Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Festivalul ,,Oul de Paște” – Drăgoteni, ediția a XXI-a

Vineri, 14 aprilie, Tradiții bihorene

Festivalul ,,Oul de Paște” – Drăgoteni, ediția a XXI-a

Bihorenii se pot mândri cu obiceiuri și tradiții păstrate de oamenii satelor, din dragoste și din respect pentru frumos, dar și dintr-un sentiment al aprecierii față de valorile tradiționale. Tradițiile bihorenilor sunt prilej de sărbătoare, de bucurie și de întoarcere acasă, de reunire a întregii familii. În satul Drăgoteni, din comuna Remetea, are loc anual, în Vinerea Mare, un festival dedicat tradiției încondeierii ouălor.

Festivalul ,,Oul de Paște" aduce laolaltă, de mai bine de două decenii, bunici, părinți și copii, îmbrăcați în straie populare, pentru a meșteșugi, cu simț artistic înnăscut, cele mai frumoase ouă încondeiate. Oul de Paște este simbol al creației, al vieții, al echilibrului si al reînvierii. Prin tehnică, materiale, instrumente și simbolistica motivelor, Oul de Paște a atins culmile artei, devenind parte a culturii noastre materiale și spirituale. Valoarea creației meșterilor populari bihoreni poate fi apreciată în această zi de mare sărbătoare. Pictate cu ajutorul unui instrument special, numit bizarcă, cu ceară și vopsea roșie, ouăle încondeiate de la Drăgoteni sunt cunoscute în lumea-ntreagă. De altfel, cei care vizitează Drăgoteniul cu ocazia acestui eveniment, fie că sunt români sau străini, își iau acasă ouă încondeiate, dar și icoane pictate pe sticlă, pentru a le dărui ca suvenir familiei, prietenilor, sau pur și simplu pentru a păstra în amintire un crâmpei din spiritul locului.
De la an la an, evenimentul a căpătat notorietate, devenind cunoscut pe plan județean. Organizatorii festivalului, respectiv Primăria și Consiliul Local Remetea, împreună cu Școala Gimnazială Nr. 1 din Remetea sprijină și încurajează păstrarea tradițiilor și a patrimoniului cultural local. Pentru ca evenimentul să atragă turiști care vizitează Bihorul și județele vecine în perioada Paștelui, trebuie promovat. În acest sens, organizatorii și-au propus să dezvolte parteneriate pentru a susține promovarea evenimentui, implicit a activităților desfășurate în cadrul acestuia. Agenția de Management al Destinației Bihor are printre obiective promovarea, alături de parteneri, a patrimoniului turistic cultural și natural, motiv pentru care susținem și în acest an, evenimentul ,,Oul de Paște" de la Drăgoteni.
În cadrul festivalului sunt organizate mai multe concursuri, care au ca scop: dezvoltarea capacității de a cunoaște și de a înțelege obiceiurile, tradițiile culturale și meșteșugărești locale, promovarea artei și a tradiției populare locale, conștientizarea protejării și conservării acestora. Pe lângă concursul de încondeiat ouă, programul evenimentului mai include și alte secțiuni: compoziții plastice cu tematică religioasă (desene și icoane pe sticlă), concurs de bătut toaca, recital de poezie religioasă, interpretare pricesne, prezentarea celui mai frumos costum popular.
Vă invităm, cu drag, la Festivalul ,,Oul de Paște" de la Drăgoteni!
Organizatori și colaboratori: Primăria și Consiliul Local Remetea, Școala Gimnazială Nr. 1 Remetea, în colaborare cu: Consiliul Județean Bihor; Muzeul Țării Crișurilor - Oradea; Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale - Bihor; Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă - Bihor; Fundația „Euroregiunea Bihor - Hajdú-Bihar" Oradea; Biblioteca ,,Gheorghe Șincai, Oradea; Muzeul Municipal Beiuș; Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor și Agenția de Management al Destinației Bihor.
Programul Festivalului ,,Oul de Paște"
9.00 - 10.00 - Sosirea participanților la Școala Primară Nr. 2, Drăgoteni
10.00 - 13.30 - Concurs de încondeiat ouă - organizat în interiorul sălii de clasă
        - Concursul de poezii, pricesne - scena din curtea școlii
        - Concurs de compoziții plastice și de educație tehnologică
        - Concurs de bătut toaca
        - Prezentare de costume populare
13.30 - Premierea câștigătorilor.
Gabriel Bonaciu
Consultant în management, turism

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:54:22 Ora standard a Europei de Est