Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Fluturi pentru fluturi

Copiii sunt ca fluturii care zboară în văzduh

Fluturi pentru fluturi

Săptămâna 27.02. - 3.03.2017 a fost săptămâna ,,Școala altfel" la Liceul Tehnologic Nr. 1 Salonta.

Miercuri, 1.03.2017, în cadrul acestei săptămâni s-a desfășurat activitatea din cadrul proiectului educațional cu titlul ,,Fluturi pentru fluturi", în colaborare cu Liceul Tehnologic ,,Ioan Bococi" Oradea și coordonat de către profesoarele Szatmari Diana, Liceul Tehnologic Nr. 1 Salonta, Todor Eleonora și Olteanu Elena de la Liceul Tehnologic ,,Ioan Bococi" Oradea.
Proiectul a avut următorul motto: ,,Copiii sunt ca fluturii care zboară în văzduh. Unii se înalță mai sus ca alții, însă fiecare zboară cât de bine poate. De ce să-i compari între ei? Fiecare este diferit. Fiecare este special. Fiecare este frumos".
A instrui şi a educa prin textul literar constituie o importantă dimensiune valorică a şcolii, pe care dascălul trebuie s-o construiască prin simţiri autentice şi prin esenţializări menite să-i deschidă elevului universul viu al cunoaşterii şi al trăirilor semnificative estetic. Pornind de la entuziasmul prin care elevii mi-au vorbit, în urma lecturii, despre romanul Fluturi, de Irina Binder, m-am gândit să le propun o activitate pornind de la acest roman.
Scopul proiectului a fost: responsabilizarea socială a elevilor prin stimularea spiritului civic, al toleranței și înțelegerii diferențelor dintre indivizi prin organizarea unei activități comune cu elevii de la învățământul special; stimularea spiritului competitiv, al lucrului în echipă și conștientizarea elevilor prin asumarea responsabilităților.
Copiii cu nevoi speciale sunt ca fluturii cu o aripă rănită. Sunt la fel de frumoși ca și ceilalți, dar au nevoie de puțin ajutor pentru a-și desface aripile.
La activitate au participat 20 de elevi selectați din clasele IX-XI de la Liceul Tehnologic Nr. 1 Salonta și 20 de elevi de clasa a IV-a de la Liceul Tehnologic ,,Ioan Bococi" Oradea.
Activitatea a fost gândită transdisciplinar: biologie, limbă și comunicare și literatură, muzică și arte plastice și va ajuta la dezvoltarea mai multor competențe cum ar fi: cultivarea interesului pentru lectură şi a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii contemporane; stimularea creativităţii, a curiozităţii intelectuale, a comunicării și deschiderii culturale ca elemente constitutive ale personalităţii elevilor; educarea intelectuală, morală și estetică a tinerilor, pregătindu-i pentru o viaţă cu noi şi multiple provocări; stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu diversele mesaje receptate.
În prima parte a activități,i d-na profesor de biologie, Brata Nicoleta, le-a prezentat elevilor mai mari informații interesante despre fluturi din perspectiva biologiei. Coordonați de către d-na prof. Szatmari Diana, în urma informațiilor primite elevii au avut de redactat un text informativ, precizând ulterior trăsăturile stilului tehnico-științific folosit în text. Elevii au interpretat apoi citatele selectate de ei din romanul Fluturi, de Irina Binder, exprimându-și opiniile prin prisma propriilor valori și a propriei experiențe de lectură. Aceștia au fost încurajați să tragă niște concluzii asupra discuțiilor avute accentuându-se asupra rolului educativ al textului literar.
În partea a doua a activității elevii din clasele mari le-au prezentat elevilor de clasa a IV-a, învățământ special, simbolistica mărțișorului și legenda acestuia
și împreună cu ei au confecționat mărțișoare-fluturi prin tehnica quilling-ului.
Activitatea comună desfășurată cu acești copii de la clasele de învățământ special care funcționează în cadrul școlii noastre a avut un impact puternic asupra elevilor care au învățat să fie toleranți, să dăruiască și să se ajute unii pe alții.
La finalul activității elevii Liceului Tehnologic Nr.1 Salonta au oferit, în centrul orașului, felicitări cu mărțișoare cu ocazia zilei de 1 Martie.
Prof. Szatmari Diana
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Fluturi pentru fluturi.

Trimite email
sâmbătă, 21 decembrie 2024, 14:32:56 Ora standard a Europei de Est