Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Design Expo - ediţia a IV-a,

Astăzi, la Biblioteca Universității din Oradea

Design Expo - ediţia a IV-a,

Studenţii din anul III, specializarea Design a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii din Oradea, coordonați de: conf. univ. dr. Mărieş Gh. Radu Emil, asist. univ. Coştean Norbert, asist. univ. Brad Sorin Ovidiu, lector univ.dr. Abrudan Ana-Maria, conf. univ. dr. Cîmpian Elena-Felicia și prof. univ. dr. Pantea Ioan, organizează astăzi (joi, 16 martie 2017), la Biblioteca universitară, cea de-a IV-a ediție a Design Expo.

Deschiderea evenimentului va avea loc la ora 18.00. Lucrările sunt expuse timp de patru săptămâni şi pot fi văzute în holul principal al Bibliotecii Universităţii din Oradea.
Scopul expoziţiei este promovarea Programului de studii Design al Facultăţii de Arte şi a studenţilor săi şi aducerea în percepţia publică a domeniului vast al Designului (de produs, grafic şi ambiental).
Expoziţia este la a patra ediţie, iar lucrările expuse sunt realizate în cadrul disciplinelor de specialitate din cadrul programului de studiu de către următorii studenţi: Albert Adam, Belicciu Miruna-Crina, Bolboceanu Doinița, Bugle Gabriela-Anamaria, Filip Maria, Fodor Ingrid-Laura, Giorgiov Rhode, Gruie Rebeca-Daniela, Mătușan Alexandra-Cosmina, Micula Laura-Ioana, Moisin Mercedes, Monenciu Adelina-Larisa (din anul I); Ács Bianka, Andrei Bogdan Cătălin, Bonca Roxana Adina, Fule Gheorghe, Hoble Larisa Alexandra, Judea Diana Ligia, Monenciu Răzvan George, Nagy Noemi Maria, Opinca Sorin (din anul II); Bakter Andrei Mihai, Cadar Bianca Georgiana, Filip Eugenia și Mateaș Nicolae (din anul III).
Expoziţia va fi vernisată de către coordonatorul Programului de studii Design, conf. univ. dr. Mărieş Gh. Radu Emil, fiind urmată de vizionarea lucrărilor expuse şi de discuţii libere cu studenţii expozanţi.
Expoziţia cuprinde lucrări realizate la disciplinele specifice de Design: planşe de prezentare în diferite tehnici grafice, studii de desen, culoare, tehnici de machetare, prototipuri și proiecte din domeniul designului de produs, ambiental şi grafic. Lucrările au fost coordonate de conf. univ. dr. Mărieș Gh. Radu Emil, asist. univ. Brad Sorin Ovidiu, asist.univ. Costean Norbert, prof. univ. dr. Pantea Ioan, conf. univ. dr. Cîmpean Elena şi lect univ. dr. Abrudan Ana-Maria.
Printre invitaţi putem enumera reprezentanţi ai societăţilor comerciale: Ban Com, Capirom S.A., Celestica, Comau, Cristal Oradea, Davidsign, Desira Impex, Livaro, Saramob Design, Studio Samoilă, Plastic Crişana, Plastor S.A. Oradea, Slezinger Design, Tiger Amira, Tuzson Design, Teatrul ,,Regina Maria" Oradea, Serviciul Salvamont-Salvaspeo Bihor, Speocristal Oradea, Alpin Expe, studenţi şi cadre didactice de la alte facultăţi, elevi de la diferite licee din Oradea, prieteni şi cunoştinţe.
Sperăm ca Design Expo 2017 să aibă un impact pozitiv atât asupra studenţilor expozanţi cât şi asupra publicului.
Conf. univ. dr. ing. Mărieş Gheorghe Radu Emil

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:13:59 Ora standard a Europei de Est