Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Târgul meseriilor, ediția a V-a

Joi, la ,,Traian Vuia”, s-a desfășurat

Târgul meseriilor, ediția a V-a

Agenția de Dezvoltare Locală Oradea a organizat joi, 18 mai 2017, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, cea de-a V-a ediție a Târgului meseriilor.

Un bun prilej pentru colegiile tehnice și liceele tehnologice orădene de a-și prezenta oferta educațională în fața gimnaziștilor orădeni, dar nu numai, iar firmele orădene mari din parcurile industriale (precum: Eberspaecher, Plexus, Nidec, H Essers, Connectronics și Inteva) au avut ocazia să-și promoveze programele de practică și ofertele de locuri de muncă.
Evenimentul a fost găzduit de sala de sport a Campusului Tehnic ,,Traian Vuia" din Oradea, între orele 9-14.
În deschiderea târgului, inspectorul școlar general adjunct, doamna profesor Maria Codruța Bogdan, a subliniat importanța acestui eveniment... spre a crește ,,meseriași de valoare". ,,Sperăm că prin acest târg, elevii noștri își vor alege școlile în care se vor regăsi (...). Sperăm ca prin multitudinea firmelor care vin în parcul industrial să creăm în județul nostru locuri de muncă, iar noi, dascălii, să creștem niște meseriași de valoare", a subliniat inspectorul școlar general adjunct.
,,Este singura școală care vă plătește să învățați"
În cuvântul său, directorul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea, doamna Delia Ungur, s-a adresat direct gimnaziștilor, încurajându-i să aleagă o formă de învățământ tehnic, dacă le place să lucreze...
,,Pe voi, dragi copii, vă încurajez, dacă vă place să creați lucruri, să faceți lucruri cu mâinile voastre, să alegeți o formă de învățământ tehnic, fie școală profesională, fie liceu tehnologic sau tehnic. Este singura școală care vă plătește să învățați".
Doamna director se referea, pesemne, la cei 200 de lei lunar, la bursa pe care o primesc de la stat cei ce urmează o școală profesională, plus alți bani oferiți de firmele angajatoare, interesate în formarea forței de muncă tinere calificate.
De la Mihai Viteazul la Szent Laszlo
Și-au amenajat standuri spre a-și prezenta oferta: Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul", liceele tehnologice ,,Ioan Bococi" și ,,George Barițiu" (împreună); Fundația Cultural Umanitară ,,Henri Coandă" a pus pe tapet trei variante: formare profesională, învățământ liceal (liceu particular) și învățământ postliceal (școală postliceală); Liceul Tehnologic Agroindustrial ,,Tamasi Aron" din Borș, Colegiul Tehnic ,,Transilvania", Oradea; colegiul gazdă: Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia", unde doamna director adjunct Adriana Petrica a ținut să facem cunoștință cu un proaspăt olimpic național. Se numește Breje Ioan-Dan, care s-a întors cu premiul II pe țară de la Botoșani, de la Olimpiada tehnică - Tehnologii, Mecanică. ,,Și noi avem un olimpic național, chiar premiul I pe țară la Electromecanică, la Râmnicu Vâlcea, a adăugat directorul Colegiului Tehnic ,,Constantin Brâncuși", dl profesor Gabriel Mic. Este vorba despre elevul Mihai Ghiran din clasa a XI-a", iar directorul adjunct, dl profesor Nicolae Ioan Avram a ținut să completeze Galeria premianților cu încă trei nume de elevi: Petru Dorin Pașcalău, Miklos Laszlo Levente și Horvath Eugen Stelian, care au câștigat locurile I, II și III, recent la București, la concursul național ,,Zidarul priceput", organizat de Holcim România SA. În dreapta brâncușienilor își aveau amenajate standurile economiștii orădeni (reprezentanții Colegiului Economic ,,Partenie Cosma") și vecinii lor, elevii de la Liceul Teologic Romano-Catolic ,,Szent Laszlo".
Vitejii au amplasat în centrul standului o ,,fântână arteziană", care în loc de apă (vie) scotea ciocolată, spre deliciul tuturor gimnaziștilor vizitatori, iar cei care doreau să-și tragă o frizură mai deocheată apelau tot la meseriașii Colegiului Tehnic ,,Mihai Viteazul". Cred că profesorul care a împărțit cele mai multe pliante pe minut la târgul de joi a fost doamna profesor Simona Ardelean, tot de la acest colegiu, de la ,,Școala care face om din tine", vorba domnului director Ruben Filimon.
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze (78 de poze), accesați Galeria foto: Târgul meseriilor, ediția a V-a.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:38:22 Ora standard a Europei de Est