Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Către Poporul Român, Către instituţiile Statului Român

Mesaj către toţi membrii Academiei Române, deopotrivă celor care au semnat şi celor care nu au semnat

Către Poporul Român,
Către instituţiile Statului Român

Mesaj către toţi membrii Academiei Române, deopotrivă celor care au semnat şi celor care nu au semnat, intitulat IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ.

(I) Desigur, mesajul de faţă, care încearcă să explice poziţia subsemnatului faţă de Apel şi ecourile sale, nu ar fi trebuit să existe. Asta, într-o lume normală, în care o chemare la apărarea identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale ar fi fost recepţionată firesc, constructiv, pozitiv, mai ales că ea vine
- în preajma Centenarului Marii Uniri, 
- după 27 de ani de spoliere economică şi degringoladă politică (printre altele),
- într-un context geopolitic dinamic şi neprietenos României,
- din partea unui mare număr de membri ai unei instituţii identitare fundamentale, Academia Română,
- aflată de 150 de ani în serviciul Naţiunii Române, aşa cum cu mândrie este scris pe toate publicaţiile Academiei din ultima vreme.
În schimb, care este ecoul? Pe de o parte, reacţiile pozitive, suficient de numeroase pentru a valida a posteriori demersul, arătând că foarte mulţi români gândesc la fel ca semnatarii Apelului. De cealaltă parte, o veritabilă campanie de presă îndreptată împotriva semnatarilor şi a Academiei, de prea multe ori la un nivel jenant de coborât, cu interpretări cu totul neavenite, care, în prezenţa unei minime bune-credinţe şi informări (şi a unei minime moralia, aş face o aluzie la un domn rafinat, dar cu multă sintaxă şi puţină logică), nu pot fi extrase din Apel, dar cu care câţiva gazetari şi un număr de „forumişti" se războiesc cu patimă, adesea folosind invective, nu argumente.
„Pe ce lume trăim?" s-ar întreba regretatul acad. Solomon Marcus. Dacă chestiunea nu ar fi atât de serioasă, aş răspunde, cu specific argeşean: în lumea lui Urmuz...
 
(II) De fapt, Apelul nu face altceva decât să reia Art. 1 (Principii generale) din Constituţia României:
România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil,
şi să atragă atenţia că de 27 de ani principiile din acest articol sunt agresate, unele mai mult, altele mai puţin, unele sistematic. Se sugerează o parte dintre direcţiile de unde vin agresiunile - nu reiau decât câteva, pornind însă cu o „dezvăluire": într-o variantă anterioară a apelului, la „denigrarea simbolurilor naţionale, subminarea valorilor şi instituţiilor fundamentale" apărea şi o detaliere - Eminescu, Biserica, şcoala, familia tradiţională... Iată patru exemplificări grave ale agresiunii, pornite imediat după Revoluţie, continuând şi astăzi, mai ales împotriva Bisericii Ortodoxe, şcolii şi familiei. Îmi imaginez ce pretext copios pentru zgomote ar fi avut o parte dintre gazetari şi forumişti, dacă rămâneau aceste detalii în apel (prilej să mă întreb: câţi gazetari şi forumişti sunt oneşti-bine intenţionaţi şi câţi nu - dar nu merg mai departe cu supoziţiile).
Naţionalismul? A fost şi încă este demonizat sistematic, orbeşte, cu o tenacitate suspectă, confundând naţionalismul bun („cuviincios" - P. Ţuţea) cu cel rău (în editorialul din luna noiembrie al revistei Curtea de la Argeş, făceam paralela cu colesterolul, de aici terminologia...), încât am ajuns să ne ferim să mai folosim cuvântul. Este opus - ilogic şi demagogic, dar zgomotos - Europei unite, globalizării (revin imediat), este considerat sinonim cu xenofobia. Mistificări evidente. La fel alţi termeni, precum patrie şi patriotism.
Sigur că ne aflăm deja în „satul global", globalizarea e inevitabilă, firească, benefică pe multe componente, la nivel economic şi nu numai. Dar, în lumea cea globală, fiecare ţară - inclusiv, dacă nu mai ales, cele din Europa - vine cu identitatea sa, pe care încearcă s-o protejeze, odată cu interesele naţionale.  Iar la nivel economic, globalizare nu înseamnă ca o ţară să devină colonie - sursă de materii prime şi de forţă de muncă ieftină, piaţă de desfacere. Implicând sufocarea producătorului local, vânzarea pământului şi exploatarea lui fără milă, defrişarea criminală a pădurilor, poluarea solului, apelor, aerului. Recitiţi, pentru detalii, Discursul de Recepţie al acad. Cristian Hera, Pledoarie pentru sol, şi apelurile (inclusiv către „puterea legislativă şi executivă a României") la păstrarea şi apărarea „pământului strămoşesc, ca izvor de existenţă a generaţiilor de astăzi şi a celor care vin". Citiţi impresionantele volume din seria Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, pentru multe alte detalii legate de resurse - amintesc aici un singur capitol, semnificativ: Resurse naturale - rezerve strategice, ce folosim şi ce lăsăm generaţiilor viitoare (coordonat de acad. Bogdan Simionescu).
Atenţie, de fiecare dată se face referire la cei care vin după noi şi adaug aici o înţeleaptă idee: ţara nu este moştenită de la părinţi, ci împrumutată de la copiii noştri. A spus-o Regele Mihai în Parlament, au spus-o şi alţii, în forme similare. Ţara este, de fapt, şi moştenită şi împrumutată. Ţara se sprijină pe osemintele celor care au luptat pentru ea, iar noi, legătura dintre trecut şi viitor, trebuie să lăsăm „generaţiilor următoare, tuturor locuitorilor României, o ţară unită, suverană,..." - nu reiau mai departe, e finalul Apelului. Am scris cu litere bold „tuturor locuitorilor României" pentru a îndepărta (ca şi când ar fi posibil...) interpretările rău-voitoare.
Continui cu globalismul şi suveranitatea, cu un exemplu semnificativ (nu ştiu în câte locuri din Europa se mai poate întâmpla asta): jandarmii (români), bătând ţăranii (români) care, practic, luptă - cu preotul în mijlocul lor! - să lase copiilor pământul  nepângărit de o multinaţională care vine, extrage, poluează, face profit şi pleacă. S-a întâmplat la Pungeşti, se poate întâmpla din nou, oriunde. Nu e vorba despre izolare, autarhie sau alte gogoriţe, domnilor gazetari, e vorba despre decenţă, normalitate şi, da, de patriotism.
Nu e vorba nici despre o poziţie contra NATO sau contra UE, aşa cum, aberant, s-a spus („acuză, acuză, ceva tot rămâne"...).  Dimpotrivă: ultimul paragraf al Apelului vorbeşte despre România ca ţară a Europei Unite, dar cu identitatea sa, românească. Am scris din nou cu bold două cuvinte, cu majusculă şi al doilea, ca în Apel, de parcă ar numi o entitate precum Statele Unite, pentru a arăta cât de necinstită este interpretarea incriminată.
Istoria? Conform sofismului „nu există istorie, există istorici", totul devine „alternativ" - mai ales în şcoală, acolo unde este mai important (pentru cultivarea identităţii naţionale). Îl citez pe colegul nostru de la Chişinău, Nicolae Dabija: „Cum poate fi istoria alternativă?! Mama este alternativă?!..." Istoria editată de Academie, în multe şi masive volume, cărţile scrise de istorici de bibliotecă, de arhivă, de şantier arheologic, sunt împinse în derizoriu de cărţile „istoricilor de librărie", care tabloidizează subiectul, selectând cu obstinaţie picanterii, „adevăruri" (parţiale), „demitizând" şi „deconstruind". E democraţie, e libertate, fiecare poate spune/scrie ce şi cum vrea (e de discutat mai pe îndelete aici, dar să amânăm), dar asta înseamnă şi că avem dreptul să criticăm „istoriile alternative", să ne delimităm de ele atunci când sunt tendenţioase sau lipsite de profesionalism, fără să ne aşteptăm la reacţii grobiene. Atunci, de unde vehemenţa cu care a fost primită respectiva remarcă din Apel?!
 
(III) După paragraful referitor la identitate şi suveranitate, urmează un paragraf mai scurt, referitor la unitatea naţională. Poate cel mai important din Apel. Regionalizarea, ca soluţie economică, e un cal troian, de multe ori criticat de istoricii din Academie (e.g., de acad. Dinu C. Giurescu). Mistificarea este vizibilă: nu lipsa regionalizării împiedică, de exemplu, construirea de autostrăzi între provinciile istorice ale României, ci lipsa „voinţei politice" (o mărturisire că politicienii iau decizii conform „voinţei" lor, nu nevoilor ţării...).
Apoi, ar trebui să fim total rupţi de realitate să nu vedem ce se întâmplă în jur, pe „axa" Budapesta-Moscova, ce spune-face preşedintele Moldovei, ce se întâmplă prin Ţinutul Secuiesc, să nu vedem întrebarea „Va fi România întreagă la sărbătorirea Centenarului?", de mai multe ori formulată, la mai multe posturi TV, nu numai la unul. Sunt toate acestea manipulări? Poate că da. Dar dacă nu?... Este Apelul panicard? Poate... Dar dacă, nu? Nu cumva mai degrabă nu? Ne facem că nu vedem sau ne cutremurăm şi tragem un semnal de alarmă?
 
(IV) După acestea şi plecând de aici - chemarea. La conştientizare, la înţelepciune, responsabilitate şi patriotism. Către instituţii, pentru a-şi face datoria - în vederea respectării Articolului 1 din Constituţie. Nimic mai mult, nimic mai puţin.
O „axiomă" care a fost luată în seamă la lansarea Apelului: „mai bine să greşim făcând ceva, decât să ne pară rău nefăcând nimic". Mai ales într-o chestiune atât de gravă cum este unitatea naţională. Mai ales după 27 de ani de continuă şi insidioasă (campanie de) erodare a identităţii naţionale.
 
(V) Apare în Apel şi solicitarea ca instituţiile Statului Român să vegheze la stabilitatea statului de drept. Am ajuns astfel la un punct interesant al discuţiei, cu multe dispute în Academie şi în afară. Când să fie Apelul făcut public? E bine acum, când sunt manifestaţii în ţară? Ne aude cineva? Să aşteptăm? Când este momentul?
În primul rând, niciodată „nu ar fi fost momentul". Încontinuu sunt în derulare evenimente care fac „rating", oricând  am fi ieşit în public, cei care s-au repezit la noi acum ar fi făcut la fel. Politizând, acuzându-ne de opţiuni partizane, interpretând tendenţios, incorect - scopul fiind, după caz, confiscarea sau minimalizarea demersului ca atare şi, desigur, aflarea în vorbă, la televizor.
Un detaliu care a scăpat tocmai gazetarilor care ne acuză de „diversiune PSD", de manevre împotriva „Pieţei", gazetari care însă reiau cu insistenţă retragerea semnăturilor celor doi colegi care semnaseră „fără să citească" sau citind, dar fără să se mai „regăsească" apoi în cele semnate: profesorul Mircea Dumitru menţionează că ştia de Apel cu vreo trei săptămâni înainte de a-şi retrage semnătura, deci cu vreo două săptămâni înainte de adoptarea OUG 13, declanşatoarea manifestaţiilor. Ergo? Nicio legătură între cele două, Apelul era pornit demult, se lucra la el, a fost făcut public când manifestaţiile păreau a se linişti - dar nu şi evenimentele internaţionale care aveau legătură cu suveranitatea şi unitatea României. (Apropo: au retras semnatura patru colegi, s-au adăugat douăzeci şi ceva, dar asta nu contează...)
Pe scurt şi apăsat: politizarea Apelului este nemotivată, tendenţioasă, o răutate şi o prostie în acelaşi timp. Mă delimitez - presupun că la fel majoritatea, dacă nu toţi semnatarii - de o asemenea confiscare partizană a Apelului.
 
(VI) Apelul a suscitat numeroase discuţii la nivel stilistic, al formulărilor, al nuanţelor. Au venit multe propuneri din Academie - unele au fost prinse în forma finală, altele nu. Multe dintre aprecierile apărute în presă sunt doar superficiale şi agresive: „patriotard", „desuet", „comunist". Unii comentatori l-au considerat prea patetic. Aşa este. Dar, pe de o parte, nu văd de ce patetismul unui apel de genul acesta este de criticat, nu ştiu dacă poate fi evitat, pe de alta, există gusturi şi gusturi. Nu a fost scris de nişte îngeri, vorba cronicarului. Sigur textul este perfectibil, dar iarăşi a funcţionat o „axiomă" de luat în seamă: „este de preferat un apel imperfect, dar lansat la timp, unui apel perfect, lansat... niciodată".
Iar Apelul nostru, judecând după „valurile" din mass-media, şi-a făcut efectul, mai mult, se pare că a lovit o ţintă foarte sensibilă, altfel nu se mobilizau atât de sincronizat gazetarii şi forumiştii (mai ales ai publicaţiilor în care, acum vreo jumătate de an, poate mai mult, citeam şi mă frecam la ochi un titlu de articol: „Hai sictir, patrioţilor!" - să fie acesta „specificul" publicaţiei respective?...).
Devin şi eu speculativ: cum am putea considera că este o entitate („ţinta" de mai sus sau publicaţia sugerată) care reacţionează violent la un apel cu un titlu ca al nostru? Pornită împotriva identităţii naţionale sau/şi împotriva suveranităţii naţionale sau/şi împotriva unităţii naţionale? Un simplu joc de-a logica, desigur...
 
(VII) O chestiune de principiu (se leagă şi de confuzia valorilor, amintită în Apel): cine pe cine judecă-validează azi în România şi conform câtor criterii? Ce îi califică pe cei douăzeci-treizeci de gazetari şi forumişti, dintre primii, unii neavând habar ce este şi ce face AR, dintre ultimii, destui fiind rudimentari ca gândire-scriitură şi bine certaţi cu limba română, să critice o sută şi ceva de academicieni, să atace instituţia ca atare?! De ce ne mirăm, de ce ne purtăm atât de defensiv? Întrebarea e retorică, desigur: pentru că ne-am obişnuit cu alt limbaj, cu alt mod de a raţiona şi reacţiona, pentru că ne imaginăm/dorim ca şi preopinentul să ne semene. Din păcate, nu e deloc aşa. În ziarul Argeş Expres din Curtea de Argeş foloseam odată o metaforă, pentru a descrie o situaţie de genul acesta, vorbeam despre dihorul de presă. Cine a copilărit la ţară ştie despre ce e vorba, nu explic.
Da, Doamnelor şi Domnilor Colegi, apar momente în care trebuie să ne facem auziţi, când România are nevoie de noi, aşteaptă să ne îndeplinim misiunea de instituţie identitară fundamentală, deasupra politicii, deasupra simpatiilor şi antipatiilor personale, deasupra confortului personal chiar, cu gândul numai şi numai la Naţiunea Română, la România.
Dacă nu, din spatele Aulei,  Domnul Eminescu se va uita şi mai încruntat la noi. La noi, cei din sală şi, ochi în ochi, la Prezidiu... Totdeauna este încruntat, la fel cum sunt şi bărbaţii cei bărboşi de pe peretele din spate.  Oare nu-i place Domnului Eminescu cum ne purtăm? Ce ar face el în situaţia de astăzi? Cine i-a citit publicistica va avea răspunsul şi se va simţi dator. Faţă de Ţară şi faţă de cei care vin după noi.
Apelul se încheie cu un fel de jurământ, îl repet, pentru că mi-l asum, chiar dacă sună patetic: Aşa să ne judece viitorul! Iar viitorul nu are milă, oricât am conta pe „istorii alternative"...
 Acad. Gheorghe Păun
Curtea de Argeş, 12 februarie 2017
Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:17:41 Ora standard a Europei de Est