Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Proiectul ,,Je parle français, je suis francophone”

Ziua Francofoniei, la Popești

Proiectul ,,Je parle français, je suis francophone”

,,La Francophonie nous unit
À travers le français
De France jusqu`en Roumanie".

,, Je parle français, je suis francophone" se intitulează proiectul pe care ne-am propus să-l organizăm cu ocazia zilei Francofoniei.
Plini de entuziasm, ne-am unit forțele pentru a crea o zi cât mai specială și totodată pentru a marca săptămâna Francofoniei prin varii activități - atelier de creaţie (elevii au creat colaje, desene cu tematica Franței), recital de poezii, recital de cântece şi un concurs de cultură francofonă.
Elevii Liceului Tehnologic Nr. 1 Popeşti au pus în scenă un spectacol care a surprins mai multe momente. Activitatea a debutat cu interpretarea unui cântec ,,Bonjour, bonjour comment ça va?" de către elevii clasei a IX-a B, în timp ce prezentatoarea activităţii le-a urat tuturor un ,,Soyez les bienvenus et Amusez-vous bien". Luându-şi atribuţiile în serios, elevii claselor a IX-a A şi a X-a B au pus în scenă două scenete. Prima intitulată ,,Toujours les verbes", iar cea de-a doua ,,Question pour un francophone", acompaniată de imagini aferente şi întreruptă de mici intervenţii ale elevilor care au recitat poezii tematice cum ar fi: ,,La Tour Eiffel", ,,La Seine", ,,L´Arc de Triomphe", ,,La Francophonie", ,,La cathédrale Notre-Dame", ,,Pour faire un poème", ,,Je comprends aujourd´hui", ,,Le français nous unit", ,,Il y a donc une grande trésor", ,,Le roumain est ma langue maternelle". Clasa a X-a B a pus în scenă o variantă a poeziei ,,Cher frère blanc", de Léopold Sedan Senghor, după care clasa a IX-a B a susţinut un recital de cântece în limba franceză: Stromae ,,Alors on danse", Kids United ,,On écrit sur les murs", Willz William ,,Ego", La Campagnie Creole ,,On fait rire les oiseaux", Kendji Girac ,,Andalouse", Maître Gims ,,Sapés comme jamais", ultimul cântec ,,Promenons-nous dans les bois" reprezentând deliciul publicului, cântecul fiind interpretat într-o manieră unică. Atelierul de creaţie s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Cuzap. Elevii au asistat la o prezentare PowerPoint despre Franţa, obiceiuri, gastronomie, simboluri, în urma căreia au fost invitaţi să reprezinte ceea ce au reţinut. Întreaga activitate s-a încheiat cu un chestionar fulger pe baza unor imagini. Echipele câştigătoare au fost recompensate.
Prof. Sia Gábor
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Proiectul ,,Je parle français, je suis francophone”. 

Trimite email
duminică, 22 decembrie 2024, 08:28:39 Ora standard a Europei de Est