Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Precizări referitoare la Raportul Curții de Conturi pe anul 2015

Primim de la Regia Națională a Pădurilor - Romsilva (București)

Precizări referitoare la Raportul Curții de Conturi pe anul 2015

În urma articolelor recente din presă referitoare la Raportul Curții de Conturi privind activitatea Regiei Naționale a Pădurilor pe anul 2015, facem următoarele precizări.

Prin Raportul de Control nr. 4719 și Decizia 13/2016, Curtea de Conturi a recomandat efectuarea demersurilor legale, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, pentru identificarea, delimitarea și constituirea unor perimetre de regenerare a terenurilor parcurse cu tăieri unice sau definitive, în pădurile proprietate privată pentru ,,circa 500.000 de hectare de pădure neadministrată forestier". Având în vedere că Regia Națională a Pădurilor - Romsilva este administratorul fondului forestier de stat, nu are atribuții legale în derularea acestei activități și nu deține informații despre suprafețele aflate în altă formă de proprietate decât cea a statului român și neadministrate forestier, s-a adresat autorității publice centrale care răspunde de silvicultură pentru obținerea acestor date și stabilirea unei modalități de aplicare a măsurilor recomandate de auditorii Curții de Conturi a României.
Până în prezent, solicitarea transmisă de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva anul trecut nu a fost soluționată.
Menționăm că Regia Națională a Pădurilor - Romsilva își îndeplinește toate obligațiile legale privind regenerările pădurilor din fondul forestier de stat, numai în anul 2015, la care face referire Curtea de Conturi, depășindu-și ținta de împădurire, pentru suprafața forestieră administrată, planul anual de regenerare fiind realizat în proporție de 110,6%, adică 16.732 de hectare prin regenerări naturale și artificiale, pentru care s-au investit 109,6 milioane de lei.
În cei peste 25 de ani de activitate a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, au fost regenerate natural și artificial pentru 528.000 de hectare din fondul forestier de stat.
Cât privește contribuțiile la Fondul de Conservare și la Fondul de Mediu, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a folosit formula de calcul recomandată de Ministerul Finanțelor Publice, o altă formulă de calcul, precum cea recomandată de auditorii Curții de Conturi a României, putând să creeze un prejudiciu la Bugetul de Stat de peste 1,6 milioane de lei.
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva nu a înregistrat și nu înregistrează restanțe la Bugetul de Stat, Fondul de Conservare și la Fondul de Mediu. De altfel, pentru Fondul de Conservare există conturi distincte, fondurile neputând fi folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de legislația în vigoare.
De altfel, în anul 2015, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a vărsat la Bugetul Consolidat de Stat, în total, peste 540 de milioane de lei.
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva este administratorul fondului forestier de stat, în suprafață de 3,145 milioane de hectare, și respectă întocmai cadrul legal existent. (B.P.)

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 07:06:33 Ora standard a Europei de Est