Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Valori ale artei româneşti în colecţii particulare

Mâine, miercuri, la Iași, vernisajul expoziției

Valori ale artei româneşti în colecţii particulare

Artmark şi Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași - Muzeul de Istorie a Moldovei vă invită la vernisajul expoziţiei „Valori ale artei româneşti în colecţii particulare ”, un eveniment de excepţie din seria ,,Camera Colecţionarului”.

Vernisajul va avea loc miercuri, 22 februarie 2017, ora 17.00, în cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova" Iași - Muzeul de Istorie a Moldovei, în prezenţa doamnei Lăcrămioara Stratulat, manager  Complexului Muzeal Național „Moldova" Iași, una dintre cele mai prestigioase instituţii muzeale  din România, şi a doamnei Adina Renţea, Director Pavilionul Muzeal Artmark.
 În premieră pentru piaţa de artă din România, Artmark a demarat în luna iulie 2016, la Muzeul de Artă Constanţa, proiectul intitulat Camera Colecţionarului, care a reunit, în exclusivitate, pe simeza unui muzeu, tablouri dintr-o colecţie privată. Pentru prima dată în cadrul unui proiect cultural, un colecţionar şi-a expus public achiziţiile în materie de artă.
Câteva luni mai târziu, în decembrie 2016, în Galeria Naţională a Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Artmark a deschis expozitia Parfum...de colecţie, eveniment din seria Camera Colecţionarului, care a oferit  publicului, ocazia de a admira timp de trei luni, din fondul privat a doi colecţionari români, lucrări de patrimoniu, semnate de nume mari ale plasticii româneşti, precum: I. Andreescu, Şt. Luchian, Gh. Petraşcu, Th. Pallady,  N. Tonitza, Al. Ciucurencu, C. Baba etc.  Cea mai mare parte din  operele prezente în expoziţia de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca nu au fost expuse  niciodată public.
Într-un oras încărcat de istorie şi artă, în orașul marilor idei, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru în limba română, al primului muzeu literar memorial şi al primului Muzeu de Istorie Naturală, Artmark are onoarea să deschidă la Palatul Culturii-Muzeul de Istorie a Modovei expoziţia Valori ale artei româneşti în colecţii particulare, un eveniment de marcă din seria ,,Camera Colecţionarului".
Aproximativ 50 de lucrări, din șase colecţii particulare, unele neexpuse niciodată publicului până astăzi, se vor regăsi pe simeza Muzeului de Istorie a Moldovei timp de două luni. Între tradiţionalism şi inovaţie, tematica expoziţiei exemplifică: portretul, peisajul, natura statică etc.
Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Vermont, Camil Ressu, Samuel Mutzner, Theodor Pallady, Octav Băncilă, Iosif Iser, Rodolf Schweitzer - Cumpăna, Corneliu Baba, Eustaţiu Stoenescu, Alexandru Ciucurencu sunt prezenţi în expoziţie cu opere de o mare valoare patrimonială.
Această tematică diversă şi bogată în semnificaţii, încadrată în marile curente artistice ale vremii, exprimă preferinţele şi gusturile eclectice ale colecţionarilor, ale căror colecţii s-au născut din dragostea pentru frumos, lumină, culoare şi s-au dezvoltat din pasiune, vizite la muzee, lecturi biografice ale marilor maeştri.
***
Iniţiativa proiectului Camera Colecţionarului aparţine Galeriei Artmark şi are ca principal scop cultivarea relaţiei dintre colecție, colecţionar şi marile muzee de artă din România. Promotor al artei de patrimoniu și nu numai, muzeul devine, astfel, cel mai important partener expoziţional în promovarea şi consolidarea acestei relaţii.
Camera colecționarului este un proiect cultural ce urmează a fi promovat şi implementat în muzeele oraşelor mari, urmărind să se extindă, treptat, în toată ţara. Susținând ideea de mobilitate a  patrimoniului, proiectul îşi propune să aducă plusvaloare atât pentru colecţionarii de artă, cât şi pentru muzee, ţinta principală rămânând însă publicul.
Expoziţia Valori ale artei româneşti în colecţii particulare va fi deschisă în perioada 23 februarie -23 aprilie 2017 şi poate fi vizitată de marţi-duminică, între orele 10.00 -17.00.
Veronica Leca
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto:

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 15:58:14 Ora standard a Europei de Est