Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Fãrã supãrare, câteva glume cu poliþiºti

Dacã tot a fost Ziua Poliþiei,

Fãrã supãrare, câteva glume cu poliþiºti

Doi poliþai discutã:
- De ce îþi tot freci mâinile?
- Cã mi-e frig...
- Da' de ce nu-þi bagi mâinile în buzunar?
- Acolo mi-s mãnuºile.

Doi politisti se intilnesc:
- Ma, se apropie Pastele, ti-am cumparat un ou Kinder.
Se intilnesc si a doua zi:
- Ce zici, ti-a placut oul?
- Ciocolata era excelenta, dar capsula am inghitit-o cam greu.

Un politist vine-ntr-o zi acasa cu un televizor ultimul racnet.
- De unde ai televizoru'? intreaba sotia.
- L-am cistigat la un concurs organizat de politie.
- Ce fel de concurs?
- De matematica.
- Si ce v-au dat de facut?
- "Cit fac 5x5?" Iar eu, cu 17, am iesit pe locul trei.

La sectia de politie, vine un barbat alergind si strigind:
- Domnule politist, te rog, aresteaza-ma imediat, inchide-ma!
- Dar ce s-a intimplat?
- Am tras cu pistolul in soacra-mea. Patru cartuse!
- Ai omorit-o, nenorocitule?
- Nu, din pacate nu am atins-o. De aceea, va rog, bagati-ma intr-o celula, rep ede!

Doi politai patrulau prin cartierul inginerului Ionescu. Domnul inginer iese cu gunoiul pe la miezul noptii.
Un politai zice:
- Ghita, uite un spion!
- Nu, ba, e unu' cu gunoiu'!
- Ba e spion! Ma duc sa-i cer actele.
Se duce organul la dl.inginer:
- Actele dv., va rog!
- Ce acte, dom'le, am iesit cu gunoiu'!
- Esti spion! Mergi la sectie.
- Dom'le, sint ing. Ionescu, stau in blocu' asta, la apartamentu' 8.
- Ghita, du-te la asociatie si verifica!
Se duce Ghita si vine fuga inapoi:
- Nu locuieste nici un ing. Ionescu la ap.8.
Merg ei la sectie, dl. inginer tot face galagie ca sta la ap. 8.

Il mai trimite sefu' pe Ghita inca o data la asociatie sa mai verifice, acelasi rezultat: nici un ing. Ionescu la ap.8.
A doua zi de dimineata, apare seful politiei, vecin de scara cu ing. Ionescu. Aude povestea si il elibereaza pe inginer.
Inginerul merge suparat direct la asociatie.
Administratoru ' nici n u-l lasa sa deschida gura:
- Domnu' Ionescu, aveti probleme. V-a cautat politia de 2 ori, da' le-am spus ca nu stati aici.

Doi politisti:
- Ba, Vasile, ce tremuri asa, ba, ce ai patit?
- Am stat putin in frigider.
- De ce, ba?
- Pai, Sefu', nu ne-ati zis ca politaii trebuie sa aiba singe rece?

Un politist se barbiereste. Suna telefonul. Politistul se taie... De ce?
Sa stie unde a ramas...

Un politist vroia sa-si ia televizor. Intra intr-un magazin de
electronice, vede unul potrivit si ii spune vinzatorului.
- Ne pare rau, dar aici nu servim politisti.
Vine politistul si a doua zi, de data aceasta imbracat in civil si cu o mustata falsa.
- V-am mai spus o data ca nu servim politisti.
Exasperat, politistul se duce, isi face operatie de schimbare de sex...
Se intoarce dupa citeva zile cu infatisarea complet schimbata.
- Bine, dom'le, chiar nu-ntelegi ca produsele din magazinul nostru nu sint pentru politisti?
- Extraordinar! Cum iti dai, dom'le, seama ca sint polit ist?
- Acela nu este televizor, dom'le, este cuptor cu microunde...

Doi pusti mergeau in troleul 66 si spuneau bancuri despre politisti.
Unul zice:
- Ba, de ce merg politaii cite doi pe strada?
- Pai unul stie sa scrie si altul stie sa citeasca!
- Ha, ha, ha...
In spatele lor, doi politisti pe care tipii nu-i observasera se opresc din conversatie si asculta la ce spun pustii.
Dupa ce aud faza asta, se duc la ei:
- Actele la control, puslamale!
Cel mai mare dintre tineri scoate intimidat buletinul si il intinde politistilor.
Ia ala buletinul, se uita la el si-i zice celuilalt:
- Ia noteaza acolo!

Un politist discuta cu doi colegi:
- Bai, copilul meu e prost, nu stie cit face 1-1.
- Ba, al meu e si mai prost, zice al doilea, nu stie cit face 1+1.
Al treilea:
- Veniti la mine acasa sa vedeti ce prost e al meu.
Acasa la al treilea politist:
- Ba, Costelus, vino la tata, du-te la coltul blocului si vezi daca vin acasa.
- Bine, tati, ma duc.
Dupa cinci minute:
- Nu vin.
- Vedeti, ba?
Cei doi politisti:
- Ce prost, parca nu putea sa se uite de pe balcon!

Un politist care lucra in tura de noapte opreste o masina si ii cere omului sa se legitimeze, apoi il intreaba unde locuieste.
- Strada Ion Luca Caragiale, sa traiti.
Fara nici o explicatie cetateanul incaseaza citeva bastoane, dupa care este dus la sectie. A doua zi, politistul isi prezinta raportul in fata superiorului:
- Imaginati-va: acest cetatean a avut tupeul sa imi spuna ca sta pe strada Ion Luca Caragiale...
Oare arat eu a prost sa pot crede ca sta pe trei strazi odata?
- Mai boule, tu nu ti-ai dat seama ca sta la intersectie?

Un politist rural isi pune cascheta alba si iese la sosea. Opreste un automobilist care depasea vizibil viteza admisa.
Acesta se justifica:
- Stiti, eu sint medic primar si ma grabesc la o interventie
- Pe cine pacalesti dumneata? Crezi ca noi mai sin tem militienii de alta data?
Ori esti medic, ori esti primar!

Un elicopter s-a prabusit i ntr-un cimitir. Politistii au recuperat 300 de victime.

Un politist ii face cadou sefului o vaza. Intra la sef si o lasa pe birou, dar cu gura in jos.
Vine seful, vede vaza, o examineaza si constata:
- Ia uite la asta, imi face cadou o vaza defecta. Pe unde dracu sa bag florile, ca e astupata.
Si dupa ce o ridica:
- Si mai are si fundu spart!

Doi hoti eliberati din penitenciar au terminat banii repede. S-au gindit cum sa faca rost de bani.
Sa sparga o banca? Nu au scule performante.
Sa sparga un magazin? Poate nu gasesc suficienti bani. S-au hotarit sa sparga ceva la care nu se asteapta nimeni: sediul politiei!
Ajung in biroul comandantului si deschid fisetul. In primul sertar, valuta.
- Nu luam valuta ca e inseriata!
Al doilea fiset e plin cu bijuterii.
- Nu le luam ca bijuteriile sint sub urmarire!
Al treilea fiset: un dosar plin cu amprente.
- Asta il luam si facem bine si l a prietenii nostri!
A doua zi, ofiterul de serviciu raporteaza comandantului ca a fost spart biroul.
- Ce au luat, valuta?
- Nu.
- Bijuteriile?
- Nu.
- Atunci ce?
- Condica de prezenta a politiei!

Trei politisti stateau de vorba:
- Asa de proasta este nevasta-mea, zice primul, ca inchiriaza videocasete si noi nici macar nu avem video.
- A mea, zice al doilea, e si mai proasta, a cumparat detergent de spalat vase si noi nici nu avem masina de spalat vase...
- Ale voastre nu sint nimic, zice al treilea, eu am fost cu nevasta-mea la supermarket sa faca cumparaturi si ea si-a luat 20 de prezervative pentru vacanta..
Va dati seama ce proasta e, ca eu nici nu ma duc cu ea?

Doua sotii de politisti stau de vorba. Una zice:
- Draga, sotul meu are post linga o florarie. Niciodata nu mi-a adus vreo floare...
- Si ce? Al meu are post linga Conservator. O conserva n-am vazut pina acum?

Un proaspat politist, de-abi a iesit de pe bancile Academiei d e Politie, a fost insarcinat sa ancheteze o spargere.
S-a inapoiat la sectie si a raportat:
- Domnule capitan, de la magazinul spart s-au furat doua cartuse de Kent si trei kilograme de morcovi.
- Si ai vreun suspect?
- Nu, dar va trebui sa caut un iepure care tuseste.


Angi Albut

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:55:38 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...