Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Festivalul județean ,,Mugurel”, ediția I (ziua de vineri)

La Grădinița Nr. 30 - ,,Mugurel”, s-a desfășurat

Festivalul județean ,,Mugurel”, ediția I (ziua de vineri)

Vineri (12 mai 2017), în cea de-a doua zi a Festivalului județean ,,Mugurel", pe scenă au urcat formații de dans sportiv, dans țigănesc, dans german, dansul curcubeului, dans modern, balet și dans tematic de la grădinițele nr. 30, 25, 44, 46 și 47, de la Grădinița Holcim din Aleșd, de la Grădinița Româno-Americană ,,Crinul", de la grădinițele orădene: 49, 16, 23 și 42.

În afara concursului, ne-au încântat artiști ai gazdelor din grupele mici și mijlocii, dar și de la secția maghiară. E posibil ca la ediția de anul viitor, să-i găsim printre pretendenții la trofee și medalii...
Vineri, în juriul, alături de doamna profesor Alexandra Ile și doamna educatoare Mariana Zainea, a luat loc doamna inspector școlar de specialitate Nicoleta Oana Fărăianu.
,,Am o deosebită stimă pentru toți!"
,,Am o deosebită stimă pentru toți", a exclamat doamna inspector școlar Nicoleta Fărăianu, la Gala laureaților. Vă apreciez și vă felicit pentru tot ceea ce faceți pentru acești copii-artiști. Toți copiii sunt minunați și e greu să faci deosebire între ei pentru că dincolo de ce am văzut noi astăzi pe scenă, e un efort imens al copiilor, al părinților lor, care au oferit sprijin educatoarelor care îi îndrumă. A fost efortul instructorilor, al coordonatorilor unităților din care provin. Noi am încercat să evaluăm toată investiția de știință și pricepere, de dăruire și voință a fiecărui copil, a adulților care le îndrumă pașii în descifrarea tainelor acestor arte, în descoperirea și cultivarea predispozițiilor și aptitudinilor copiilor noștri. Niciun efort nu e prea mare atunci când îl facem pentru a-i ajuta pe acești copii să se exprime în domeniul pentru care simt chemare", a spus doamna inspector școlar Nicoleta Fărăianu.
Directorul grădiniței și a festivalului, doamna profesor Georgeta Bara, ține să mulțumească public, prin intermediul presei, tuturor copiilor, educatoarelor și părinților prezenți joi și vineri la Festivalul ,,Mugurel", doamnei prof. Lucia Negrău, coordonatorul manifestărilor, precum și celor 23 de colege din comitetul de organizare, pentru implicare și reușita festivalului.
,,Îi așteptăm cu mare drag și pe mulți alții la cea de-a doua ediție", a spus doamna director la finalul discuției.    
Se (mai) spune că o poza face cât o mie de cuvinte.
În continuare, lăsăm pozele să vorbească!
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Festivalul județean ,,Mugurel”, ediția I (ziua de vineri).

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:41:52 Ora standard a Europei de Est