Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Campioni la fotbal, campioni la dans - ediția a IX-a

Proiectul ,,Micii campioni”, la Grădinița Nr. 52

Campioni la fotbal, campioni la dans - ediția a IX-a

Joi și vineri (25 și 26 mai 2017), la Grădinița Nr. 52 din Oradea, s-au desfășurat manifestările în cadrul celei de-a IX-a ediții în proiectul ,,Micii campioni", coordonat de doamna profesor Maria Nan, aprobat și înregistrat în CAER, poziția 1.225, pagina 57, domeniul sportiv - turistic.

Joi, am avut fotbal pe pâine
Joi, am ajuns să-l vedem în tribuna centrală a stadionului și să-l ascultăm pe noul președinte al Asociației Județene de Fotbal Bihor, dl Radu Bitea, prezent la eveniment, care s-a arătat mișcat de cele ce se întâmplă cu  micii fotbaliști-campioni la Grădinița Nr. 52. Domnia sa a promis să se implice începând de la anul, la cea de-a X-a ediție. Abia așteptăm reacția dvs., domnule președinte, pentru că înaintașii dvs. nu au coborât din fotolii să vadă ce se petrece pe terenul de fotbal al celor mai mici împătimiți ai jocului cu balonul rotund.
La ediția din acest an, au participat opt echipe, reprezentând șase unități de învățământ: Grădinița Nr. 52, Grădinița Nr. 45 - ,,Ion Creangă", Grădinița Nr. 27 - ,,Voinicel", Grădinița Nr. 54, Grădinița Winnie Oradea și Liceul cu Program Sportiv ,,Bihorul", care s-a prezentat cu trei echipe.
Am asistat la partide cu un fotbal curat, cu multe faze de poartă, cu goluri și autogoluri spectaculoase, cu galerii active, adesea înfierbântate, cu fani teribili și educatoare explozive, care au trăit intens momentele, antrenând spectatorii; majoretele s-au agitat în momentele dificile ale colegilor; părinții au trecut de la agonie la extaz; reporterii au înregistrat sau au transmis în direct; arbitrii au stăpânit jocurile; nu s-au acordat cartonașe și prin urmare, totul s-a sfârșit cu bine. Meciurile s-au desfăṣurat pe două grupe (valorice); din grupa 1 au făcut parte echipele: G.P.P. Nr. 27, Grădiniṭa Winnie, LPS 1 și G.P.P. Nr. 45; din grupa a 2-a: G.P.P. Nr. 52, LPS 2, G.P.P. Nr. 54 și LPS 3.
Câteva meciuri ṣi scoruri
G.P.P. Nr. 27 - Grădiniṭa Winnie, scor 2-0; LPS 1 - G.P.P. Nr. 45, scor 3-0; G.P.P. Nr. 52 - G.P.P. Nr. 54, scor 3-0; L.P.S. 2 - L.P.S. 3, scor 0-2; Grădiniṭa Winnie - L.P. S. 1, scor 0-2; G.P.P. Nr. 52 - LPS 3, scor 3-0; G.P.P. Nr. 27 - G.P.P. Nr. 45, scor 2-0; LPS 2 - G.P.P. Nr. 54, scor 0-4; G.P.P. Nr. 27 - LPS 1, scor 0-3; G.P.P. Nr. 52 - LPS 2, scor 0-2.
Clasament final
Locul I - LPS Bihorul 1
Locul II - G.P.P. Nr. 54
Locul III - G.P.P. Nr. 52
Locul IV - LPS 2
Locul V - G.P.P. Nr. 45
Locul VI - G.P.P. Nr. 27
Locul VII - Grădiniṭa Winnie
Locul VIII - LPS. 3
Golgeteri
Andru Mihnea de la LPS Bihorul; Morgut Mario ṣi Mateṣ Luca de la G.P.P. Nr. 52; Catana Albert de la Grădinița Winnie; Pirtea Eduard de la G.P.P. Nr. 27; Filip Vlad de la G.P.P. Nr. 54
Educatoarele grupelor din care au fost selectaṭi fotbaliṣtii ṣi care au participat la meciuri: de la G.P.P. Nr. 52: Bicăzan Ileana - Oṣvat Maria, Hus Ramona - Lăzău Olimpia, Micu Camelia - Suciu Margareta, Nan Maria - Cigher Ligia; de la G.P.P. Nr. 54: Derban Florentina - Balogh Camelia; de la G.P.P. Nr. 27: Axinte Nela, Dem Lucia, Bodea Aurelia - Mihuṭ Ioana; de la G.P.P. Nr. 45: Caba Sanda - Pantea Marioara; Grădiniṭa Winnie: director, prof. Puie Simona, educ. Farcaș Denisa - Berindea Emilia.
Câștigătorii au fost răsplătiți cu trofee, diplome și medalii.
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Campioni la fotbal, campioni la dans - ediția a IX-a.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:46:19 Ora standard a Europei de Est