Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2017

Gala Premiilor UNITER, ediţia a XXV-a, Timișoara, 8 mai

Nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2017

Gala Premiilor UNITER, ediţia a XXV-a, va avea loc în 8 mai 2017, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu" din Timişoara.

Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Monica Andronescu, Alice Georgescu şi Mircea Morariu.
Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2016.
Iată nominalizările
Debut
Radu Brănici pentru rolul Morritz din spectacolul Deşteptarea primăverii la Teatrul German de Stat Timişoara
Lavinia Pele pentru rolul Doruleţ din spectacolul Visul unei nopţi de iarnă la Teatrul „Tony Bulandra" Târgovişte
Iustinian Turcu pentru rolul Georg din spectacolul Martiri la Teatrul Naţional „Radu Stanca" Sibiu - Secţia Germană
Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic
Biblia Neagră, a lui William Blake, scenariul şi regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Dada Cabaret, după Matei Vişniec, adaptarea radiofonică şi regia artistică Mihai Lungeanu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Poveste despre tatăl meu, de Radu F. Alexandru, regia artistică Gelu Colceag, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Cel mai bun spectacol de teatru TV
Livada de vişini, de A.P. Cehov, regia Alexandru Lustig, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR)
Jocul de-a vacanţa, de Mihail Sebastian, regia Anca Maria Colţeanu, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR)
Vandalul, de Hamish Linklater, regia şi adaptarea Andreea Vulpe, coproducţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR) - UNTEATRU
Premiul pentru critică teatrală
Alina Epingeac
Doina Papp
Mirella Nedelcu Patureau
Cea mai bună scenografie
Adrian Damian pentru scenografia spectacolului Iarna la Teatrul „Nottara" Bucureşti
Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Cafeneaua la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri" Iaşi
Irina Moscu pentru scenografia spectacolului Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte la Teatrul Naţional Târgu-Mureş - Compania „Tompa Miklós"
Cea mai bună actriţă în rol secundar
Antoaneta Zaharia pentru rolul Ecaterina din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti
Ana Bianca Popescu pentru rolul Luka din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti
Ana Ciontea pentru rolul Koróbocika, Nastasía Petróvna, moşiereasă din spectacolul Suflete moarte la Teatrul de Comedie Bucureşti
Cel mai bun actor în rol secundar
Gheorghe Visu pentru rolul Nozdrióv, moşier din spectacolul Suflete moarte la Teatrul de Comedie Bucureşti
Miklós Bács pentru rolul Satin din spectacolul În adâncuri la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Conrad Mericoffer pentru rolul Sergius din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti
Cea mai bună actriţă în rol principal
Alina Petrică pentru rolul titular din spectacolul Aglaja la Centrul European Cultural şi de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu" Bucureşti
Ana Ularu pentru rolul A din spectacolul O intervenţie la Teatrul ACT Bucureşti
Mihaela Trofimov pentru rolul titular din spectacolul Molly Sweeney la Teatrul UNTEATRU Bucureşti
Cel mai bun actor în rol principal
Andrei Huţuleac pentru rolul Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor din spectacolul Amadeus  la Teatrul Metropolis Bucureşti
Ciprian Nicula pentru rolul Christopher din spectacolul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale" din Bucureşti
Richard Bovnoczki pentru rolul Ciki din spectacolul No man's land la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale" din Bucureşti
Cea mai bună regie
Yuri Kordonsky pentru regia spectacolului În adâncuri la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Victor Ioan Frunză pentru regia spectacolului Amadeus la Teatrul Metropolis Bucureşti
Bobi Pricop pentru regia spectacolului O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale" din Bucureşti
Cel mai bun spectacol
Amadeus, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti
Artists Talk, un spectacol de Gianina Cărbunariu, la ARCUB - Centrul Cultural al municipiului Bucureşti. Co-producător Asociaţia Piese Refractare. Cu sprijinul Institutului Goethe, Ambasadei Franţei la Bucureşti şi a Institutului Francez
Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte, scenariul şi regia Radu Afrim, la Teatrul Naţional Târgu-Mureş - Compania „Tompa Miklós".
Pamela Bojog-Pricopie

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:01:00 Ora standard a Europei de Est