalie de bronz la națională (prof. coordonator Valentina Matei); Andrei a primit din partea școlii 250 de lei și ultimul număr din revista școlii, intitulată ,,Ecouri". Mihai Cherecheș (din a VIII-a C, prof. Gabriela Velimirovici), premiul II la etapa județeană a Olimpiadei de geografie și premiu special la națională pentru cea mai bună lucrare practică, premiu din partea Sociețății de Geografie din România (din partea școlii, a luat 250 de lei). Cristian Ban (din a VII-a A, prof. Gabriela Velimirovici), premiul I la Concursul național de geografie ,,Terra" (din partea școlii, 200 de lei). Carla Groza (din a V-a D, prof. Adriana Brindea), premiul I la Olimpiada de tehnologie pe județ și participare la etapa națională (premiu - 200 de lei). Nagy Robert (din a VIII-a B, prof. Valentina Matei), premiul II la etapa județeană a Olimpiadei de astronomie și astrofizică și participare la națională (premiu - 200 lei). Cristian Galchiș (din a VIII-a C, prof. Valentina Matei), premiul III la etapa județeană a Olimpiadei de astronomie și astrofizică și participare la națională (premiu - 200 lei).
Premii la etapa județeană
Premiul I, la Olimpiada de limba engleză, la clasele a VII-a și a VIII-a etapă finală, Teona Pop, din a VII-a C, prof. Luminița Gâdoiu.
Premiul II, la Olimpiada de lingvistică, Raisa Turcu-Nistreanu, cls. a VI-a A, prof. Diana Simina - Monica Berce; la Olimpiada de limba și literatura română, tot premiul II, Alessia Nicola, din a IV-a C, prof. Aurora Feder; la Olimpiada de matematică, tot premiul II, Ayanna Horj, din a IV-a C, prof. Aurora Feier; la Olimpiada de religie, tot premiul II, Ioana Baciu, din clasa a VIII-a B, prof. Nicolina Mihuț; la fel și Sebastian Dindelegan, din a VII-a A, prof. Nicolina Mihuț; tot premiul II, la Olimpiada de tehnologie, Răzvan Bărbănțan, din a V-a C, prof. Adriana Brindea.
Echipa de baschet a școlii (prof. Alexandra Zamfir), locul I pe municipiu și județ și loc. II pe zonă, la Sighet; în următoarea componență: Vlad Marinău (căpitan), George Vicaș, Paul Ghib, Raul Cioca, Paul Bembea, Bogdan Creț, Radu Sburlea, Gabriel Pop, Victor Lunca, Eduard  Foltuț, Patrick Tocuț, Andrei Galchiș, Tudor Cuc, Tudor Zoicaș și Cristian Galchiș. Tot ei  au obținut locul III și la Campionatul național de baschet.
Echipa de handbal a școlii (prof. Constantin Ene) a obținut locul I, la etapa județeană și loc. II la etapa pe zonă; de asemenea, baschetbaliștii din a VI-a și a VII-a au participat la Campionatul național de baschet, ocupând locul II; este vorba despre: Bogdan Creț, Bogdan Mitrea, Alexandru Novac Iuhas, Raul Buzguța, Andrei Galchiș, Andrei Caba, Denis Pătcaș și Eduard Foltuț.
Premiul III, la Olimpiada de lingvistică, Donatella Sur, din a VIII-a A, prof. Diana Simina - Diana Curilă; la Olimpiada de limba și literatura română, șase elevi din clasele a IV-a: Daria Harn și Ștefan Săcui, din a IV-a A, prof. Amalia Ciorba; Ayanna Horj, Mara Mihuța, Iulia Sabău și Daria Toma, toți patru din a IV-a C, prof. Aurora Feier; tot premiul III, la Olimpiada de religie ortodoxă, Maria Lizuca Cupșa, din a VIII-a B, prof. Nicolina Mihuț; tot premiul III la Olimpiada de tehnologie, Daria Hasan, a V-a C, prof. Adriana Brindea. 21 de mențiuni și un premiu special - tabără la Poligrafu, elevul Ardelean Luca, din clasa a III-a B, prof. Diana Zlibuț.
Un gest care ne-a impresionat: ,,Mulțumim celor vrednici!"  
După premierile din curte, absolvenții s-au retras în sălile de clasă unde urma să se desfășoare ultima oră de dirigenție și premierea la nivel de clasă.
Familia domnului deputat Ioan Cupșa s-a îndreptat cu flori mai întâi spre clasa a III-a B, spre iubita învățătoare a Lizucăi Cupșa, doamna prof. Diana Zlibuț. Domnul deputat a fost foarte scurt: ,,Mulțumim celor vrednici (de cinste și admirație - n.n.)!
Domnule deputat, ați crescut în ochii noștri și ai altora, v-ați depășit clasa și categoria!
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze (101 poze), accesați Galeria foto: Moment festiv, moment de bilanț la absolvirea gimnaziului.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:53:23 Ora standard a Europei de Est