Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Olimpiada națională de limbi materne slave: cehă, sârbă și slovacă

Oradea a găzduit în perioada 18 - 21 aprilie

Olimpiada națională de limbi materne slave: cehă, sârbă și slovacă

Oradea a găzduit în perioada 18 - 21 aprilie 2017, Olimpiada națională de limbi materne slave: cehă, sârbă și slovacă.

Deschiderea festivă a avut loc marți, 18 aprilie, la sala Arcadia a Teatrului ,,Regina Maria" și tot aici s-a desfășurat vineri (21 aprilie), festivitatea de premiere.
La etapa națională a olimpiadei, organizată anul acesta la Oradea, au participat 74 de elevi din clasele VII-XII, cei mai buni dintre cei buni din școlile lor, din șase județe: Arad, Bihor, Caraș Severin, Mehedinți, Sălaj și Timiș, unde există școli cu limba de predare a minorităților: cehă, sârbă și slovacă. Pentru fiecare limbă s-a înființat o comisie centrală, care a evaluat lucrările elevilor olimpici.
Proba scrisă s-a desfășurat, miercuri 19 aprilie, la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr" care i-a și cazat. Miercuri după-amiază și joi, olimpicii au vizitat obiective turistice din Municipiul Oradea și Județul Bihor, iar vineri dimineața a avut loc premierea câștigătorilor.
,,Vă felicit pe toți, pentru că toți sunteți câștigători, într-un fel sau altul", a precizat în deschiderea festivității dl inspector școlar Alexandru Mlinarcsik; cei care au obținut premii și mențiuni au fost răsplătiți cu premii în bani din partea Ministerului Educației Naționale, iar uniunile i-au premiat cu premii speciale și excursii. Felicitări au venit și din partea inspectorului școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, doamna profesor Kery Hajnal. ,,Ne-ați onorat că ați fost zilele acestea în Oradea, în Bihor. Cred că v-ați simțit bine, în ciuda vremii total neprietenoase. Sper să mai veniți. Eu vă felicit pe toți care ați ajuns la etapa națională. Sunteți cei mai buni. Vă urez succes!"
,,Vă felicit pentru dăruirea pe care ați avut-o pentru limba maternă!"
,,Și la deschidere, dar și acum, la încheiere, doresc să punctez că sunteți cei mai buni dintre cei buni! Vă felicit pentru dăruirea pe care ați avut-o pentru limba maternă! Sunteți viitorul nostru", a spus dl deputat Adrian Miroslav Merka, președintele Uniunii Democratice a Cehilor și Slovacilor din România. ,,Mulțumesc profesorilor pentru că etniile noastre, noi, minoritățile putem să arătăm bogăția noastră. Se vorbește frumos despre noi. Nici în trecut nu s-a vorbit cu patimă  sau cu ură despre slovaci, despre cehi, despre sârbi. Voi veți scrie istoria mai departe. Într-adevăr, toți suntem trecători, toți trecem prin această viață, dar datoria este a voastră acum să vedeți ce înseamnă școala, ce vă oferă școala, ce înseamnă pregătirea din școală. Datoria voastră este să transmiteți mai departe ceea ce ați primit de la profesori. Îi veți înțelege mai bine când veți trece peste acel prag al maturității.
Stimați profesori, aveți răbdare, aveți încredere în ei. Prin ei vă transpuneți și dumneavoastră. Ei sunt oglinda noastră și într-adevăr, avem cu ce ne mândri", a conchis dl deputat Adrian Miroslav Merka.
,,Cei mai importanți factori în menținerea unui popor, a unei comunități, sunt tradițiile, religia și în special limba"
Dl prof. dr. Mihai Radan (PhD), președintele comisiei de limbă sârbă a ținut să sublinieze un mare adevăr: ,,Cei mai importanți factori în menținerea unui popor, a unei comunități, sunt tradițiile, religia și în special limba. Dumneavoastră ca olimpici sunteți reprezentanții etniilor voastre care trebuie să lupte pentru a conserva limba, pentru a conserva tradițiile etniei din care faceți parte. Să nu uitați că trebuie să fiți în fruntea colegilor voștri".
,,Vinovată de cele 17 ediții ale olimpiadei  celor trei limbi materne slave se face, după cum aveam să aflăm de la dl inspector școlar Alexandru Mlinarcsik, doamna inspector școlar Timar Vieroslava, reprezentant al Ministerului Educației Naționale, care a fost premiată cu o diplomă și cu un buchet de flori.
,,În principal, scopul acestei olimpiade este un schimb de experiență între cele trei minorități. Să vă împrieteniți și să cunoașteți și alte zone unde trăiesc minorități. De aceea, în fiecare an, această olimpiadă se desfășoară în alt județ, în alt oraș. Cu siguranță, veți pleca cu multe amintiri de la Oradea. Vă felicit pentru participare. Cu toții sunteți învingători!"
Doamna inspector școlar Timar Vieroslava a invitat apoi la microfon reprezentanți ai cehilor, sârbilor și slovacilor să ne împărtășească din impresiile lor de la această olimpiadă.
Ovidiu Dan  
Pentru mai multe poze (101 poze), accesați Galeria foto: Olimpiada națională de limbi materne slave: cehă, sârbă și slovacă. 

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 07:09:44 Ora standard a Europei de Est