Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Nașterea Domnului - popas duhovnicesc (II)

Gala de premiere din cadrul expoziției-concurs

Nașterea Domnului - popas duhovnicesc (II)

Vineri, 27 ianuarie 2017, sala festivă a Palatului Copiilor și Elevilor din Oradea a adunat împreună peste 100 de preșcolari și elevi de la 30 de unități de învățământ din județul Bihor, însoțiți de dascăli și părinți.

Prilejul a fost oferit de Gala de premiere din cadrul expoziției-concurs ,,Nașterea Domnului - popas duhovnicesc", manifestare organizată de Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în parteneriat cu Asociația Părinți pentru Ora de Religie - Filiala Bihor și Palatul Copiilor și Elevilor Oradea.  
În cadrul expoziției, preșcolari și elevi de la toate ciclurile de învățământ, coordonați de educatoare, învățători, profesori de religie și desen, au expus colaje, desene și icoane pictate pe sticlă și lemn. O secțiune specială a fost dedicată la această ediție vitraliilor lucrate de elevi în cadrul unui cerc de pictură de la CSEI ,,Orizont" Oradea. Lucrările au fost jurizate de învățători, profesori de desen și religie, urmărindu-se respectarea temei și a tehnicii de lucru în raport cu particularitățile de vârstă ale preșcolarilor și elevilor.
În cadrul evenimentului preacucernicul părinte Vicar Nicolae Pop, în calitate de delegat la eveniment al preasfințitului părinte Sofronie, a transmis cuvântul de apreciere și binecuvântare din partea ierarhului subliniind jertfa dascălilor, munca elevilor și caracterul misionar al preocupării lor. Părinții, dascălii și elevii au fost încredințați de prețuirea preasfinției sale și de sprijinul acordat în întregul lor demers.
D-l profesor Mircea Boțog, inspector școlar pentru arte în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor a reliefat rolul icoanei și misiunea iconarului, mesajul transmis de icoană și modul în care fiecare dintre noi ne raportăm la aceasta, evidențiind rolul ei în viața fiecărui creștin. Elevii au fost îndemnați să continue să-și valorifice talanții pentru a aduce bucurie părinților lor și a face cinste școlii și comunității.
Diplomele și cărțile de rugăciuni oferite fiecărui elev și cadru didactic din partea organizatorilor, cu sprijinul APOR Bihor, au fost înmânate de părintele inspector școlar Florin Negruțiu și părintele vicar Nicolae Pop, ocazie cu care a fost evocată implicarea fiecărei instituții în reușita acestei manifestări, rolul lor în educația copiilor și tinerilor asigurând o punte de legătură între școală și biserică în beneficiul familiei.
Activitatea se înscrie în seria de manifestări planificate la nivelul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei  pentru a marca Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti.
Pr. prof. Florin Negruțiu,
inspector școlar de specialitate

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 06:53:38 Ora standard a Europei de Est