Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Amenzile pentru pescuitul în prohibiție sunt cuprinse între 600 - 1000 de lei

Pentru pescari, dar nu numai

Amenzile pentru pescuitul în prohibiție sunt cuprinse între 600 - 1000 de lei

Întrucât Ordinul de Prohibiție a Pescuitului aferent anului 2017, apărut recent, are câteva particularități, comparativ cu legislația similară apărută anterior, dorim să informăm pescarii recreativi.

Menționăm faptul că amenzile pentru pescuitul în prohibiție sunt cuprinse între 600-1000 de lei.
Vă prezentăm câteva extrase din Ordinul de Prohibiție a Pescuitului pe 2017:
Zone de protecţie (pescuit interzis până la 15 martie):
a) 500 m amonte şi aval pe axul albiei minore, în zona podurilor, peste cursurile de apă care au cel puţin un punct de sprijin în albia cursului de apă - practic această prevedere interzice pescuitul recreativ în Oradea, de la 500 amonte de Podul Dacia până la 500 aval de Podul Densușianu (Centură - Ioșia)
 b) râul Crişul Repede, localitatea Tărian, de la priza de captare canalul Crişurilor Tărian 47°5'17.62''N 21°47'2.63''E în aval până la puntea pietonală Tărian 47°5'15.24''N 21°46'4.67''E;
c) râul Crişul Repede, comuna Sântandrei/ comuna Borş, 500 m aval 47°4'52.45''N 21°50'10.59''E şi amonte 47°4'47.19''N 21°50'49.21''E de priza de apă staţie sortare balastieră Aquaserv Sântion;
d) râul Crişul Negru, localitatea Şoimi, de la halta Şoimi 46°41'7.97''N 22°7'36.95''E spre amonte până la podul Urviş de Beiuş 46°40'49.56''N 22°9'1.37''E;
e) râul Crişul Negru, localitatea Ginta, de la prag Ginta confluenţă amonte canal moară Ginta 46°45'3.41''N 22°5'0.28''E în aval până la polder Ginta 46°45'36.53''N 22°3'37.23''E;
Zone de refacere biologică (pescuit închis tot anul)
1) râul Crişul Negru, localitatea Ginta de la punte aval prag Ginta 46°45'5.21''N, 22°4'38.95''E, în aval până la polder Ginta 46°45'36.53''N, 22°3'37.23''E, tot timpul anului;
2) râul Crişul Negru, localitatea Tăut, 825 m amonte piză captare 46°44'42.30''N, 21°51'50.98''E în aval până la 500 m priză de captare 46°44'18.79''N, 21°51'24.92''E, tot timpul anului;
3) râul Crişul Negru de la balastiera Batăr 46°71'38.67"N, 21°82'56.07"E, în aval până la canton ANIF Batăr 46°70'59.40"N, 21°82'07.11" E, tot timpul anului;
4) râul Crişul Repede, localitatea Cheresig, de la evacuare canal Alceu 47°1'50.29"N 21°41'37.77"E în aval până la frontiera cu Ungaria 47°1'21.46"N 21°39'33.35"E, tot timpul anului;
Prohibiția generală: 1 aprilie - 30 mai inclusiv: știuca, prohibită din prezent până la 15 martie inclusiv; păstrăvul, prohibit până la 1 mai și de la 15 septembrie; lipanul, prohibit tot timpul anului.           
Textul integral al Ordinului de Prohibiție poate fi consultat aici: https://goo.gl/ae07cu
Andrei Togor,
Aqua Crisius  

 

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 07:07:10 Ora standard a Europei de Est