Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Astăzi vom vorbi despre Anemie

Dacă e primăvară, avem unele probleme de sănătate specifice anotimpului

Astăzi vom vorbi despre Anemie

În special primăvara ne supără: anemia, astenia, colita, alergiile și virozele; adevărul este că aceste afecțiuni sunt la fel de prezente și în restul anului.

De ce sunt mai pregnante primăvara și ce putem face când ne confruntăm cu ele?
Anemia
Cu toate că nu există o categorie aparte de anemie în afara celor cunoscute în plan medical (feriptiva, pernicioasa, aplastica si ereditara) se pare ca primăvara, pentru o durată relativ scurtă, organismul se poate confrunta cu această problemă. Nu este vorba despre o boală, ci mai degrabă un sindrom cauzat de modificarea prin care trece corpul uman odată cu schimbarea anotimpului. Ce se întâmplă de fapt? Este implicată o combinație de factori alimentari și igieno-sanitari de pe timpul iernii, adică lipsa mișcării (plimbări reduse în aer curat) și a unei alimentații echilibrate pline de vitamine și minerale (sunt disponibile în comerț mai puține fructe și legume decât în alte anotimpuri, regimul alimentar fiind mai sărac în nutrimente de calitate), dar și lipsa directă a razelor soarelui. Sunt predispuse anemiei de primăvară în special persoanele care au deja o suferință cronică, dar și gravidele, femeile care alăptează și femeile în general în perioada de menstruație, în schimb cele care beneficiază de un stil de viață sănătos nu se vor confrunta la fel de des cu această problemă sezonieră.
 Simptomele prezente în cazul anemiei de primăvară sunt: o stare de slăbiciune (scade nivelul de globule roșii ce transportă oxigen în organism), chiar de oboseală excesivă, piele palidă (par și unghii casante), amețeli, probleme de vedere, anorexie/lipsa poftei de mâncare și senzație de sufocare (dispnee). Pentru un diagnostic pozitiv al anemiei, trebuie să efectuați o analiză de sânge (hemoleucogramă completă) unde va fi evidențiat numărul de globule roșii, valoarea hemoglobinei, hematocritul etc.
Tratamentul recomandat de medic constă, de obicei, într-o cură de fier sub formă de comprimate (sau picături pentru copii) însă trebuie asociat cu o alimentație adecvată (dar și mișcare în spații exterioare).
Sursele cunoscute de majoritatea persoanelor ca fiind bogate în fier sunt: carne (de vită, porc, pui, pește), ouă, ficat, cereale integrale și legume cu frunze de culoare verde închis (spanac, salată, urzici, ștevie, pătrunjel). Alte surse de alimente ce conțin fier: căpșuni, morcovi, ciuperci, fasole, linte, soia, secară. Este indicat să consumați alături de acestea și alimente cu conținut ridicat de vitamina C (citrice, piersici, afine, caise, curmale, alune, nuci) care ajută în asimilarea fierului, în timp ce cafeaua, alcoolul și ceaiul negru sunt contraindicate.
Trebuie sa evitați în plus consumul excesiv de produse lactate (sau un surplus artificial de calciu - peste 2 g zilnic), oțet, ardei iute, sare, ulei de susan și să urmăriți includerea în alimentație și a altor vitamine esențiale pentru organism (grupul de vitamine B, A, D, E, K) a căror deficiență poate cauza anemia (trebuie să existe un echilibru metabolic în organism). Sursele cele mai sănătoase și la îndemână rămân în continuare fructele și legumele ce trebuie consumate proaspete cât mai des.
În episodul următor, vom vorbi despre Astenie.
Laura Pașca

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:50:41 Ora standard a Europei de Est