Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Primăvara credinței noastre

Salonta

Primăvara credinței noastre

Cercul pastoral baptist Salonta, care reunește Bisericile creștine baptiste din municipiul Salonta și localitățile învecinate Mărțihaz, Mădăras, Homorog și Ianoșda păstorite de frații Florin și Mihai Cociubei, organizează pe tot parcursul lunii martie servicii divine de evanghelizare.

Serile speciale de evanghelizare sunt centrate pe Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament (Biblia) și vestesc tuturor ascultătorilor chemarea la mântuirea sufletului prin credința în jertfa Fiului lui Dumnezeu - Isus Hristos, Domnul vieții, Cel Născut, Cel Răstignit, Cel Înviat, Cel Înălțat.
Prin mesajul unitar „Primăvara credinței noastre", Cercul pastoral baptist din zona Salonta invită toți creștinii bihoreni, indiferent de confesiune, să participe la serile de evanghelizare în care au prilejul să primească binecuvântarea Celui care este Calea, Adevărul și Viața - Mântuitorul nostru, Domnul Isus Hristos.
Biserica creștină baptistă „Betel" din Salonta, păstorită de Florin Cociubei începe săptămâna de evanghelizare duminică, 5 martie, de la ora 17.00, prin Cuvântul divin vestit de pastorul Ilie Țundrea. De luni până vineri, de la ora 18.00, vor vesti Noul Legământ al Mântuirii prin Isus Hristos pastorii Emi Țundrea, Alex Stroe, Alin Faur, Doru Hnatiuc, Viorel Ile. Duminică, 12 martie, de la ora 17.00, pastorul Cristi Vidican împreună cu pastorul Florin Cociubei vor sluji lui Dumnezeu rugându-L să binecuvânteze lucrarea de evanghelizare săvârșită la Salonta.
Biserica baptistă din Ianoșda, păstorită de Mihai Cociubei organizează în această perioadă seri speciale de evanghelizare, începând de la ora 16.30, inclusiv duminică, 5 martie. Biserica baptistă din Homorog, păstorită de Mihai Cociubei și de prezbiterul Daniel Cicortaș, organizează servicii divine de evanghelizare în perioada 23 - 26 martie, de la ora 16.30, iar adunarea Bisericii baptiste din Mărțihaz, păstorită de Mihai Cociubei și Daniel Cermeu, va organiza servicii divine de evanghelizare în fiecare duminică din luna martie, începând cu ora 14.00. Biserica baptistă „Credința" din Mădăras, păstorită de Florin Cociubei, organizează servicii speciale de evanghelizare în zilele de 24 și 25 martie, de la ora 19.00.
Potrivit pastorului Florin Cociubei, „Primăvara credinței noastre" este strălucirea sabiei cu două tăișuri care este Cuvântul lui Dumnezeu - Biblia pentru toate popoarele chemate prin pocăință la viață veșnică în Hristos Domnul. „Serviciile de evanghelizare organizate de Cercul pastoral din zona Salonta în luna martie reprezintă un examen de credință și de bună mărturie baptistă atât pentru Biserica răscumpărată a lui Hristos, cât și pentru mărturia împlinirii Sfintei Scripturi în viața noastră cotidiană, ne-a declarat pastorul Mihai Cociubei. Iacov, robul lui Dumnezeu, ne învață în Epistola sobornicească: Nu vă înşelaţi, preaiubiţii mei fraţi: orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit sunt de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui. Amin".
Sorin Petrache

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:47:49 Ora standard a Europei de Est