Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Peste 20 de tablouri inedite

Ieri, la Grădinița nr. 50 din Oradea

Peste 20 de tablouri inedite

Pretutindeni găsești copii frumoși și isteți, pictori neîntrecuți, pasionați și minunați, dornici de performanță și afirmare.
Asemenea flori gingașe aveam să descoperim, marți, 11 noiembrie 2008, la Grădinița nr. 50 din Oradea, în grupa pregătitoare „A”, alături de educatoarea institutoare Ioana Huszar.

„Curcubeul florilor de toamnă”
La activitatea de educație plastică (desen), intitulată „Curcubeul florilor de toamnă”, cei 25 de copii din grupa pregătitoare „A” (îndrumați de educatoarele Ioana Huszar și Cornelia Todor) au „coborât” curcubeul de pe cer în sala lor de grupă, pe colile de hârtie, realizând tablouri artistice de neimaginat. Privind modelele din fața lor (flori naturale în vază și două tablouri cu flori), micii pictori au dat frâu imaginației lăsând creionul și pensula să zburde pe hârtie creionând și pictând o bogăție de culori și frumuseți cum numai ei știu să le reprezinte cu sufletul plin de tainice trăiri de artiști.
Pe Monica Oncu, Anamaria Șerfezi și Torok Ivett le mai văzusem la concursul de creație „Coșul toamnei”, organizat în Orășelul copiilor, unde s-au remarcat cu niște lucrări deosebite.
„Cu un an înainte, Monica și Ivett au reprezentat grădinița noastră la un alt concurs de pictură, organizat de 1Iunie sub cupola „Lotus”, intitulat „Zile de poveste”. Tot atunci, a avut loc și o prezentare de modă pentru copii la care au participat Szasz Giulia, Alexandra Ghender și Torok Ivett”, ne-a spus Ioana Huszar.
La sfârșitul activității, toate lucrările aveau să fie expuse pe panouri pentru a putea fi analizate de părinți.
„E prima mea generație de copii ca educatoare, aflată la început de drum. Sunt niște copii minunați, buni la toate, dornici de performanță și afirmare, ambițioși, plini de energie și purtători de idei nebănuite. Oricât m-aș fi străduit, nu mi-i puteam imagina atât de dotați și vulcanici (în sensul bun al cuvântului). Văd multe, cunosc multe și doresc să facă de toate. De obicei, activitățile de educație plastică le desfășurăm pe un fundal muzical adecvat temei și momentului zilei. Sunt foarte receptivi și dornici să asculte muzică și povești, să picteze și să danseze”. Așa îi vede Ioana, îi înțelege perfect și îi ajută să devină mari artiști, buni la toate, fericiți, fără griji și complexe, trăind în universul lor viu colorat în care orice vis devine realitate pe planșa lor. (Ov. DAN)  
 P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Peste 20 de tablouri inedite.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 16:06:34 Ora standard a Europei de Est